Pe Contrasens / Îmi dau cu părerea de gard şi îmi vine să plâng

Personal, circuitul ATP nu mă mai atrage de când greii şi-au „rupt” rachetele în banda fileului şi mi-au „luxat” pofta de tenis. Mi-am pierdut apetitul pentru circuitul masculin. Încerc să-i…gust pe cei din new generation şi papilele îmi joacă feste. Cred că am contactat o „candidoză bucală”, efect al lipsei de competitivitate. Când acru, când amar, dar niciodată dulce. Îmi lipsesc şpagatele lui Djokovic, ifosele lui Murray, reverul lui Wawrinka, giumbuşlucurile lui Tsonga, cursele şantieristului David Ferrer şi tenisul flamboaiant al lui Monfils.

Aştept să plouă cu biscuiţi şi bengoşii să dea un semn de viaţă, dar pendulează între revenire şi a-şi prelungi „concediul”, în cazul celor mai mulţi de natură medicală. Nici nu mai ştiu cum arată Djokovic, Murray ori Wawrinka. Oare sârbul mănâncă tot fără gluten? Mă întreb în aceeaşi măsură dacă mai ştiu să ţină racheta în mână sau, mai grav, dacă mai au motivaţie? Mie îmi lipseşte motivaţia de a mă uita la tenisul în şort, chiar dacă Federer s-a reîncărcat şi e iarăşi ceea ce a fost. Nu mă satur de Federer, dar nici numai cu el. E ca o friptură suculentă şi apetisantă, dar fără garnitură. Nu pot să mănânc o supă cu furculiţa.

Wawrinka şi Nadal tocmai au declarat forfait pentru turneele americane de la Miami şi Indian Wells. Îi doare-n spiţ sau chiar s-au rămolit? Britanicul Andy Murray, aflat încă în perioada de recuperare, după intervenţia chirurgicală suferită la şold, în toamna anului trecut, a lăsat să se înţeleagă, în ultimul interviu, că ar putea reveni pe teren la finele lunii martie, adică mai devreme decât pronosticase la începutul anului, când anunţase că nu va reintra în circuit mai devreme de sezonul pe iarbă, care debutează la vară.

Fostul mare jucător al anilor 90, germanul Boris Becker, fost antrenor al sârbului Novak Djokovic, a afirmat că tenisul masculin trece în aceste momente printr-o perioadă de criză şi deplânge situaţia în care se află Murray, Djokovic, Wawrinka, Nishikori, Berdych, Raonic, Ferrer, Gasquet, Tsonga, Simon, Monfils şi chiar Nadal, care au conferit greutate circuitului. În accepţiunea lui Becker, circuitul ATP şi-a pierdut consistenţa şi competitivitatea. Omul are dreptate. E aproape de fenomen, l-a trăit ca jucător şi îl trăieşte şi acum, din postura de antrenor. Părerea lui e avizată şi contează. Eu unul nu îndrăznesc să-l contrazic.

E îmbucurător că Roger Federer e acolo sus şi că joacă un tenis fantastic la vârsta lui, dar el, lăsând la o parte că este foarte bun, nu are adversari în acest moment şi cred că nici lui nu-i face bine. A fost obişnuit cu un nivel foarte ridicat, cu meciuri tari, cu rivalitatea delicioasă cu Nadal, Djokovic şi Murray, iar acum are parte de antrenamente cu public, de victorii lejere. Meciurile lui par nişte plimbări prin parc. Am impresia că elveţianul, care, în buna tradiţie a orologeriei din Ţara Cantoanelor, nu se strică de la sine, ar putea face cel puţin două lucruri în acelaşi timp: să-i snopească pe cei aflaţi dincolo de fileu şi eventual să se scobească în nas cu o carte pe care o citeşte nu între pauze, ci între schimburile de mingi.

Am tot respectul pentru cei care vin din urmă, pentru Dimitrov, Zverev, Thiem, Sock, Goffin, Lucas Pouille ori Carreno Busta, dar aceştia nu-l deranjează pe Roger nici măcar pentru un autograf. Ei nu pot depăşi statutul de sparring-partneri, iar Federer are nevoie de mult mai mult. Nu se mulţumeşte că poate câştiga fără probleme mai multe turnee de Mare-Şlem. Altfel trăieşti victoriile cu Nadal, Djokovic şi Murray. Circuitul a sărăcit pur şi simplu. Am fost obişnuiţi cu o rivalitate acerbă vreme de un deceniu şi dintr-o dată nu o mai avem.

Cristian FOCŞANU