Președintele Parlamentului Ungariei, în tabăra iredentistă de la Gheorgheni 

Liderii mişcării autonomiste a maghiarilor şi nostalgici ai Ungariei Mari s-au reunit şi în acest an la Gheorgheni-Harghita, în cadrul celei de a cincisprezecea ediţii a taberei „EMI Tabor”, care nu este altceva decât o copie fidelă a taberei neohortysto-revizionisto-nazistă „Magyar Sziget” de la Kissmaros-Ungaria. Şi de această dată, lupii iredentismului maghiar au încercat să găsească soluţii pentru combaterea efectelor Trianonului asupra naţiunii maghiare şi metode pentru obţinerea autodeterminării maghiarilor din Transilvania. Organizatoarea manifestării a fost asociaţia „Tineretul Maghiar din Ardeal” (EMI), din Cluj-Napoca, care s-a făcut cunoscută prin promovarea ideilor cu caracter neoiredentist.

Dacă anii trecuți invitatul special al taberei era șeful Gărzii Maghiare, Vona Gabor și, totodată, președintele Jobbik, în acest an  oaspetele de seamă a fost Kover Laszlo, președintele Parlamentului Ungariei, cel care în 2012 a fost în spatele acțiunii de reînhumare, la Odorheiu Secuiesc, a rămășițelor fostului scriitor fascist și antisemit Nyiro Jozsef.

La ediţia din acest an au mai fost prezenți Balázs Izsák, președintele Consiliului Național Secuiesc,  Nagy Zoltán, primarul orașului Gheorgheni și Terza József Kulcsár, inițiatorul proiectului de lege privind Statutul de Autonomie a Ţinutului Secuiesc.

Un alt nume în programul taberei a fost istoricul naționalist ungar Ernő Raffay, care a vorbit despre Ungaria și Transilvania în anul 1919.

De asemenea, printe temele dezbătute la ediția din acest an a fost cea legată de Cimitirul din Valea Uzului și de inițiativele maghiarilor din zonele istorice în vederea obținerii autonomiei. De asemenea, Kover Laszlo a vorbit despre strategia națională maghiară în Transilvania și în Bazinul Carpatic. În intervenția sa, șeful parlamentului de la Budapesta a vorbit despre importanța demografiei în rândul minorității maghiare, arătând că acest lucru constituie singura variantă care va asigura succesul acestei etnii în viitor.

În ultimii ani, manifestările neorevizionioste au luat o amploare fără precedent, unul dintre principalele mijloace prin care adepţii Ungariei Mari îşi fac cunoscute ideile fiind aceste tabere, întitulate “Sziget” (insule)”. Un alt instrument prin care se încearcă popularizarea ideilor revanşarde şi iredentiste este internetul. Zeci de site-uri au fost create, în ultimii ani, pentru a răspândi ideile celor care speră în recuperarea teritoriilor pierdute după Trianon.

C.P.

Articole din aceeasi categorie