Premieră la Cluj-Napoca: Piaţa Unirii – acoperită cu un tricolor de 675 de metri pătraţi

Un tricolor de mari dimensiuni a fost desfăşurat, sîmbătă, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Evenimentul face parte din campania “Lunile Drapelului” organizată de mişcarea Acţiunea 2012.

drapelCampania a fost lansată în 12 august, în cadrul Universităţii de Vară de la Izvorul Mureşului, din judeţul Harghita, în prezenţa autorităţilor locale, a cîtorva parlamentari şi a reprezentanţilor românilor din comunităţile istorice din jurul României. Municipiul Cluj-Napoca se înscrie în seria celor zece oraşe în care va fi desfăşurat tricolorul, printre care se numără şi Călăraşi, Galaţi, Braşov, Piteşti, Bucureşti.

Evenimentul de la Cluj-Napoca s-a derulat pe parcursul a 30 de minute, timp în care participanţii au intonat cîntece patriotice şi Imnul României. La acţiune s-au alăturat zeci de clujeni pentru a-şi arăta solidaritatea cu românii de pretutindeni şi, totodată, respectul pentru culorile naţionale. Organizatorii spun că prin această campanie vor să marcheze dorinţa de regăsire a românilor de pe ambele maluri ale Prutului în cadrul aceluiaşi stat.

“Noi milităm pentru refacerea României Mari, vrem unirea Basarabiei cu România, iar la Cluj am fost foarte încîntaţi să vedem cum zeci de oameni aflaţi în piaţă pun mîna voluntar pentru a ajuta la desfăşurarea drapelului, care are 150 de metri. Este pentru prima dată cînd un tricolor aşa mare este desfăşurat în Cluj”, a spus unul dintre organizatori.

Steagul are lungimea de 150 de metri, lăţimea de 4,5 metri şi suprafaţa de 675 de metri pătraţi, fiind confecţionat de croitorese din Republica Moldova din 1.350 de metri liniari de material.
C.P.

Articole din aceeasi categorie