Peste 2500 de locuri de parcare în zona Aeroportului Cluj-Napoca

Consilierii judeţeni, reuniţi ieri în şedinţă ordinară, şi-au dat acordul pentru alocarea a sumei de 352.000 de lei din fondul de rezervă bugetară, pentru achiziţionarea de materiale şi dotări necesare acţiunilor de prevenţie şi profilaxie generală, iar în cazul în care se va impune, şi pentru combaterea pestei porcine africane. Preşedintele Alin Tişe a explicat că demersul de alocare de fonduri pentru prevenirea pestei porcine în judeţul Cluj vine la recomandarea Comitetului Special pentru Combatere a Bolilor din judeţul Cluj şi a Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj. ‘’Consiliul Judeţean a venit în întâmpinarea lor şi a luat măsurile preventive pe care dânşii le-au cerut. Aici era obligaţia Guvernului să i-a aceste măsuri însă, întrucât noi suntem proactivi, am acceptat această sumă pentru a veni în sprijinul cetăţenilor. Sper ca prin această măsură preventivă să nu ajungem în situaţia de a fi nevoiţi să trecem la combaterea pestei porcine în judeţul Cluj’’, a spus Alin Tişe. DSVSA Cluj a recomandat, ca măsură de prevenire a infectării cu virusul pestei porcine africane, achiziţionarea de materiale pentru instalarea de dezinfectoare rutiere pe cel puţin patru artere de circulaţie, respectiv achiziţionarea unei cantităţi de 1.000 kg de soluţie virulicidă (Virkon S 1:200). De asemenea, s-a recomandat ca pentru instituirea unor măsuri minime de profilaxie generală, în cadrul celor aproximativ 14.000 exploataţii non profesionale cu suine, să se achiziţioneze o cantitate minimă de 14.000 kg de sodă caustică şi 140.000 kg de var nestins, substanţe dezinfectante care vor fi distribuite prin coordonarea D.S.V.S.A. Cluj.
Tot în şedinţa de ieri, consilierii au aprobat studiul de oportunitate, respectiv cheltuielile aferente investiţiei privind dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca. Prin intermediul asistenţei financiare nerambursabile acordate, în cuantum de 10.486.735 lei, Consiliul Judeţean Cluj doreşte achiziţionarea de echipamente de performanţă sporită pentru dezvoltarea şi diversificarea activităţii serviciilor de radiologie şi imagistică medicală, precum şi a echipamentelor chirurgicale necesare pentru dotarea Centrului Integrat de Chirurgie Avansată Minim Invazivă – CICAMI. Totodată, se vor mai achiziţiona o Trusă de endoscopie cu rezoluţie înaltă şi tehnici de evaluare cromo-endoscopică, o maşină automată de spălat şi dezinfectat endoscoape pentru dotarea Laboratorului de endoscopie, precum şi echipamente de electroterapie şi laserterapie de generaţie nouă în Laboratorul de recuperare medicală fizică şi balneologie. Valoarea totală estimată a proiectului de dotare a Ambulatoriului Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca este de 12.045.428,03 lei, cofinanţarea asigurată de către Consiliul Judeţean Cluj cifrându-se la suma de 1.558.693,03 lei.
Un alt proiect important aprobat, ieri, de deliberativul judeţean vizează realizarea unor sisteme de tip park&ride în zonele de transfer şi acces în municipiul Cluj-Napoca. Parcările de tip park&ride au rolul de a-i încuraja pe şoferi să-şi lase maşinile în afara ariei centrale a oraşului şi să folosească mijloacele de transport în comun. Primul sistem care va oferi spaţii de parcare, precum şi alte servicii, inclusiv staţii de încărcare pentru maşinile electrice, se va realiza în apropierea Aeroportului, unde administraţia judeţeană deţine 10 hectare de teren. Pe această locaţie ar urma să se realizeze inclusiv un Centru de Conferinţe.
‘’Proiectul vizează amenajarea unor locuri de parcare. Primăria va asigura infrastructura pentru mijloacele de transport în comun şi sistemul electronic de parcare iar noi, Consiliul Judeţean, vom pune la dispoziţie terenul, urmând să încasăm şi sumele aferente administrării acestei parcări. În următorul interval de timp vom căuta soluţii pentru a implementa într-un parteneriat public privat acel centru de conferinţe de care avem nevoie’’, a spus şeful forului judeţean clujean. Preşedintele Tişe a precizat că pe cele zece hectare de teren pe care le va pune la dispoziţie Consiliul Judeţean Cluj ar urma să se creeze peste 2500 de locuri de parcare.
C.P.

Articole din aceeasi categorie