Peste 700 de sportivi vor fi testaţi anti COVID-19

Peste 700 de sportivi vor fi testaţi pentru COVID-19 înainte de reluarea antrenamentelor în cadrul cantonamentelor care vor fi efectuate după 15 mai, a afirmat marţi ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe.
„Putem face un calcul exact în momentul în care avem dorinţa şi capacitatea cluburilor de a reporni această activitate conform acestor reguli. Şi în momentul de faţă putem vorbi de fotbal, de Liga I şi de loturile olimpice care aşteaptă de două luni intrarea în cantonament. La fotbal, la Liga I avem 14 cluburi, luând în considerare 35 de persoane care să se izoleze, pentru că astea sunt discuţiile pe care le-am avut, ajungem undeva la 500 de persoane care să intre în acest regim de izolare. 500 de teste prin urmare. În privinţa loturilor olimpice calificate deja sau în curs de calificare, din estimările noastre cifra nu depăşeşte 200 de persoane care să se testeze şi să intre în cele două locaţii pe care le-am avansat în discuţie, Snagov şi Izvorani. Deci în primă fază ştiu că cel puţin 700 de sportivi de înaltă performanţă îşi doresc a fi testaţi. Dacă există dorinţă şi îndeplinesc aceste condiţii vor fi mai mulţi. Dar până în momentul de faţă cam ăsta este calculul”, a declarat Stroe într-o conferinţă de presă. Cei 200 de sportivi din cadrul loturilor olimpice vor intra în cantonament la bazele de pregătire de la Snagov şi Izvorani.

Articole din aceeasi categorie