Peste 51.000 de cazuri înregistrate la UPU Cluj, în 2017

Accidentele vasculare cerebrale, accidentele de circulație și infarctul miocardic acut au fost, și în 2017, printre cele mai frecvente urgențe medicale majore înregistrate la Unitatea de Primire Urgențe (UPU), din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.

Conform declarației conf. dr. Adela GOLEA, director medical al SCJU Cluj, din totalul de 51.089 cazuri înregistrate anul trecut la UPU, 6.144 (12%) au fost de cod roșu (urgențe medico-chirurgicale în care sunt puse în pericol funcțiile vitale ale pacienților și care necesită manevre salvatoare de viață imediat), iar 25.101 (49%) de cod galben (urgențe medico-chirurgicale care indică un potențial pericol de agravare a stării sănătății pacientului dacă nu sunt asistate  prompt, în următoarele 10 minute).

– Ați coordonat activitatea UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență cea mai mare parte a anului 2017. Cum a fost acest an în secția pe care ați condus-o până în septembrie?

– Ca și cazuistică, nu pot să spun că a fost mult diferită de ceilalți ani, dar sunt în creștere cazurile severe, fapt pentru care pot exista două explicații: fie starea de sănătate a populației este într-adevăr tot mai deteriorată, fie pacienții vin târziu la medic.

Ceea ce ne îngrijorează pe noi în primul rând sunt cazurile, tot mai multe, de accidente vasculare cerebrale. Ca și în urmă cu un an, încep să fie tot mai frecvente aceste cazuri, și apar la o vârstă tânără. E un lucru bun că am continuat colaborarea cu Clinica de Neurologie, pentru a tromboliza acești pacienți la sosirea în UPU, pentru că fereastra terapeutică (intervalul de timp între debutul simptomatologiei și momentul administrării tratamentului) este, să zic așa, strâmtă, de numai patru ore. În 2017 am fost mai eficienți și pentru că avem un computer tomograf, care funcționează în clădirea UPU.

Există însă o problemă în ce privește adresabilitatea populației la serviciul de urgență. Foarte mulți pacienți, când văd că nu mai pot vorbi bine, că e o mână sau un picior slab, nu sună direct la serviciul de ambulanță, sau vin târziu la urgență, așteaptă întâi să vadă dacă li se înrăutățește situația. E vina lor, dar poate și a noastră că nu le-am explicat îndeajuns că dacă sunt examinați și se iau măsuri terapeutice în cel mai scurt timp au șansa să își revină, iar dacă nu, din păcate, pot să rămână cu dizabilități mari. De aceea, inclusiv la nivel național, la nivelul Comisiei de medicină de urgență și al Comisiei de neurologie din Ministerul Sănătății am discutat să găsim modalități de a instrui populația cu privire la semnalele de alarmă pentru care ar trebui să se prezinte la serviciul de urgență. Dacă nu este ceva grav, preferăm să-i spunem pacientului că a fost o alarmă falsă, decât să pierdem acel moment terapeutic foarte scurt.

Am observat, de-a lungul anilor, două tendințe, în rândul populației: unii pacienți vin la medic și dacă nu au semne foarte grave de boală, pentru că s-au obișnuit să vină periodic, iar alții, care au o patologie cu modificări semnificative, în general nu vin. Mai ales cei din mediul rural preferă să aștepte, să vadă ce se întâmplă, dacă se înrăutățește ori nu situația.

