Povestea unui pictor plecat prea devreme: Ilie Leandru Mariş

Ilie Leandru Mariş a fost un om iubit de toată lumea, însă, după cum mărturisea mama lui, Dumnezeu l-a iubit mai mult, chemându-l la El când artistul abia împlinise 35 de ani! În rândurile următoare veţi face cunoştinţă cu tulburătoarea poveste a zbuciumatei sale vieţi, însoţită de o invitaţie: Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca,  în virtutea profilului său de promotor al culturii organizează, în colaborare cu mama pictorului şi cu cei câţiva prieteni care deţin lucrări ale lui Ilie Mariş, o expoziţie retrospectivă cu lucrări din opera artistului.

Ioana Mariş: „Leagăn i-a fost altarul bisericii unde slujea tatăl lui ”

Iliuţă – cum era dezmierdat de către familie şi cunoscuţi – a fost încă din fragedă pruncie un băiat religios. Nici nu se putea altfel, căci leagăn i-a fost altarul bisericii unde slujea tatăl lui, preotul Ilie Mariş, asta în timp ce mama lui, Ioana, era ocupată cu numeroasele activităţi, în calitate de învăţătoare.  Aşa că – putem spune – pentru Iliuţă iubirea pentru Dumnezeu s-a născut în mod firesc.

În anul de graţie 2019, la zece ani de la prematura moarte a lui Iliuţă, Ioana Mariş – o femeie mică de înălţime dar extrem de dârză, îmbrăcată permanent în straie cernite  – ne povesteşte odiseea fiului ei, artistul maramureşan cu alură christică, pictorul care a uimit după anul 1995 Clujul, şi nu numai, prin viziunile sale de o modernitate tulburătoare amestecată cu tradiţionalism.

“La cinci ani Iliuţă al meu ştia să scrie şi să citească, pentru că în acea perioadă eram director de şcoală sătească şi el stătea mai mult la mine la clasă decât în grădiniţă. Nu avea ureche muzicală, în schimb a citit toate cărţile religioase de la parohie, n-a rămas una măcar să nu fie parcursă din scoarţă-n scoarţă. L-am născut la data de 4 iulie 1974, în localitatea Şomcuta Mare, judeţul Maramureş, de unde ne-am început periplul prin mai multe locuri din ţară. Clasele primare şi gimnaziale le-a făcut în comuna George Enescu, judeţul Botoşani, asta fiindcă postul meu de la Mureşenii de Câmpie se restrânsese, aşa că am rămas acolo cu toţii, pentru o perioadă de opt ani, atât cât a durat detaşarea mea. Acolo, Iliuţă a fost un elev studios şi a obţinut în fiecare an premiul întâi. De altfel, iubirea pentru pictură s-a născut acolo, la biserica din Stânca, lăcaş aflat pe raza comunei George Enescu. A văzut pictura din altar făcută de marele Tătărăscu şi a rămas impresionat profund de ea, pornind apoi în această aventură, cum aş numi eu arta”,  mărturiseşte Ioana Mariş. Arată apoi că în acea perioadă Ilie a participat la mai multe concursuri de profil, unde a înregistrat rezultate promiţătoare. Explică ea: “La un moment dat a pictat atât de frumos un porumbel, încât acesta părea viu. De altfel, toţi profesorii mă sfătuiau să-l dau mai departe la Liceul de Artă din Iaşi. Însă Inspectoratul Şcolar m-a rechemat la Cluj, în localitatea Coasta, comuna Bonţida – unde mai predasem cu ani în urmă şi unde soţul mai fusese paroh –  aşa că ne-am întors toată familia acolo. Astfel, Iliuţă a ajuns să studieze la Liceul de Artă din Cluj, la secţia textile. Şi-a dat atestatul cu o ţesătură, intitulată “Apus de soare” – un titlu sumbru, premonitoriu, ca de altfel majoritatea lucrărilor sale”. După liceu, atras de pictura bisericească, la recomandarea “Sfântului Maramureşului”, Episcopul Iustinian Chira – Maramureşeanul uceniceşte la diverşi meşteri şi reuşeşte să picteze, de-a lungul câtorva ani, iconostasele de la Sava – comuna Palatca, Vâlcele – comuna Feleacu şi de la Gădălin – comuna Jucu, toate din judeţul Cluj, dar face lucrări şi pentru biserica din comuna Bârsana – Maramureş – locul de origine al mamei sale. Nici Mănăstirea de la Nicula, pentru care a avut multă dragoste, nu a rămas fără lucrări de-ale sale.   

