Potaissa Turda a fost demolată

Ceea ce trebuia să fie nu doar derby-ul etapei a 23-a din cadrul Ligii Naționale de handbal masculin, denumită Liga Zimbrilor, ci finala sezonului regulat, Dinamo București – Potaissa Turda a însemnat un antrenament fără public pentru campioana en titre, care domină copios de ani buni handbalul românesc. Dinamo a defilat și s-a impus în fața turdenilor la o diferență de 15 goluri, scor 44-29. Oaspeții au făcut o primă repriză mizerabilă, cu doar 9 goluri marcate. Dealtfel, Potaissa a început timid și a marcat primul gol abia după trei minute, prin Teodor Pințoiu. Oaspeții au beneficiat de patru aruncări de la 7 metri în primele 11 minute, din care două au fost ratate. Din minutul 17, elevii lui Horațiu Gal au mai marcat doar trei goluri. Taifunul Dinamo a înscris la foc automat, din toate pozițiile. Este victoria care arată diferența dintre Dinamo și restul competitoarelor, fiind greu de crezut că „alb-roșii” nu se vor impune și în acest sezon în principala competiție internă. Dinamo își securizează primul loc în clasament și e clar că va aborda play-off-ul din postura câștigătoarei sezonului regulat. Ecartul dintre Dinamo și Potaissa a crescut la cinci puncte, în condițiile în care Dinamo are un meci mai puțin decât turdenii. Aceștia din urmă au șansa revanșei și oportunitatea de a demonstra că înfrângerea usturătoare de joi seară a fost doar un accident nefericit. Cele două se vor afla, din nou, față în față pe 16 martie, în restanța contând pentru etapa a 10-a. Partida se va juca în Sala „Gheorghe Barițiu”, de la ora 15, dar fără spectatori. Următorul meci al turdenilor va avea loc sâmbătă, 13 martie, pe teren propriu, cu CSM Făgăraș.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie