Peste 180 de tone de bunuri, distribuite în vara aceasta de Prison Fellowship România

Fundația Prison Fellowship România continuă să rămână una dintre cele mai active, dar și mai discrete fundații din țara noastră. Însă, chiar dacă binele nu se face cu trâmbița, anumite lucruri trebuie, totuși, spuse, tocmai pentru a deschide calea acelui bine pe care vrei să-l faci celorlalți – semenilor aflați în nevoie.

Cred că acesta a fost unul dintre argumentele cu care l-am convins pe președintele fundației, Andrei Brie, să vorbească despre activitatea desfășurată anul acesta de Prison Fellowship România.

– Cum au trecut primele nouă luni ale anului la Fundația Prison Fellowship?

– Am avut, avem, o activitate foarte intensă, foarte multe proiecte în derulare. Intenționăm să mărim numărul de beneficiari ai fundației cu până la 20%. Am avut, însă, probleme în a găsi sponsori pentru amenajarea cantinei sociale de pe str. Sobarilor.

– Ați anunțat intenția de a deschide această cantină încă din decembrie anul trecut. Erați foarte optimist atunci, spuneați că nu va dura mult. Ce s-a întâmplat?

– Nu am găsit sponsorizările necesare pentru finalizarea acestui proiect.

– În ce fază este acum?

– Este finalizat 90%. Mai avem de achiziționat mesele și rafturile de inox și ce mai este nevoie pentru blocul alimentar, dar toate acestea costă destul de mult și nu am reușit să găsim un partener care să ne ajute financiar. În momentul de față colaborăm cu o firmă de catering care ne aduce mâncare pentru beneficiarii de la Centrul de urgență și de la Centrul de copii.

– Câți beneficiari sunt la cele două centre?

– Momentan, la Centrul de urgență sunt 18 persoane, iar la Centrul de copii, în jur de 30.

– Cine sunt beneficiarii Centrului de urgență?

– Sunt persoane care au rămas fără adăpost, persoane care au fost evacuate sau au avut probleme familiale și nu mai pot locui acasă. Persoanele acestea ni le trimit Primăria și Bisericile cu care colaborăm. Sunt 30 de locuri la Centrul de urgență, iar o persoană poate să stea aici trei luni, fără să plătească nimic.

– Câte ajutoare ați distribuit anul acesta?

– Anul acesta, nu vă pot spune cu exactitate, vă pot spune însă că au fost foarte multe. Colaborăm cu mai multe organizații și fundații din străinătate. Din iunie și până în septembrie, doar, am primit 21 de transporturi, însemnând 180 de tone de bunuri, între care și haine, încălțăminte, alimente. Ne-am implicat foarte mult în a ajuta oamenii care au fost loviți de inundații, în vara aceasta, am trimis ajutoare unde au fost probleme – în zona Brașovului, lângă Miercurea Ciuc, undeva lângă Constanța, iarăși, am trimis la niște comunități de romi cărora le-au luat foc casele. Bineînțeles, am încercat să ne implicăm și aici, pe plan local, să ajutăm comunitatea de romi de la Pata Rât, sau o altă comunitate de romi, cea de la Poiana, de lângă Turda, cu care avem o  colaborare foarte bună, și îi avem de mult timp în grijă. Acolo sunt în jur de 1.200 de persoane și, până acum, sunt cel mai bun exemplu în ce privește integrarea copiilor în școală. La fel, unul dintre liderii comunității de acolo este un foarte bun exemplu de a face lucrurile foarte bine, duce copiii la școală în fiecare zi, îi ajută și ne ajută și pe noi când e vorba de distribuit bunuri, știe fiecare familie ce nevoi are.

