„Povestea unui cuvânt”

Două cercetătoare de anvergură internațională, născute la Cluj, s-au întors din nou în orașul natal pentru a lansa o carte inedită pentru copii. Este vorba despre „Povestea unui cuvânt”, care conține de fapt povestea a 52 de cuvinte, pornind de la etimologia lor.

Rada Mihalcea este profesoară la Departamentul Calculatoare la Universitatea Michingan, unde conduce laboratorul de Inteligență Artificială. A absolvit Facultatea de Calculatoare a Universității Tehnice din Cluj-Napoca în anul 1997, după care a făcut un doctorat în calculatoare la Universitatea Southern Methodist din Dallas și un doctorat în lingvistică la Universitatea Oxford din Anglia. Este pasionată de cuvinte și de ce înseamnă ele, acesta fiind, de altfel, principalul său domeniul de cercetare. În 2009 este premiată de președintele Barack Obama cu premiul „Tineri cercetători în Știință” din Statele Unite ale Americii.

Vivi Năstase este coordonatorul unui grup de cercetare în Institutul de     lingvistică Computațională la Universitateta din Heidelberg. Este absolventă a Facultății de Calculatoare a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, promoția 1997 și deține titlul de doctor în calculatoare obținut la Universitatea din Ottawa. Principala s-a preocupare e legată de relațiile semantice, încercând să stabilească legăturile dintre cuvinte și cum ele se combină între structuri care captează cunoștințele noastre despre lume în general sau domenii de cercetare specifice.

Rada Mihalcea a explicat că împreună cu Vivi Năstase și-au propus ca prin acest demers editorial să împartă și cu altă lume istoria cuvintelor. „Eu lucrez în procesarea limbajului natural cu calculatoarele de ceva timp și sunt fascinată de limbaj. Nu știu în ce măsură v-ați gândit la cuvintele pe care le-ați folosit și de unde provin”, a afirmat Rada Mihalcea. La rândul său, Vivi Năstase a precizat că atât pentru ea cât și pentru Rada Mihalcea este foarte fascinant faptul că un cuvânt conține o întreagă poveste. „Ne-am gândit că poate și dumneavoastră o să găsiți plăcerea să redescoperiți ceva nou în ce folosiți de foarte multă vreme”, a spus cercetătoarea.

Una dintre poveștile prezentate în carte este cea a cuvântului pantaloni. „Acum câteva sute de ani, teatrul de păpuși era foarte apreciat în Europa. Probabil spectacolele lor erau ca și filmele de animație din zilele naostre. În multe piese apărea un personaj care reprezenta un venețian (cineva care locuia în frumosul oraș Veneția), al cărui nume era Pantalone, numit așa după sfântul protector al Veneției – Sfântul Pantalone. Acest personaj purta un fel de haină care îi acoperea partea de jos a corpului și fiecare picior separat. Pentru că această haină era foarte asociată cu acest personaj, a fost denumită ca și el, pantalone, care în română a devenit pantaloni”, explică autoarele. Lansarea volumului „Povestea unui cuvânt” a avut loc, sâmbătă, la Librăria Bookstory în prezența a numeroși copii dar și adulți. În cadrul evenimentului au fost întrebări pentru autoare, copiii dovedindu-şi isteţimea, spiritul viu şi colorat, De asemenea micuții au trebuit să rezolve un exercițiu privind originea cuvintelor, iar cei care au avut cele mai multe răspunsuri corecte au primit câte o carte cu autograf de la autoare. Volumul a apărut la Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca, ilustrațiile fiind realizate de Dan Dulău.

Articole din aceeasi categorie