Plan Roșu de Intervenție pentru un accident în județul Cluj

Unsprezece persoane au fost rănite după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat în afara părți carosabile. Accidentul a avut loc, sâmbătă, în jurul orei 16, în zona localității Căpușu Mare iar autoritățile au declanșat Plan Roșu de Intervenție. “Din primele informații, în urma accidentului, o persoană este încarcerată, una blocată în autovehicul iar alte nouă persoane necesită îngrijiri medicale.

Având în vedere numărul ocupanților, la nivelul județului a fost activat *Planul Roșu de Intervenție* care presupune suplimentarea resurselor medicale de la fața locului. La locul evenimentului, salvatorii intervin cu 2 autospeciale complexă de descarcarare, 2 ambulante SMURD cu medici, o autospecială pentru transport victime multiple și un echipaj de prim ajutor SMURD.

În sprijinul forțelor din teren, au fost trimise și patru echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanta Județean Cluj.

Misiunea este în dinamică.
În urma accidentului au rezultat 11 victime, din care două inconsștiente
La locul accidentului se deplasează și elicopter SMURD-Mureș”, a anunțat ISU Cluj. Din primele informații reiese că șoferul, un bărbat de 55 de ani din județul Bacău, ar fi adormit la volan. IPJ Cluj a anunțat că pasagerii din microbuz erau elevi de la o școală din Bacău.

 

 

 

 

Articole din aceeasi categorie