– Ați continuat, bănuiesc, și activitatea în penitenciare…

– Bineînțeles. Lucrăm în 16 penitenciare din țară. Majoritatea voluntarilor, care provin din diferite Biserici, merg săptămânal în penitenciar. Dar ajutăm și cu bunuri materiale, penitenciarele. Avem o foarte bună colaborare cu Penitenciarul Gherla, cu penitenciarele de la Dej, de la Baia Mare, le trimitem tot felul de bunuri. De exemplu, de curând am dus echipamente pentru sălile de sport ale penitenciarelor de la Gherla și Dej, alimente, diferite alte bunuri pe care ni le solicită. Pe perioada verii, o firmă de înghețată de la Cluj ne-a sponsorizat de mai multe ori cu înghețată. Am reușit, astfel, să trimitem înghețată în foarte multe penitenciare, și asta tot în ideea de a-i ajuta pe oamenii aceia să se simtă și ei… altfel.

Lucrăm deja la proiectul Rețeaua Îngerilor, care este proiectul de suflet al fundației, prin care ajutăm copiii deținuților. Anul trecut am avut în jur de 9.000 de copii care au primit pachete de Crăciun din partea noastră. În cadrul acestui proiect, în total am distribuit circa 14.000 de pachete. Anul acesta cred că numărul va crește, o să avem în jur de 16.000 de pachete gen ShoeBox, de Crăciun.

– Cine pregătește aceste pachete?

– Pachetele vin gata făcute din Germania și Anglia.

– De ce, oare, străinii dau și ai noștri, românii, nu?

– Nu știu. Poate și… greutățile. Pe de altă parte, sunt, încă, foarte puține persoane care înțeleg conceptul de a dona.

– Poate ar trebui să organizați o zi a… porților deschise în voluntariat, să oferiți cumva, oricui dorește, ocazia de a împărți daruri, într-o zi. Să fie voluntari pentru o zi, să împartă aceste donații și să vadă cu ochii lor bucuria celui care primește…

– Am încercat. Dar până și conceptul de voluntar este greu de implementat. Bineînțeles, avem mulți voluntari, avem însă nevoie și de voluntari care se pot deplasa în diferite zone ale țării. Avem în jur de 400 de voluntari care ne ajută efectiv în cadrul fundației, dar foarte mulți dintre ei sunt studenți care n-au posibilități materiale, nu se pot deplasa în diferite locuri. Încercăm să plătim sau să găsim grupuri care pot să meargă în diferite locuri, împreună cu colegii noștri, când facem donații, dar, vă spun cinstit, e foarte greu. Tinerii, de foarte multe ori vin, văd și se implică, dar se implică în limita… posibilităților. Un prieten din Suedia îmi explica, la un moment dat, că vârsta cea mai bună de voluntariat este între 50 și 70 de ani. Zicea că până la 50 de ani trebuie să-ți duci copiii…

– Dar, după ce ți-ai crescut copiii, vin nepoții!

– Asta e deja… altceva. Am văzut ce-mi spunea acest prieten, în foarte multe comunități din Suedia. După 50 de ani, oamenii se implică, prin biserici sau prin diferite fundații, în a ajuta comunități în nevoie din țara lor, din Anglia sau de oriunde altundeva, din lume.

Noi suntem privilegiați, avem mai mulți parteneri care ne ajută din plin cu diferite bunuri, cu diferite sume de bani, cu diferite legături, conexiuni.

Colaborăm, la nivelul Clujului, cu mai multe spitale – cu Spitalul de Recuperare, Spitalul Clinic Județean de Urgență, cu spitalul de la Turda, cu spitalul de la Dej, cu spitalul de la Huedin, cu Serviciul de Ambulanță. Primim multe bunuri medicale pe care încercăm să le distribuim acestor unități, pentru a face ca perioada aceea de timp pe care pacientul o petrece acolo să-i fie mai ușoară. Primim foarte multe bunuri care sunt de foarte bună calitate și sunt ferm convins că aceste bunuri întotdeauna au ajuns acolo unde trebuie. Partenerii noștri sunt mulțumiți de rapoartele pe care le facem, ne vizitează periodic și asta ne ajută să mergem mai departe în activitatea noastră.

Ceea ce nu mi se pare prea normal este că prea puține firme românești vor să se implice în activitatea noastră. Probabil reticența vine și din cauza numelui fundației, căci „Prison Fellowship” nu-i de actualitate. Nu-i de actualitate nici munca în penitenciar, deși ar trebui gândit că această muncă este făcută pentru a preveni, în viitor, faptele antisociale.

