Persoanele fără adăpost în Italia: majoritari sînt românii, marocanii şi tunisienii

La Repubblica

Persoanele fără adăpost din Italia ar putea ocupa un spaţiu mare cît oraşul Mantova. Potrivit primului recensămînt al acestora, realizat de Institutul Naţional de Statistică (Istat), Federaţia italiană a organismelor pentru persoanele fără adăpost, organizaţia Caritas şi Ministerul Muncii, majoritari sînt străinii – români, marocani şi tunisieni. Dar noii săraci nu sînt doar imigranţi, ci şi italieni, iar unii nu sînt şomeri.

În Italia există un oraş mare, cum ar fi Mantova, populat doar de locuitori ‘’invizibili’’ şi care nu are nici măcar o casă. Este oraşul celor fără adăpost, o armată de 47.648 de persoane, care supravieţuieşte datorită cantinelor sociale şi structurilor de găzduire.

Studiul a arătat că persoanele fără adăpost au recurs între noiembrie şi decembrie 2011 la cel puţin un serviciu al cantinei sociale sau de găzduire nocturnă, estimînd numărul total al persoanelor fără adăpost între 43.425 şi 51.872.

Recensămîntul a realizat portretul acestor persoane: sînt majoritar bărbaţi (86,9%), tineri, sub 45 de ani (57,9%), în două treimi din cazuri au maximum o diplomă de studii medii inferioară, iar 72,9% declară că trăiesc singuri. Printre ei sînt mulţi italieni, deşi majoritatea sînt străini (59,4%). Cetăţeniile cele mai răspîndite sînt cea română (11,5%), marocană (9,1%) şi tunisiană (5,7%).

În medie, persoanele fără adăpost declară că se află în această situaţie de 2,5 ani. Aproape două treimi (63,9%), înainte de a ajunge fără adăpost locuiau în propria casă, în timp ce alţii se împart între cei care au trecut prin găzduirea la prieteni sau rude (15,8%) şi cei care au trăit în instituţii, structuri de detenţie sau case de îngrijire (13,2%). Doar 7,5% au declarat că nu au avut niciodată o casă.

Mai mult de jumătate din persoanele fără adăpost (58,5%) locuiesc în nord (38,8% în nord-vest şi 19,7% în nord-est), puţin peste o cincime (22,8% ), în centru şi doar 18,8% în sud (8,7% în sudul continental şi 10,1% în insule). La Milano şi Roma trăiesc 71% din persoanele fără adăpost, iar printre cele 12 oraşe cele mai mari se numără şi Palermo.

28,3% din persoanele fără adăpost declară că au un loc de muncă. În mare parte este vorba de muncă pe termen scurt, nesigură sau intermitentă. Munca este cu calificare redusă, în sectorul serviciilor (8,6% muncesc ca hamal, transportator, angajat la colectarea gunoaielor, grădinar, spălător de geamuri, spălător de vase), în sectorul construcţiilor (4% muncesc ca ajutor de zidar sau zidar ), în sectorul productiv (3,4% la munca cîmpului, ca dulgher, fierar, brutar) sau în sectorul serviciilor de curăţenie (3,8%).

În medie, cei care au locuri de muncă cîştigă 347 de euro pe lună. Printre cei fără adăpost, 61,9% au pierdut un loc de muncă stabil, ca urmare a unei concedieri sau închideri a companiei.

Care este motivul pentru care aceste persoane au ajuns în stradă? Pierderea locului de muncă se numără printre cele mai importante evenimente ale parcursului de marginalizare ce duce la a nu avea un adăpost, alături de un divorţ şi starea proastă a sănătăţii. 61,9% dintre persoanele fără adăpost şi-au pierdut un loc de muncă stabil, 59.5% s-au separat de soţie şi copii iar 16,2% spun că au o stare proastă a sănătăţii.