Primarii declarați incompatibili ar putea candida din nou

Primarii și consilierii locali sau județeni declaraţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate ar putea candida pentru un nou mandat. Și asta pentru că Parlamentul pregătește modificarea Codului Administrativ astfel încât această interdicție să fie eliminată. Singura condiție ar fi ca raportul ANI prin care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese să fie mai vechi de trei ani, faţă de data alegerilor.
Propunerea legislativă de modificare a Codului Administrativ a fost iniţiată de PSD , fiind adoptată deja pe 31 martie de plenul Senatului şi transmisă Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional. „Pot candida şi ocupa funcţii de ales local persoanele în privinţa cărora s-a constatat prin rapoarte de evaluare întocmite de ANI (…) comunicate cu mai mult de 3 ani înainte de data alegerilor, că au săvârşit fapte care au determinat existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate“, potrivit proiectului de lege.
Practic, interdicţia impusă candidaţilor la alegerile locale, respectiv aleşilor locali care mai vor un mandat este limitată la numai trei ani de la data săvârşirii faptei pentru care Agenţia Naţională de Integritate i-a declarat incompatibili sau aflaţi în conflict de interese.
Printre aleșii locali clujeni care ar putea beneficia de o astfel de modificare a Codului Administrativ de numără fostul primar al comunei Baciu, Florin Mureșan. Acesta și-a pierdut mandatul în luna mai a anului trecut după ce a fost declarat incompatibil.
Florin Mureşan a fost găsit în 2015, de ANI, în incompatibilitate, însă acesta a contestat în instanţă raportul inspectorilor de integritate. „S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 iunie 2012-18 octombrie 2013, întrucât a deținut, simultan cu funcția de primar, diferite funcții de conducere ori de execuție la diferite societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003’’, preciza ANI în 2015. Florin Mureşan a atacat raportul ANI la Curtea de Apel Cluj, însă instanţa i-a respins acţiunea. Primarul a făcut recurs iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat hotărârea instanței clujene.
Ca urmare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, prefectul Ioan Aurel Cherecheș a emis în luna mai 2019 ordinul de încetare a mandatului lui Ioan Florin Mureşan
De atunci, funcţia de primar interimar al Comunei Baciu este asigurată de viceprimar.
Și primarul comunei Cămărașu și-a pierdut mandatul după ce Agenția Națională de Integritate a constatat că s-a aflat în incompatibilitate.
Agenția Naționalã de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui Marcel Mocean, primar al Comunei Cămărașu pentru perioada 15 iunie 2012 – 08 aprilie 2014, când a deținut simultan funcțiile de primar și membru în Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale Cămărașu. Marcel Mocean a încercat să demonstreze în instanță că raportul ANI este nelegal. Curtea de Apel Cluj i-a dat câștig de cauză primarului însă Înalta Curte de Casație și Justiție au confirmat raportul ANI.
În ianuarie 2020, prefectul Mircea Abrudean a semnat ordinul prin care s-a decis încetarea mandatului lui Marcel Mocean, înainte de termen, ca urmare a faptului că Înalta Curte de Casație și Justiție le-a dat dreptate celor de la ANI. Fostul edil a dat în judecată Instituția Prefectului, cerând anularea ordinului și repunerea pe funcție, însă Tribunalul Cluj i-a respins cererea.
Pe lângă comunele Baciu și Cămărașu, în prezent, alte trei comune din județul Cluj nu au primar. Comuna Râșca a rămas fără edil încă din 2016 din cauză că Ioan Morar, reales la alegerile din luna mai din acel an, a fost destituit pentru că avea o condamnare penală pentru abuz în serviciu. Și comunele Cornești și Băișoara au rămas fără primar. Edilul din Cornești, Dorel Julean a decedat în noiembrie 2017 iar Minodora Luca, primar la Băișoara din 1996, s-a stins din viață în ianuarie 2018.
Un alt ales local clujean găsit cu probleme de către Agenția Națională de Integritate este primarul municipiului Gherla, Ioan Neselean.
Inspectorii de integritate au constatat la începutul acestui an starea de incompatibilitate în cazul lui Ioan Neselean, actual primar şi fost viceprimar al municipiului Gherla, care, în perioada 15 octombrie 2013 – 2 iunie 2016, ar fi exercitat simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de membru (preşedinte) al Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal Gherla.
Ioan Neselean a contestat decizia ANI, solicitând instanţei anularea raportului prin care a fost constatată starea de incompatbilitate. Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea iar Neselean a înaintat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În situație de incompatibilitate a fost găsit și fostul primar al comunei Fizeșu Gherlii, Ionel Mânecan.
„Se află în stare de incompatibilitate întrucât deține simultan cu funcția de primar atât funcția de administrator al S.C. Infratotal Construct S.R.L cât şi calitatea de persoană fizică autorizată, în cadrul „Mânecan Ionel PFA”, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003”, se arăta în raportul ANI.
De asemenea, fostul primar al comunei Luna, Laurențiu Tor a fost găsit în conflict de interese.
„În perioada exercitării mandatului de primar, Tor Laurențiu a semnat și aprobat acte administrative cu privire la contractarea prin achiziție direct, de către Primăria comunei Luna, de servicii de deszăpezire a drumurilor comunale, în valoare totală de 5.059,95 Lei de la Societatea Agricolă „Arieșul Luna” (societate comercială în cadrul căreia soţia persoanei evaluate deține funcția de președinte al societății)”, au constatat inspectorii de integritate.

C.P.

Articole din aceeasi categorie