Absolvent la Institutul „Ion Andreescu” din Cluj, cu bursă de merit

În 1994, sfătuit de consăteanul său, marele şi regretatul profesor şi artist plastic Alexandru Chira,  Iliuţă se prezintă în primăvara lui 1994 la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, unde susţine probele eliminatorii. Profesorul Chira era, la acea vreme, o somitate la Bucureşti şi el a fost cel care, intuind talentul lui Iliuţă, l-a sfătuit să meargă în Capitală. Reamintim că de numele lui Alexandru Chira se leagă realizarea pe terenul familiei sale din Tăuşeni – comuna Bonţida – a uluitorului complex arhitectural, de avangardă, “De-semne spre cer pentru ploaie şi curcubeu’”, o “instalaţie magico-poetică pentru rememorare, pentru sugestionat ploaia şi curcubeul, într-un sat unde n-a plouat decât simbolic timp de treizeci de ani”, după cum mărturisea artistul însuşi, ajuns şef al Catedrei de Pictură la Facultatea de Arte Plastice din Bucureşti. Însă, orgolios fiind, Iliuţă se simte deranjat de observaţiile unor profesori, făcute la concurs, aşa că abandonează totul şi se refugiază la Bârsana. “Acolo l-am aflat, când noi ştiam că-i la Bucureşti, stătea la casa noastră de acolo, supărat pe lume. L-am convins apoi să se răzgândească şi să concureze la Academia de Arte Vizuale “Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, unde a şi intrat, în sesiunea din toamnă – asta pentru că la Bucureşti examenele aveau loc primăvara iar la Cluj toamna. Şi a absolvit-o,  cu bursă de merit , în 1998, iar lucrarea de licenţă s-a numit – din nou premonitoriu – “Frica”. De fapt, la el totul era premonitoriu. Obişnuia să spună , enigmatic, parafrazându-l pe părintele Cleopa, că toţi ştim că murim, dar nu ştim când”, adaugă Ioana Mariş. Arată apoi că, pe timpul vacanţelor din studenţie pictează alături de profesorii săi – unii dintre ei pictori renumiţi, cum ar fi Viorel Nimigeanu sau regretatul Florin Maxa –  iar profesorul şi criticul de artă Gheorghe Arion consemnează, laudativ,  în programul expoziţiei lui Iliuţă, “Mitologie maramureşeană”, din 1999, pe care acesta a organizat-o la Bucureşti: “Unul dintre cele mai frumoase motive ale Maramureşului este POARTA. Locul ei într-un context autentic bine stabilit. Ceea ce atrage atenţia e conştiinţa unei forţe potenţiale a comunicării unui asemenea motiv. El devine artistul plastic, dornic a-i adânci sensurile, o adevărată pagină de mitologie. Departe de a-l privi ca un obiect, în viziunea pictorului poarta devine un punct de vedere. Spre o asemenea culme se îndreaptă şi ILIE LEANDRU MARIŞ, pictor din generaţia foarte tânără, absolvent al Academiei de Arte Vizuale. Tema primordială a expoziţiei este una majoră, pentru pictor, poarta fiind o deschidere spre lume. Într-un limbaj plastic modern Ilie Leandru Mariş reuşeşte să înţeleagă sensurile stilizărilor din arta Maramureşeană, la care în chip fericit adaugă propriile sale stilizări. Se remarcă modul de abordare a formei, aceasta fiind în numeroase împrejurări sugerată. O paletă cromatică în care nu pot trece neobservate câteva incantaţii solare, sunt argumente că pictorul îşi elaborează lucrările cu o matură gravitate. Într-un climat creativ în care sursele de inspiraţie sunt atât de dese, pictorul reţine atenţia prin întoarcerea sa spre obârşii, dar mai cu seamă  spre ideea că aceste obârşii trebuiesc citite de fiecare generaţie”. Adaugă apoi, zâmbind cu nostalgie: “Ţin minte, pe lângă expoziţiile din ţară şi de la Moncrobeau – Franţa, aceasta a fost şi ea una de succes. A avut loc la Casa de Cultură “Frierdich Schiller” din Bucureşti, iar lucrările i s-au vândut extrem de rapid, fiind cumpărate inclusiv de către cei aflaţi în delegaţia care-l însoţea pe Papa Ioan Paul al II-lea, cu prilejul vizitei sale istorice în România. Iar un tablou frumos, “Mănăstirea din Bârsana” se află şi acum expus pe un perete al casei de cultură bucureştene, oferit ca donaţie de Iliuţă cu acea ocazie”…

