Preşedintele rus Vladimir Putin a insistat asupra ridicării sancţiunilor europene care vizează Rusia

AFP

Preşedintele rus, Vladimir Putin a insistat marţi la Viena, cu ocazia primei vizite efectuate în străinătate după realegerea sa triumfală în martie, asupra ridicării sancţiunilor europene care vizează Rusia.

Este, de asemenea, prima deplasare a liderului de la Kremlin într-o ţară din Uniunea Europeană, după vizita la Budapesta, în Ungaria, în august 2017.

“Sancţiunile şi toate restricţiile motivate politic, protecţionismul (…) nu sunt bune pentru a rezolva chestiuni politice”, a declarat Vladimir Putin într-o conferinţă de presă, la finalul discuţiilor avute cu omologul său austriac, Alexander Van der Bellen.

“Dăunează tuturor, celor care le introduc şi celor pe care îi vizează”, a subliniat preşedintele rus. Această pledoarie a avut loc în ziua în care noul şef al guvernului italian, Giuseppe Conte, a afirmat, în discursul său de politică generală, că ţara sa este în favoarea “revizuirii” sancţiunilor impuse Rusiei.

Rusia este vizată din 2014 de severe sancţiuni economice europene şi americane, introduse împotriva Moscovei din cauza crizei ucrainene. Occidentalii denunţă anexarea la Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea şi acuză Moscova că îi sprijină militar pe rebelii proruşi din estul Ucrainei, ceea ce Moscova dezminte.

Autorităţile ruse au ripostat în acelaşi an la sancţiunile occidentale instituind un embargo alimentar asupra produselor provenind din ţări care sancţionează Rusia.

“Toată lumea are interesul ca sancţiunile să fie ridicate. Şi noi la fel”, a insistat Vladimir Putin.

“Suntem deschişi. Suntem dispuşi să cooperăm (…) Nu numai Rusia, dar şi prietenii noştri europeni au interesul ca să fie restabilită pe deplin cooperarea noastră”, a menţionat preşedintele rus a cărui vizită a fost marcată de prelungirea până în 2040 a acordului ruso-austriac în domeniul gazelor naturale.

Vladimir Putin a discutat, de asemenea, cu cancelarul austriac, Sebastian Kurz, care a lansat un apel la “dialog” cu Rusia.

“Am menţinut cooperarea noastră chiar şi în perioadele dificile”, a declarat Sebastian Kurz în cursul unei conferinţe organizate în comun, la încheierea discuţiilor bilaterale. “A progresa unii cu ceilalţi este mai bine decât unii împotriva celorlalţi”, a mai spus el.

Cancelarul a precizat, totuşi, că Austria care, de la 1 iulie, va asigura preşedinţia prin rotaţie a Consiliului European “va susţine evident deciziile UE, inclusiv sancţiunile”.

Articole din aceeasi categorie