Pacienții ar fi bine să înțeleagă că trebuie să se prezinte la medicul de familie măcar o dată pe an și că unele lucruri care țin de sănătatea lor trebuie monitorizate de-a lungul vieții. Trebuie să știe ce factori de risc au, din familia în care s-au dezvoltat, pentru că, din păcate, toți avem un dat genetic și avem niște factori de risc, la care mai adăugăm și noi unii, prin obiceiurile pe care le dobândim în viață. De exemplu, fumatul, viața stresantă, faptul că nu se doarme noaptea, că noaptea se lucrează – toate acestea ne expun unor riscuri cardiovasculare. Este bine să știm ce riscuri avem, dacă putem lua vreo măsură preventivă – să ne schimbăm obiceiurile sau să urmăm un anume tratament care să reducă aceste riscuri. De ce spun asta? Pentru că majoritatea celor tineri spun: „Eu sunt tânăr, pot să fac ce vreau, nu mi se întâmplă nimic acum, vom vedea când se va întâmpla”. Din păcate, acest „când se va întâmpla” s-ar putea să fie un episod atât de sever încât, după, să nu mai avem posibilitatea, medicii, să facem mare lucru.

– Din păcate, la capitolul prevenție stăm, încă, foarte prost…

– Anul trecut am participat, împreună cu alți colegi din țară, la o discuție europeană pe tema implicării Urgenței și a celorlalte specialități medicale, în prevenție. Vedeți, noi ne ocupăm de boala acută, dar sunt lucruri pe care toate specialitățile trebuie să le pună în comun și să facem efortul, așa cum se face și în alte țări, să venim înspre populație pentru a o ajuta să înțeleagă prevenția în accidentele rutiere, în aceste accidente vasculare cerebrale, în apariția anumitor patologii sau a unor boli acute incidentale – arsuri, intoxicații cu monoxid de carbon etc. Prevenind, sau măcar știind ce să faci în primul moment, când s-a întâmplat, poți uneori să eviți niște catastrofe.  Niciodată, doar partea medicală singură, sau doar populația singură nu va putea reduce nici riscurile și nici acele evoluții nefavorabile ale bolii, ci doar dacă lucrează împreună.

– Care a fost vârsta cea mai mică la care ați înregistrat, la UPU, un accident vascular cerebral, în 2017?

– Cea mai mică vârstă a fost de 30 de ani. Majoritatea cazurilor însă sunt persoane aflate în jurul vârstei de 50 de ani. Este o vârstă, totuși, la care un om poate, în mod normal, să muncească și să dea randament.

– Poate n-ar strica să amintiți care este explicația medicală pentru creșterea incidenței accidentelor vasculare cerebrale.

– Persoanele cu AVC sunt persoane care au anumiți factori pe care noi îi numim predispozanți pentru accidentul vascular cerebral. Deci, fie sunt diabetici necunoscuți, hipertensivi necunoscuți, au avut anumite tromboze vasculare de care n-au știut sau pe lângă care au trecut, au anumite boli cardiovasculare care predispun la embolii și de care ori nu știu, ori știu de ele dar nu le-au tratat eficient.

În general, o patologie din aceasta, severă, vasculară, dă semne, dacă suntem atenți, înainte de a se întâmpla ceva grav. Important este să le luăm în considerare, să știm de ele și să le urmărim. De ce spun acest lucru? Sunt pacienți, de exemplu, care sunt diabetici de mici, își țin boala sub control și ajung la vârste înaintate. Pe de altă parte sunt alții la care boala debutează la 40-50 de ani, merg, să zic, bine vreo 10-15 ani, după care apar complicații majore, care pot duce la deces. De ce? Pentru că aceștia nu-și urmează tratamentul, nu țin cont de sfaturile medicului. De aceea am zis că nu numai tratamentul sau nu numai partea de internare contează. Trebuie, foarte multe, legate, în sistem. Noi, în urgență, lucrăm în echipă, dar echipa trebuie să fie aici mult mai largă, ca să se realizeze, așa cum zicem noi, lanțul supraviețuirii. Pacienții trebuie supravegheați de medicii de familie, aceștia trebuie să știe în ce grupă de risc sunt, ce boli pot dezvolta. Sigur, mai pot fi și surprize la un moment dat, dar în funcție de riscurile cunoscute, să știe ce monitorizează la acești pacienți. Dar dacă pacientul nu vine să fie monitorizat, poate fi medicul de familie oricât de bun, că nu-și atinge targetul. Mai departe, pacientul vine la spital, se rezolvă partea acută, după care se dau niște indicații, se face un plan de reevaluare, când se consideră că mai sunt și alte probleme care trebuie depistate. Numai că nu toți pacienții înțeleg că aceste reevaluări chiar trebuie făcute.

