Peste 200 de clujeni au participat la discuțiile pe tema construirii cartierului Sopor

Dezbaterea privind construirea cartierului Sopor a strâns joi seară, la clădirea Casino, aproximariv 200 de persoane. Cel mai nou cartier din Cluj-Napoca va ocupa  în jur de 200 de hectare.

Cei prezenți la dezbatere au discutat despre reglementările urbanistice pentru această zonă, iar proprietarii de terenuri au vrut să afle cum se vor face exproprierile sau ce suprafețe vor trebui să cedeze pentru investiții.

“Este un demers unic în România, prin care încercăm împreună cu partenerii de la Ordinul Arhitecților filiala Transilvania și cu alți experți, dar și cu proprietarii de terenuri din zonă să creăm un model de urbanizare pentru viitoarele cartiere din România. Inițiativa a fost considerată de către majoritatea ca fiind una bună, cred că a fost o ocazie să își exprime interesul și punctele de vedere. Sunt câteva concluzii legate de necesitatea unor asociații între proprietari pentru a facilita acest demers. Primăria va lansa un concurs de soluții și va semna un contract de realizare a unui masterplan și a unui plan urbanistic zonal pentru toată suprafața de 250 de hectare și va realiza acest plan urbanistic”, a declarat Ovidiu Cîmpean, director de dezvoltare în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca și coordonatorul Centrului de Inovare și Imaginație Civică.

“Discuția la care au fost invitați proprietarii și oamenii care sunt interesați de dzvoltarea zonei Sopor a fost un mare plus pentru demersul inițiat de primărie în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, filiala Transilvania pe care o reprezint. Spun asta nu doar referindu-mă la numărul mare de participanți și la numărul mare de subiecte, ci și la faptul că se inițiază o modalitate nouă de dialog pentru intervențiile în spațiul public.

Pentru Cluj, acest proiect înseamnă o experiență, o cercetare în a face ceva nou, în a face o dezvoltare urbană care să evite problemele pe care dezvoltările similare le-au avut până în acest moment. Această viziune constă în a avea o calitate a vieții la nivelul la care ni-l dorim. mă refer la trafic- de toate tipurile- la zona verde, la utilități”, a declarat, la rândul său, Daniela Maier, președintele Filialei Transilvania a Ordinului Arhitecților din România.

Reamintim, Primăria Cluj-Napoca pune la dispoziția proprietarilor de terenuri din zonă un instrument care le permite să își identifice parcela pe care o au în proprietate. Aplicația poate fi accesată aici:

https://sopor.gisapp.ro/?fbclid=IwAR0Pe0qnsZIhhDL8ulk5sqYtfPyp6fgCgOmYx8YCr2I8ipvXvUM-Ynu3Lig

Prin intermediul aplicației, până în data de 28 februarie 2019, aceștia sunt invitați să completeze un chestionar prin care pot să formuleze propuneri cu privire la funcțiunile și utilizările pe care le doresc pentru terenurile pe care le au în proprietate. Toate propunerile vor fi atent analizate de către echipa de proiect.

Municipalitatea clujeană intenţionează să construiască un cartier în zona Sopor. În acest sens, consilierii locali au adoptat recent un proiect de hotărâre pentru lansarea unui concurs de soluţii privind amenajarea zonei Sopor.

În urmă cu câteva luni, primarul Emil Boc anunţa că se pregătește un proiect urbanistic pentru Colonia Sopor, pentru a deveni cu adevărat un cartier al Clujului. Primarul municipiului Cluj-Napoca spunea atunci că nu se va construi haotic.

Anca M. Colibășanu

Cosmin Puriş

Articole din aceeasi categorie