Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a primit distincţia „Crucea Sfîntul Iosif”

Vuscan GheorghePrefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a fost decorat sîmbătă, 23 noiembrie a.c., de PS Florentin Crihălmeanu, cu cea mai înaltă distincţie a Eparhiei de Cluj-Gherla, distincţia „Crucea Sfîntul Iosif”.

Evenimentul a avut loc în cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 160 de ani de la întemeierea Eparhiei greco-catolice de Armenopoli-Gherla, în prezenţa mai multor înalţi ierarhi, a unor distinşi invitaţi şi a numeroşilor credincioşi.

„Sîntem extrem de onoraţi de această distincţie importantă şi pentru faptul că sîntem percepuţi, prin activitatea noastră, ca ziditori de suflete, ctitori de biserici şi făuritori de conştiinţe alături de Biserică”, a declarat prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan.

Acordarea distincţiei de către Eparhia de Cluj-Gherla prefectului Vuşcan vine la aproape trei săptămîni de cînd Mitropolia Clujului, Sălajului şi Maramureşului i-a acordat acestuia distincţia Crucea Transilvană. Evenimentul a avut loc în 3 noiembrie a.c., în cadrul evenimentelor prilejuite de aniversarea a 80 de ani de la Sfinţirea Catedralei Mitropolitane Ortodoxe din Cluj-Napoca şi sărbătorirea a 525 de ani de la înfiinţarea Mitropoliei din Feleac, ctitorie a lui Ştefan cel Mare şi Sfînt. Prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan a fost decorat atunci de IPS Andrei cu distincţia Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincţie acordată de către Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Evenimentul a avut loc în prezenţa a şase episcopi din întreaga ţară.

C.P.

Articole din aceeasi categorie