Premieră în istoriografie: „Arta din România”

Academia Română, prin Secţia de arte, arhitectură şi audiovizual, va lansa, joi, 25 iulie, la Biblioteca Academiei din Cluj-Napoca, tratatul „Arta din România, din preistorie în contemporaneitate“ publicat de Editura Academiei Române, în parteneriat cu Editura Mega din Cluj-Napoca.

Despre importanța pentru cultura română a acestei monumentale monografii a artei românești și despre strategia de elaborare vor vorbi coordonatorii lucrării, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române și președintele Secţiei de arte, arhitectură şi audiovizual, și acad. Marius Porumb.

Lucrare amplă, realizată în două elegante volume, de mari dimensiuni, cu peste 2000 de ilustrații color, de înaltă ținută grafică, sinteza „Arta din România, din preistorie în contemporaneitate“ este rodul contribuției a peste 40 de autori, istorici și critici de artă, cei mai calificați specialiști ai domeniului. Bogatul material ilustrează un excepțional tezaur artistic al României, cu numeroase aspecte ale realizărilor și performanțelor artistice, documentate de cercetările din ultimele decenii, ce pun în valoare fenomenul artistic românesc în conexiunile sale cu lumea europeană. Primul volum prezintă arta populară românească, arta preistorică și cea antică din epoca Daciei libere și Daciei romane, epoca bizantină, evul mediu timpuriu și arta romanică din Transilvania, începuturile arhitecturii de zid în Țara Românească și Moldova, pictura murală și arta liturgică, perioada influenței Renașterii europene în spațiul românesc, ce anunță curentele culturale ale epocii moderne. Cel de al doilea volum înfățișează arhitectura, sculptura, pictura, grafica și artele decorative în epoca premodernă a secolului al XVIII-lea, dominată de Baroc și de începuturile Clasicismului, evoluția lor în epoca modernă din secolul al XIX-lea și tendința de sincronicizare cu evoluția artelor europene și se încheie cu prezentarea realizărilor excepționale ale secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea, până în imediata contemporaneitate.

Academicianul Marius Porumb susţine că lucrarea va contribui la o mai mare vizibilitate a cercetărilor de istoria artei, patronate de Academia Română. „Valorificarea editorială a tezurului artistic românesc, este imperios necesară a fi susținută financiar de Banca Națională a României sau de alte instituții bancare, de fundațiile Academiei Române precum și de alte fundații culturale, așa cum o demonstrează exemplele nenumărate din alte țări europene, pentru care asemenea inițiative se constituie într-n titlu de glorie și de normal patriotism.

La realizarea lucrării am avut privilegiul de a activa într-un strâns și productiv parteneriat, cu distinsul meu coleg acad. Răzvan Theodorescu, cu care am pășit în 1993, în aceiași zi, în înaltul forum academic și de care mă leagă o veche prietenie. Coordonarea științifică a sintezei în două volume s-a realizat într-un total consens, având un permanent dialog cu autorii.

Cele două volume ale sintezei Arta din România au fost inițiate și concepute încă din primăvara anului 2017, fiind ulterior redactate și ilustrate cu imagini realizate de numeroși fotografi din țară și din străinătate, cărora le adresăm calde mulțumiri”, a afirmat reputatul istoric clujean specialist în istoria artei.

Textul monumentalei lucrări este semnat de un mare număr de autori, cunoscuți istorici și critici de artă, specialiști și experți ai domeniului, cărora coordonatorii și editorii le adresează întreaga gratitudine. „Îmi este deosebit de plăcut să îmi exprim satisfacția, acum la această sărbătoare a istoricilor și criticilor de artă ce se desfășoară la Cluj Napoca, și în semn de aleasă prețuire vă rog să îmi permiteți, în numele celor doi editori coordonatori, adresez mulțumiri și felicitări autorilor și numeroșilor colaboratori: acad. Georgeta Stoica, prof. dr. Aurel Chiriac, dr. Georgiana Onoiu, acad. Mihai Bărbulescu, dr. Mihaela Sanda Salontai, dr. Daniela Dâmboiu, prof.dr. Tereza Sinigalia, dr. Constantin Ciobanu, dr. Marina Sabados, Ana Dobjanschi, Victor Simion, prof. dr. Corina Popa, dr. Ciprian Firea, dr. Dana Jenei, dr. Elena Dana Prioteasa, dr. Cristina Cojocaru, prof. dr. Cornel Tatai Baltă, prof. dr. András Kovács, dr. Ana Dumitran, dr. Iulia Mesea, dr. Grațiela Grigoriu, conf. dr. Mihaela Vlăsceanu, dr. Saveta Pop, prof.dr. arh. Sorin Vasilescu, prof. dr. Adrian-Silvan Ionescu, prof. dr. Ramona Novicov, dr. Alexandru Chituță, Prof. dr. Adriana Șotropa, dr. Ioana Vlasiu, dr. Corina Teacă, prof. dr. Cristian Robert Velescu, dr. Tiberiu Alexa, dr. Mariana Vida, dr. Ovidiu Prejmerean, dr. Raluca Iordănescu, dr. Dana Galanton, Vasile Radu, dr. Irina Cărăbaș, prof. dr. Adrian Guță.

Un gând special de mulțumire adresăm Editurii Academiei Române (director general acad. Dumitru Radu Popescu) și Editurii Mega din Cluj Napoca (director Cristian Sincovici), care a editat în condiții de excepție volumele”, a precizat academicianul Marius Porumb.

Anul 1918 este anul Marii Uniri, când provinciile românești s-au reunit în hotarele firești al României moderne. România a împlinit în 2018 o sută de ani de țară europeană, cuprinzând în fruntariile sale pe aproape toți fiii săi.

Cele două volume editate de Editura Academiei Române, în colaborare cu Editura Mega din Cluj Napoca, sub genericul Arta din România din preistorie în contemporaneitate, reprezintă simbolic chintesența cercetărilor de istoria artei, o frescă a evoluției și performanțelor fenomenului artistic din spațiul carpato-danubiano-pontic, care la ceas de sărbătoare al jubileului românesc, este ofranda istoricilor și criticilor de artă din România.

Tratatul „Arta din România, din preistorie în contemporaneitate“ a apărut în colecția „Civilizație românească“, proiect editorial inițiat de Academia Română în anul 2018 și dedicat Centenarului Marii Uniri a tuturor românilor, din care au apărut până acum peste 20 de volume. Lansarea tratatului „Arta din România, din preistorie în contemporaneitate“ va avea loc joi, începând cu ora 12, la Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca.

Carmen Farcașiu

Articole din aceeasi categorie