–  Lumea, în general, privește lucrurile un pic invers.

– Așa este. Dar noi punem un foarte mare accent pe prevenție. Și în proiectele pe care le derulăm în penitenciar, și în proiectele pe care le derulăm cu copiii și cu familiile deținuților, încercăm tot timpul să mobilizăm acești oameni să nu comită sau să nu mai comită infracțiuni. Acesta este țelul nostru: să stopăm recidiva, acest cerc vicios care intervine de foarte multe ori.

În centrul nostru de pe str. Sobarilor avem 46 de locuri și avem cereri de la 340 de persoane care vor să vină.

– Adulți?

– Da, adulți, persoane care au ieșit sau sunt în curs de ieșire din penitenciar. După știința mea, mai este un singur centru de genul acesta, în țară, la Bistrița. Noi încercăm să le găsim acestor persoane locuri de muncă, și până ce putem să ne începem activitatea la Centrul de adulți de pe str. Sobarilor. Până nu deschidem cantina, însă, nu putem muta beneficiarii la acest centru, fiindcă trebuie să le asigurăm hrana.

– Aveați două magazine sociale, unul de mobilă, iar altul de haine și încălțăminte. Mai funcționează aceste magazine? Sunt eficiente?

– Da. Da. Este deja un an de când am deschis magazinul de mobilă de la Expo Transilvania. Primim mobilă, în cea mai mare parte, nouă, de foarte bună calitate, de la partenerii noștri din Suedia.

– Banii pe care îi obțineți din vânzarea mobilei îi folosiți pentru…?

– Strict pentru nevoile fundației. Avem dreptul de a comercializa 20% din bunurile pe care le primim din donații, partenerii noștri ne îndreptățesc să le vindem și ni le trimit exclusiv pentru comercializare, și așa putem să plătim și noi ce avem de plătit. Gândiți-vă doar că în jur de 2.200 de euro, plus TVA, ne costă un transport din Suedia, care vine cu ajutoare. Banii aceia trebuie să-i aducem de undeva, fiindcă nimeni nu ne sponsorizează tranportul. Noi trebuie să găsim resurse pentru a plăti transportul bunurilor care ne sunt donate.

Magazinul social de pe str. Aurel Vlaicu nr. 10 este primul magazin, pe care l-am deschis în 2012, în perioada grea a fundației, când eram în reorganizare financiară. A fost una din resursele de venit ale fundației. Oamenii îl cunosc deja, știu că acolo pot găsi tot felul de produse, începând de la încălțăminte, haine, articole de menaj etc.

– Cum sunt prețurile, comparativ cu cele din magazinele obișnuite?

– Prin conceptul de magazin social și prin acordul pe care-l avem cu partenerii noștri, trebuie să punem niște prețuri acceptabile, inclusiv la mobilă, pentru a permite și oamenilor simpli să le cumpere.

– Care sunt prioritățile fundației, în acest moment?

– Ne-am propus ca în maximum o lună să dăm drumul la cantina socială. Gândiți-vă că trebuie să asigurăm beneficiarilor noștri în jur de 400 de porții pe zi! Nu mai putem aștepta. Avem beneficiari familii cu venituri reduse, care nu-și permit să își cumpere hrană, și le asigurăm momentan pachete cu alimente de bază, pentru că nu funcționează cantina, să le putem oferi mâncare caldă. Pentru noi acesta este un mare impediment. Trebuie să dăm drumul la cantină, ca să putem funcționa la capacitate maximă.

Pe lângă asta, intenționăm să deschidem și o spălătorie de haine, pentru beneficiari, o spălătorie industrială. Am achiziționat deja mașinile de spălat și toate ustensilele pentru această spălătorie. Sperăm să putem aduce să lucreze aici persoane din penitenciar, două-trei femei de la Secția exterioară Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla.

– Cu contract de muncă?

– Bineînțeles. Sperăm să-i dăm drumul și acesteia în cât mai scurt timp.

– Nu-mi rămâne decât să vă urez succes!

M. TRIPON