Potaissa Turda a urcat pe locul doi

  • Formația antrenată de Horațiu Gal a obținut o victorie prețioasă pe terenul celor de la Minaur Baia Mare și a urcat pe locul secund în clasament, apropiindu-se la doar două puncte de campioana Dinamo București, care a pierdut eternal derby cu rivala Steaua.

 

Minaur Baia Mare și Potaissa Turda s-au întâlnit, joi seară, în Sala „Lascăr Pană”, în cel de-al doilea derby al etapei a 8-a, care a debutat miercuri, cu „El Clascio” de România, Steaua – Dinamo, care a adus prima înfrângere a campioanei în acest sezon. Minaur a început bine confruntarea cu Potaissa, a marcat primul gol după 28 de secunde, prin Vojislav Brajovic, a condus cu 2-0, 3-2, 5-3, 6-4 și 7-5. Turdenii au trecut pentru prima dată în avantaj în minutul 17, grație lui Răzvan Pavel, care a marcat pentru 8-7. Oaspeții au condus și cu 9-7, dar apoi au ratat două atacuri, prin Cântec și Terzic. În ultimele zece minute, cele două combatante au mers cap la cap, iar până în minutul 30 am consemnat cinci egalități: 10-10, 11-11, 12-12, 13-13 și 14-14. Turdenii au fost aproape de a intra la pauză în avantaj minim, dar Milan Kotrc a marcat pentru Minaur de la 7 metri. Și repriza secundă a stat sub semnul echilibrului, dar numai până la un punct. În minutul 38 s-a înregistrat primul avantaj mai mare de două goluri al turdenilor în acest meci, scor 21-18. Diferența a crescut la șase goluri în minutul 42, scor 25-19, în condițiile în care amfitrionii n-au mai fost la fel de inspirați la finalizare, iar experimentații Csepreghi și Vojvodic l-au remarcat pe portarul Potaissei. Eliminarea temporară a lui Talas, respectiv ratările lui Ciprian Sandu și Cristian Ghiță au făcut ca Minaur să se apropie la trei lungimi în minutul 51, scor 24-27. Potaissa a gestionat perfect finalul jocului, fructificând nouă atacuri la rând. Nervii au cedat în tabăra gazdelor, iar Janja Vojvodic a interceptat cartonașul roșu. Turda a înschis tabela cu 17 secunde înainte de ultimul fluier, prin Alin Ghivil. S-a terminat 27-36, iar echipa antrenată de Horațiu Gal a urcat pe locul secund în clasament după a doua victorie consecutivă și a șasea din acest sezon. Turdenii au al doilea atac din campionat, cu 231 de goluri, primul fiind al campioanei Dinamo, care a marcat 236 de goluri. În ciuda eșecului cu rivala Steaua, Dinamo rămâne lideră, cu 21 de puncte. Campionatul ia o pauză până în noiembrie, când Potaissa va juca, pe teren propriu, cu HC Buzău. Ultimul meci al etapei a 8-a, Politehnica Timișoara – CSM București, se va juca pe 30 octombrie, de la ora 18,25.

 

 

Rezultatele înregistrate în etapa a 8-a

  • HC Buzău – Dobrogea Sud Constanța 20-25
  • Dunărea Călărași – HC Vaslui 27-22
  • Minaur Baia Mare – Potaissa Turda 27-36
  • CSM Reșița – CSM Focșani 25-24
  • Știința Bacău – CSM Făgăraș 31-29
  • Steaua București – Dinamo București 27-26

 

Clasament la zi*

  1. Dinamo București 8        7        0        1        236-212       21
  2. Potaissa Turda 8        6        1        1        231-211       19
  3. Minaur B. Mare 8        6        1        1        226-215       19
  4. Steaua București 8        5        1        2        220-212       16
  5. Dunărea Călărași 8        4        1        3        213-195       13
  6. Știința Bacău 8        4        1        3        226-220       13
  7. CSM Focșani 8        4        1        3        189-183       13
  8. HC Vaslui 7        3        0        4        175-183       9

————————————————————————————-

  1. CSM București 7        2        2        3        181-180       8
  • HCDS Constanța 8 2        1        5        202-198       7
  • Poli Timișoara 6 1        2        3        152-163       5
  • HC Buzău 8 1        1        6        197-218       4
  • CSM Făgăraș 8 1        1        6        191-216       4
  • CSM Reșița 8 1        1        6        206-239       4

 

*- la finalul sezonului regulat, echipele clasate pe locurile 1-8 vor evolua în play-off, iar formațiile clasate pe locurile 9-14 vor juca în play-out.

 

Etapa viitoare (9 și 10 noiembrie)

  • HC Dobrogea Sud Constanța – Poli Timișoara
  • Dinamo București – Minaur Baia Mare
  • CSM București – Dunărea Călărași
  • CSM Făgăraș – Steaua București
  • CSM Focșani – Știința Bacău
  • Potaissa Turda – HC Buzău
  • HC Vaslui – CSM Reșița

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie