Peste 10 milioane lei alocaţi judeţului Cluj pentru refacerea infrastructurii distruse de inundaţii

Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, 192.713.000 lei din fondul de intervenţie  pentru a fi înlăturate efectele calamităţilor naturale ce au avut loc în perioada iunie-iulie 2018 iar 19.442.000 lei au fost alocaţi pentru pagubele care s-au produs în perioada martie-mai a acestui an. Judeţul Cluj a primit suma de 10.231.000 lei pentru a fi refăcute mai multe drumuri judeţene, poduri, podeţe, clădiri şi alte elemente de infrastructură. Comunele care au beneficiat de astfel de alocări sunt: Băişoara-1.024.000 lei; Beliş-110.000 lei; Buza-618.000 lei; Călăţele-1.495.000 lei; Cătina-370.000 lei; Chinteni-1.289.000 lei; Ceanu Mare-1368.000 lei; Ciurila-117.000 lei; Frata-202.000 lei; Gilău-24.000 lei; Măguri Răcătău-202.000 lei; Mărgău-931.000 lei, Moldoveneşti-9.000 lei; Mărişel-58.000 lei; Negreni-333.000 lei; Poieni-1.032.000 lei; Săcuieu-426.000 lei; Sâncraiu-102.000 lei şi Suatu-21.000 lei. Totodată, pentru Consiliul Judeţean Cluj au fost alocaţi 500.000 lei pentru refacerea Muzeului Memorial ‘’Octavian Goga’’ de la Ciucea.
    C.P.

Articole din aceeasi categorie