Suferinţa fizică şi moartea

Ioana Mariş mărturiseşte că sufletul mare al lui Iliuţă s-a manifestat din plin de-a lungul anilor, acesta arătându-şi ataşamentul faţă de părinţi dar şi faţă de consătenii din Coasta, pe care-i ducea la oraş cu maşina proprie, la orice solicitare a acestora. “A participat cu mult entuziasm la construirea a două biserici noi şi la renovarea bisericii din Coasta, transportând materiale şi cele necesare cu propria-i maşină, iar casa parohială din Coasta a renovat-o de unul singur”, explică mama artistului. Femeia se încruntă din nou şi-şi reia firul povestirii: “După moartea tatălui, petrecută în 2005, pictura lui – realizată şi până atunci în culori destul de întunecate – devine şi mai pesimistă. Cu câteva luni,  înainte de moartea lui, s-a produs o inundaţie uriaşă în atelierul de pe strada Iuliu Maniu, primit de la Arhiepiscopie, de la o ţeavă spartă şi Iliuţă a intrat în apa înaltă de peste un metru şi jumătate ca să-şi salveze bunurile. Cred că atunci a contactat boala, pe care a dus-o apoi pe picioare, cu stoicism. Iar în 2009, după o internare la terapie intensivă, de două săptămâni, mi s-a spus că a murit de insuficienţă cardio-respiratorie. M-a distrus atât de tare moartea lui încât nici până azi nu mi-am revenit”! Femeia povesteşte în continuare că fiul ei a fost îngropat lângă biserica din Coasta, în dreptul altarului, alături de tatăl său, iar la înmormântare a venit multă lume. “Acolo,  poetul-colonel Vasile Brustur-Gădălin, fiu al locului, a improvizat următorul poem, pe care l-a citit la catafalc. Sună aşa: LA MORMÂNTUL LUI ILIUŢĂ LEANDRU MARIŞ. Cuvintele nu pot reda durerea/ Pe care o simţim noi toţi acum / Când a zburat la ceruri mângâierea/ Şi viaţa aceasta nu-i decât un fum// Cât te trudeşti să-ţi faci un rost în viaţă/ Sperând ca să ajungi la bătrâneţe/ Dar moartea toate visele-ţi îngheaţă/ Fiind secerat în plină tinereţe// S-a stins feciorul mamei dragi acum / Pe care toţi plângând l-am ţinut minte/ Că l-am condus pe ultimul său drum/ Să doarmă lângă scumpul său Părinte// El lasă-n urmă opera de artă/ Recunoscut ca pictor cu talent/ Când raiul îi deschide-o nouă poartă/ De pe pământ fiind marele absent// În zi de toamnă tristă dar călduţă/ În pace Dumnezeu te odihnească/ Păcatele iertând lui Iliuţă/ Iar cei prezenţi în veci să-l pomenească! (Coasta, 24. IX. 2009). Iar sărbătoarea fiilor satului are loc în fiecare an de Sfântul Ilie, la Căminul Cultural, în memoria lui, a tatălui său, dar şi a unei mari personalităţi din sat, plecate dintre noi, jurnalistul Ilie Călian”.

Ideea unei expoziţii postume

Întreaga discuţie dintre semnatarul acestor rânduri şi mama artistului, legată de drama familiei, s-a desfăşurat într-unul din birourile Şcolii Populare de Arte “Tudor Jarda” Cluj-Napoca. Totul, deoarece dl. Vasile Corpodean, managerul instituţiei – sensibilizat de o prietenă a lui Iliuţă şi ajutat de o altă prietenă a acestuia, care deţine o colecţie de tablouri, ambele cu celeaşi nume, Laura – a decis să purceadă la o întreprindere dificilă, şi anume organizarea unei expoziţii postume  Ilie Leandru Mariş. Şi, după eforturi susţinute, a reuşit să o contacteze pe mama artistului, mutată în casa părintească din Maramureş, stabilind toate coordonatele acestei expoziţii, fapt îmbrăţişat cu entuziasm şi de Ioana Mariş. Referitor la idee, aceasta ne-a mărturisit următoarele, printre lacrimi de recunoştinţă, la încheierea dialogului nostru: “Foarte bună ideea d-lui Corpodean de a deschide o expoziţie postumă deoarece prietenii, colegii şi mai ales colecţionarii doreau şi ei să-l omagieze cumva, aşa că iniţiativa domniei sale vine ca o mare mângâiere sufletească, adusă mie şi familiei. L-am iubit mult cu toţii, fiindcă era un băiat liniştit – dar se pare că Dumnezeu l-a iubit mai mult. Îşi doarme somnul de veci lângă tatăl său, în micul cimitir din curtea bisericii din Coasta, în dreptul altarului”.

Vernisajul expoziţiei artistului ILIE LEANDRU MARIŞ va avea loc la data de 8 noiembrie 2019, de la ora 17.00, la Galeria „Arte” a Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, de pe str. Vasile Alecsandri nr.1, situată vis-a-vis de Primăria municipiului.

Sorin Grecu