– În afara accidentelor vasculare cerebrale, care au fost alte urgențe majore, înregistrate în număr mare la UPU, în 2017?

– Ca număr de cazuri urmează accidentele rutiere. Acestea cam sunt constante, de la un an la altul. Aici, prevenția și conștientizarea riscurilor cred că ar avea un impact mare. Avem mașini din ce în ce mai bune, de viteză, dar din păcate infrastructura rutieră nu s-a schimbat foarte mult. Noi am mai sesizat și au sesizat și colegii de la ISU: acele separatoare de sensuri de pe mijlocul șoselelor, acele borduri, poate că sunt bune pentru a nu trece de pe un sens pe altul, dar au creat și incidente majore pentru cei neatenți, în special noaptea. Totodată, în timpul intervenției, echipajele noastre nu mai pot ajunge repede. Până să fie acele separatoare de sensuri, cei din trafic se trăgeau deoparte când venea ambulanța sau mașina de intervenție, iar acesteia îi rămânea culoarul de mijloc. Acum, acesta este inabordabil, din cauza acelor borduri sau a parapeților.

– Am văzut, nu o dată, ambulanțe urlând, la Păniceni, și trebuind să aștepte după coloane de TIR-uri care abia se târau și care nu aveau unde să se tragă deoparte, ca să le facă loc.

– Sunt separatoare de sensuri din beton, pe care poți să te sprijini și să sari peste ele, dar sunt altele tip gard, care sunt instabile și peste care este riscant să treci. Și atunci trebuie să te duci cu ambulanța, când accidentul e pe celălalt sens, până unde se termină aceste garduri și să te întorci. Dar când te întorci, e o altă problemă: sunt mașini blocate pe șosea, mașini care s-au oprit din cauza accidentului, și tu n-ai pe unde să treci. Și atunci, de multe ori lumea acuză echipajul că a venit cu întârziere, că n-a sărit peste gardul de pe mijlocul drumului, în loc să meargă cu ambulanța până unde se termină acest gard și să se întoarcă pe celălalt sens. Este, însă, o regulă: nu poți să pui echipajul să facă niște manevre care sunt periculoase și pentru el și pentru pacient.

Colegii de la ISU au făcut nenumărate adrese scrise prin care au sesizat aceste aspecte, dar… nu s-a primit nici un răspuns. În ce mă privește, nu cred că este bine să strângem evidențe în vieți omenești ca să ne dăm seama că, până la urmă, va trebui să facem altceva pentru a controla traficul. Când apare un eveniment de deces și vezi că decesul acela s-a produs pentru că cineva nu a ajuns la timp, cred că trebuie să-l discutăm imediat, nu să așteptăm să apară o statistică de… nu știu cât la sută.

– Așadar, accidentele vasculare cerebrale, accidentele de circulație… Ce urmează?

– Infarctul miocardic. Și, tot aproape, alte afecțiuni vasculare.

– Accidente colective sau accidente cu victime multiple au fost în 2017?

– Accidente colective mari, nu. Accidente de circulație cu până-n zece persoane afectate, au fost.

– Care a fost problema majoră a UPU Cluj, în 2017?

