Peste 10.000 de persoane au beneficiat, în 2012, de programele sociale ale Arhiepiscopiei Clujului

În anul 2012, în Arhiepiscopia Clujului erau în construcţie sau reparaţii 100 de biserici şi edificii bisericeşti, în diferite stadii – de la fundaţie pînă la pictură -, şi au fost sfinţite şi resfinţite 23 de biserici. Conform bilanţului activităţilor Arhiepiscopiei pe 2012, suma totală a lucrărilor derulate anul trecut a fost de 12.657.531 lei, din care: contribuţii de la credincioşi – 3.785.845 lei, de la Guvern şi Secretariatul de Stat pentru Culte – 4.550.321 lei; de la primării şi consilii locale – 2.259.542 lei; de la prefecturi şi consilii judeţene – 2.051.823 lei; din programul naţional de restaurare – 10.000 lei.

Adunarea-eparhiala-ClujPrin sectorul Misionar-social, condus de episcopul vicar Vasile Someşanul, Arhiepiscopia Clujului are în derulare 25 de proiecte şi programe sociale, de care au beneficiat anul trecut peste 10.000 de persoane. În 2012 au fost acordate ajutoare financiare în valoare totală de 448.570 lei, din care: din „Fondul Filantropia” – suma de 105.720 lei (în special persoanelor cu nevoi medicale); din proiectul „Cutia Milei pentru săraci” – suma de 171.223 lei, şi suma de 171.627 lei – rezultată din colecte în alimente, bani şi medicamente. La acestea se adaugă si sumele din Fondul Central Misionar şi Fondul de întrajutorare pastorală, în valoare de 343.370 de lei, din care au fost ajutaţi preoţii lipsiţi de posibilităţi materiale.

Din această primăvară, Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfîntul Nectarie” va oferi îngrijire şi sprijin bolnavilor oncologici.

„În faţa problemelor pe care le întîmpină familia şi tineretul, preoţilor din Arhiepiscopia Clujului li s-a impus o implicare mai mare în educaţia morală şi în catehizare. De anul trecut, în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca funcţionează primele patru clase de ciclu primar, gîndite ca o alternativă educaţională şi formativă adresată copiilor şi care vor fi completate, din toamna acestui an, cu primele clase de gimnaziu. Tot în Cluj-Napoca funcţionează Şcoala gimnazială ”Christiana – A doua şansă”, care se adresează persoanelor care au abandonat şcoala. Pentru 50 de copii preşcolari, Grădiniţa ortodoxă „Sfîntul Stelian” asigură pregătirea intelectuală şi spirituală, în cele mai bune condiţii. Au fost deschise şantierele la trei Centre pentru tineret la Sîngeorz Băi, Cîmpeneşti şi Săcuieu, iar în sprijinul tinerilor studioşi, dar fără posibilităţi financiare, Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” a oferit 34 de burse elevilor de liceu, studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, în valoare totală de 77.700 de lei, la care se adaugă şi bursele în valoare de 60.000 de lei, acordate de Arhiepiscopie” – precizează purtătorul de cuvînt al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Bogdan Ivanov, într-un comunicat remis, luni, presei.

Potrivit pr. Ivanov, pentru acest an Arhiepiscopia Clujului îşi propune inaugurarea clădirii Campusului Teologic ”Nicolae Ivan”, continuarea lucrărilor la mozaicul din Catedrala Mitropolitană, deschiderea atelierului de lumînări, demararea lucrărilor la Centrul Misionar Social „Sfîntul Apostol Andrei” din Cluj-Napoca şi continuarea lucrărilor la centrele de tineret începute anul trecut.

Lucrările anuale ale Adunării eparhiale, în care a fost analizată retrospectiv întreaga activitate a Arhiepiscopiei Clujului din anul 2012, sub aspect administrativ, economic, cultural şi misionar-social, s-au desfăşurat sîmbătă, 26 ianuarie, la Centrul eparhial din Cluj-Napoca, sub preşedinţia arhiepiscopului şi mitropolitului Andrei Andreicuţ.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie