PF Lucian Mureşan: Numirea mea drept cardinal al Sfintei Biserici Catolice onorează Biserica din România

– Interviu Agerpres –

Preafericitul Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România, care va fi numit cardinal de către Papa Benedict al XVI-lea, devenind astfel al treilea cardinal român, după Iuliu Hossu şi Alexandru Todea, consideră că numirea sa onorează Biserica din România şi întreaga naţiune română.

„Această demnitate reprezintă un semn al recunoaşterii importanţei Bisericii Române Unite şi a rolului ei în formarea conştiinţei naţionale şi în promovarea valorilor creştine în sînul neamului nostru. Voi prezenta în faţa Sfîntului Părinte simţămintele vii de recunoştinţă şi de fidelitate din partea Sinodului Episcopilor, a clerului şi a credincioşilor noştri, precum şi întreaga preţuire din partea iubitului popor român, ţinînd seama de faptul că în trecutul nu prea îndepărtat naţiunea română a constituit un model de urmat prin convieţuirea paşnică, într-un autentic spirit creştin, între diferitele Biserici şi confesiuni religioase”, afirmă PF Lucian, într-un interviu acordat AGERPRES.

Înaltul prelat vorbeşte în interviu despre dorinţa sa de a deveni preot, manifestată încă de copil, despre slujirea în clandestinitate, în plină prigoană comunistă, despre noile însărcinări şi atribuţii ca şi cardinal.

Agerpres: – (…) Papa Benedict al XVI-lea vă numeşte, în anunţul său, „un venerabil prelat, care îşi desfăşoară ministerul de Păstor şi Părinte al unei Biserici”. Ce importanţă are această numire pentru dvs, ca om care şi-a desfăşurat slujirea întru Domnul în clandestinitate şi care a cunoscut şi asprimea muncii necalificate într-o carieră de piatră?

PF Lucian Mureşan: – Această numire consider că este adresată în primul rînd jertfei martirilor şi a întregii noastre Biserici, care au plătit cu sîngele preţul fidelităţii faţă de Cristos şi faţă de Biserica Sa. Este grăitor în acest sens să ne gîndim la cuvintele Papei Pius al XII-lea adresate Bisericii Greco-Catolice din România în Scrisoarea Apostolică „Veritatem Facientes” din 27 martie 1952, în plină prigoană comunistă, prin care Papa săruta în chip spiritual lanţurile celor întemniţaţi pe nedrept, episcopi şi preoţi ai acestei Biserici. Pentru mine personal este o mare onoare şi o nouă responsabilitate în sînul Bisericii noastre, dar şi al Bisericii Universale. (…)

– Care vor fi, practic, noile dvs însărcinări şi atribuţii?

– Aşa cum afirma Sfîntul Părinte la Angelus, în ziua de 6 ianuarie, cardinalii au sarcina de a-l ajuta pe Succesorul Apostolului Petru în desfăşurarea ministerului său de întărire în credinţă a fraţilor şi de a fi principiu şi fundament al unităţii şi comuniunii Bisericii. Ca Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice din România, funcţia de cardinal vine să întărească şi să pecetluiască slujirea mea ca şi păstor al poporului lui Dumnezeu ce mi-a fost încredinţat, implicînd, totodată, o mai strînsă colaborare cu structurile Sfîntului Scaun şi cu Sfîntul Părinte personal, la nivelul chestiunilor instituţionale ale Bisericii. (…)

– Ca preşedinte al părţii greco-catolice la Întîlnirile Comisiei mixte de dialog greco-catolic – ortodox, cum apreciaţi stadiul relaţiilor dintre cele două Biserici surori?
– Aşa cum arătam în scrisoarea din 7 iulie 2011 adresată Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a propus constituirea unei comisii pregătitoare, care să stabilească agenda, principiile, tematicile şi metodologia de lucru a Comisiei mixte de dialog dintre cele două Biserici. Nutrim în continuare speranţa ca dialogul început cu fraţii ortodocşi să fie tot mai mult bazat pe un autentic spirit de iertare, dar şi pe respect şi dreptate. În mai multe prilejuri ne-am exprimat dorinţa de a căuta împreună o soluţie înspre redobîndirea patrimoniului bisericesc, cultural şi spiritual, în spirit de fidelitate faţă de sîngele vărsat şi faţă de mărturia înaintaşilor noştri, spre a le perpetua memoria în sînul noilor generaţii.

– Afirmaţi în Pastorala de Crăciun că „primul dar al sărbătorii Naşterii Domnului este pacea”, invitînd la „înnoirea inimii”, pentru că, spuneaţi dvs, „rostul nostru de creştini presupune o continuă lepădare de cel rău”. Care credeţi că sînt căile pe care ar trebui să le urmeze omul contemporan, marcat de criză şi de tentaţiile care îl îndepărtează de spiritual, pentru a-l regăsi pe Dumnezeu?

– În faţa tot mai multor provocări ale consumismului de orice fel, a relativismului şi a goanei exclusive după cele materiale, fiinţa umană trăieşte un simţămînt de neîmplinire, de tristeţe, de apăsare. Fiindcă îi lipseşte acel resort fundamental care îi este co-natural: comuniunea cu Dumnezeu, creatorul şi părintele său. A ne găsi timp pentru a vorbi cu Domnul în cămara inimii, în rugăciune, a ne găsi timp pentru a sta cu noi înşine, a-l urma şi a-l sprijini pe aproapele nostru cel nevoiaş. Acelaşi mesaj, aceeaşi învăţătură adusă de Domnul Isus Cristos pe pămînt, acelaşi cuvînt dătător de viaţă, mereu nou, tainic, însă atît de adevărat: fiindcă doar întru El sufletul nostru îşi poate găsi adevărata odihnă.