– Nu a existat o problemă majoră, pentru asistență. Poate că au fost perioade mai aglomerate, când au fost evenimentele artistice, în vară, și când personalul n-a putut să-și ia concediu. În 2017 s-a continuat dotarea serviciului, și în aceste condiții impactul negativ dat de numărul mare de pacienți a fost atenuat, pentru personal, prin aceea că a avut la dispoziție aparatură performantă, chiar în clădirea în care funcționează UPU. Pacienții au putut fi explorați aici, fără a mai fi plimbați prin curte sau la alte secții ale spitalului. Este mare lucru că avem aici un computer tomograf. Partea mai puțin bună, însă, este că, având această aparatură performantă la îndemână, uneori apare tentația de a hiperexplora anumiți pacienți. De ce spun că este o parte rea, sau mai puțin bună? Pentru că aceste explorări, totuși, au și un grad de iradiere. Vine pacientul și zice: „M-am lovit la cap, dar nu mi-am pierdut cunoștința. Totuși, nu-mi faceți și un CT, să vedem dacă nu s-a întâmplat ceva, că nu puteți exclude, altfel?”. Este adevărat, dar regulile spun că dacă pacientul nu a fost inconștient, nu are alte semne, durerea cedează la analgezice minore, atunci nu este cazul să fie examinat prin computer tomograf. De ce? Pentru că în viață  s-ar putea să apară alte patologii care să necesite mai multe explorări, iar dozele acestea de iradiere se cumulează.

– Am impresia că a devenit o modă, să-ți faci un CT sau un RMN.

– Pacienții doresc neapărat CT pentru că au auzit că pe acela se vede cel mai bine, nu iau în considerare și celălalt aspect. Medicul vine, de partea cealaltă, și zice: „Aș putea investiga și altfel, dar dacă după aceea pacientul mă acuză că nu i-am făcut CT, și poate, totuși, este ceva?”.

– Până în septembrie, cât ați fost dvs medic șef la UPU, câte cazuri s-au înregistrat la acest serviciu?

– Până la 1 septembrie 2017 erau 35.061 de cazuri. La sfârșitul anului erau 51.089, dintre care 6.144 (12%) de cod roșu și 25.101 (49%) de cod galben. Numărul cazurilor de traumă, global (accidente, loviri, agresiuni, căderi de la înălțime, plăgi) este de 7.369 (14,42%), AVC  – 1.872 (3,66%), iar infarct miocardic acut – 789 cazuri (1,54%).

– Din septembrie 2017 sunteți director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență. Care sunt provocările acestei funcții?

– Provocările sunt multe și trebuie să recunosc că am stat mult să mă gândesc dacă voi putea face față, pentru că eu am o structură care este bazată pe lucruri concrete, și nu întotdeauna în sistemul nostru lucrurile sunt foarte clare. Așa cum știți, Spitalul este pavilionar, are multe secții, clădirile sunt vechi, și modul de a optimiza îngrijirile medicale în aceste clădiri este greu. Dar, la fel ca în UPU, consider că unele probleme pot fi rezolvate prin ameliorarea colaborării între medici și prin unele sistematizări ale activității medicale.

La UPU au fost probleme pe care am reușit să le rezolv, altele au rămas nerezolvate. De cele mai multe ori nu le-am putut rezolva pentru că legislația nu-ți oferă suport complet sau pentru că diverse instituții care s-au obișnuit să lucreze într-un mod eronat nu doresc să-și schimbe aceste obiceiuri și nu vor să discute anumite ameliorări ale protocoalelor. Pur și simplu refuză să intre în dialog cu ceilalți și să încerce să creeze un sistem care să meargă bine.

– Poate, despre toate aceste probleme, veți accepta să vorbiți într-un alt interviu. O ultimă întrebare, pentru interviul de astăzi: Sunteți optimistă în ceea ce privește Spitalul Regional de Urgență? Va fi sau nu va fi?

– Eu sper că va fi. Au existat mai multe discuții, la Ministerul Sănătății, în toamnă, și nouă ni s-a spus că există un termen, anul 2022, pentru a fi terminat, acest spital. Prin aprilie anul acesta se va accepta forma finală, cu structura secțiilor. Nu am termen pentru demararea lucrărilor, de aceea spun că atunci când se va pune prima cărămidă, vom putea spune că acest spital se va face.

M. TRIPON