Politicienii clujeni în alertă: Va trebui să fim mai responsabili

Cât de pregătiți suntem pentru starea de alertă? Politicienii clujeni atrag atenția că relaxarea măsurilor este binevenită mai ales pentru segmentul economic, însă trebuie să rămânem conștienți de faptul că pericolul nu a trecut. Mai mult, de acum, va crește responsabilitatea fiecăruia.
„Totul va depinde de acum de cât de ascultătoare va fi populația. Vom vedea cât de convingători am fost noi, și presa, de asemenea, în ce privește respectarea măsurilor de protecție. Recomand să se plimbe lumea seara, să se folosească mai mult bicicleta, și să se ia măsuri de protecție pe mijloacele de transport în comun. Trebuie să începem să muncim, să redeschidem economia, pentru că deocamdată, de bine de rău, avem materiale și am început să câștigăm experiență. Este necesară o relaxare care să faciliteze mai ales reluarea economiei. De asemenea, trebuie să ne gândim și la latura psihică, la faptul că oamenii au stat atâta timp închiși între patru pereți. De noi va depinde, va trebui să păstrăm o distanță corectă, să nu organizăm întâlniri și să ne protejăm. Spălați-vă pe mâni, puneți-vă masca, ștergeți clanța, folosiți mănușile și păstrați distanța”, a declarat deputatul PNL Florin Stamatian.

„Cred că putem încerca o oarecare relaxare din 15 mai, mai ales dacă cifrele vor fi în scădere în continuare. Va crește însă responsabilitatea cetățeanului, nu vor exista măsuri coercitive, dar va trebui să menținem o distanțare din proprie inițiativă. Fiind stare de alertă, măsurile se vor relaxa gradual, nu brusc. Și alte țări europene au luat deja măsuri de relaxare. Economia trebuie să meargă mai departe, nu poți să te ocupi de economie, dacă nu relaxezi anumite măsuri restrictive care au fost până acum. Situația nu a scăpat de sub control, și având în vedere acest lucru, trebuie să ne concentrăm și pe partea economică, ceea ce până acum nu am văzut din partea Guvernului. Nu știu ce planuri au guvernanții după 15 mai, că până acum s-au ocupat de altceva, domnul Iohannis se preocupă de Transilvania, nu de problemele economice…Trebuie să ne orientăm ca lucrurile să intre pe un făgaș cât de cât normal”, a declarat deputatul UDMR Csoma Botond. „Măsura de relaxare a binevenită pentru segmentul economic, firmele trebuie să reînceapă activitatea, în condiții sanitare adecvate, respectând distanțarea și măsurile de protecție. Cred că e un început, se vede luminița de la capătul tunelului. Sper ca așa să ne revenim la o viață normală, într-un viitor cât de apropiat. Depinde de noi toți, de cum vom înțelege aceste lucru. Mai multă larghețe, dar și mai multă precauție. Trebuie să ne revenim încet-încet, ca să nu trecem de la pandemie la o criză economică deosebită”, a declarat, la rândul său, deputatul PSD Cornel Itu.
Anca M. Colibăşanu

Articole din aceeasi categorie