Peste două mii de pensionari vor petrece, şi în acest an, pe banii noştri, ai tuturor


•Cum îşi asigură Emil Boc o masă stabilă de votanţi•

Deşi taxe şi impozite plătim cu toţii, doar o parte dintre clujeni petrec, gratis, în fiecare an, din banii bugetului local. Aşadar, municipalitatea clujeană va aloca, şi acest an, bani cu ocazia Zilei Internaţionale a Vârstnicului care se sărbătoreşte pe 1 octombrie. Astfel, consilierii locali vor vota în şedinţa de vineri, alocarea a 200.000 de lei de la bugetul local în vederea organizării petrecerii destinate pensionarilor clujeni. „Luând în considerare numărul mare al persoanelor vârstnice cu venituri reduse din municipiul nostru, în completarea serviciilor acordate prin intermediul Centrelor de Zi pentru Vârstnici, Clubul Pensionarilor şi a celorlalte compartimente din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală, pentru a marca acest moment aniversar şi pentru a aduce bucurie în sufletele persoanelor vârstnice cu ocazia Zilei Internaţionale a Vârstnicului propunem să aprobaţi alocarea sumei de 200.000 de lei de la bugetul local pentru a organiza sărbătorirea Zilei Internaţionale a Vârstnicului”, se arată în referatul proiectului de Hotărâre de Consiliu Local (HCL). „Prelungirea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii şi promovarea participării sociale active şi demne a persoanelor vârstnice sunt obiective ale strategiei naţionale pentru promovarea îmbătrânirii active şi protecţia persoanelor vârstnice. Crearea unei comunităţi coezive şi incluzive în municipiul Cluj-Napoca, prin dezvoltarea de servicii, proiecte şi programe, precum şi iniţiarea unor activităţi atractive de socializare pentru a răspunde nevoilor persoanelor în vârstă în risc de excluziune socială este obiectul Strategiei de Dezvoltare a municipiului Cluj-Napoca 2014-2020”, se mai precizează în document.
Conform devizului de cheltuieli, anexat proiectului, meniul pentru o persoană este estimat la 85 de lei, în timp ce onorariul artiştilor se va ridica la 13.000 de lei. Precizăm că, în acest an, municipalitatea va invita la petrecere 2.200 de pensionari, programul artistic fiind de două ore.
Anul trecut, primăria a cheltuit aceeaşi sumă pentru 2.000 de persoane (la acelaşi preţ al meniului), însă programul artistic a durat trei ore, incluzând şapte artişti, două orchestre şi două ansambluri.

Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie