Peste 2,4 milioane lei pentru Pediatrie II

Consiliul Județean Cluj a încheiat un contract în valoare de 2.470.000 de lei, având ca obiect serviciile de proiectare, asistență tehnică și execuția lucrărilor pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice la clădirile secției Pediatrie II, corpurile C1 și C2 din cadrul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Conform contractului, societatea va elabora documentația tehnică de autorizare a executării lucrărilor (D.T.A.C.), proiectul tehnic de execuție și va asigura asistența tehnică până la recepția finală a lucrărilor. De asemenea, aceasta va executa lucrările de construcții și instalații pentru creșterea eficienței energetice a corpurilor C1 și C2 ale secției Pediatrie II. „Această nouă investiție din fonduri europene va contribui atât la reducerea costurilor cât și la oferirea unor condiții de cazare cât mai bune pentru micuții pacienți și pentru părinții acestora”, spune Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Articole din aceeasi categorie