Peste 7.200 de polițiști și 4.600 de pompieri vor acționa, zilnic, în minivacanța de Sf. Maria

Peste 7.200 de polițiști, cu aproape 2.600 de autospeciale, vor acționa zilnic, la nivel național, în perioada 15 – 18 august, pentru menținerea ordinii și siguranței publice, atât în apropierea lăcașurilor de cult, precum și în locurile unde se vor desfășura manifestări publice circumscrise sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului și Zilei Marinei Române.

Potrivit IGPR, la activități vor participa circa 1.250 de polițiști de la rutieră, 4.730 de ordine publică, dar și polițiști de la investigații criminale, de la arme, explozivi și substanțe periculoase, de la transporturi, luptători de la acțiuni speciale și din cadrul altor structuri.

„În fiecare zi, polițiști rutieri vor acționa pe principalele drumuri naționale și autostrăzi, pentru prevenirea accidentelor grave și fluidizarea traficului pe căile de acces din zona lăcașurilor de cult și a stațiunilor turistice. Pentru prevenirea accidentelor de circulație grave și menținerea unei atitudinii prudente în trafic, polițiștii rutieri vor acționa, zilnic, cu peste 300 de aparate radar în întreaga țară, inclusiv cu dispozitivele TrueCam. Structurile de poliție transporturi vor asigura măsurile de ordine publică, în medie/zi, pe 162 de trenuri de călători, în 170 stații și triaje de cale ferată, în 9 aeroporturi și 19 porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre” – informează IGPR.

Polițiștii recomandă cetățenilor să aibă grijă de bunurile personale, să fie prudenți în relațiile cu persoane cunoscute întâmplător și să fie atenți la copiii care îi însoțesc. Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu viteză adaptată condițiilor din trafic, în special când se merge în coloană, și să nu uitate de „politețea rutieră”.

***

Pe toată durata minivacanței de Sf. Maria, vor fi la datorie și peste 4.600 de pompieri salvatori, cu aproape 3.000 de mijloace tehnice – a anunțat și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Răspunsul la eventualele urgențe medicale va fi asigurat, la nivel național, prin intermediul a 295 echipaje de pompieri SMURD, 31 unități de terapie intensivă mobilă, 8 ambulanțe de terapie intensivă mobilă specializate în tratament neonatologic și 40 autospeciale pentru transport personal și victime multiple.

Întrucât se preconizează participarea unui număr mare de credincioși la slujbele religioase prilejuite de această sărbătoare, IGSU a anunțat că a dispus alocarea resurselor necesare în proximitatea lăcașurilor de cult, pentru asigurarea răspunsului imediat, dacă vor exista solicitări din partea cetățenilor.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie