Patru noi parkinguri, promise până în toamna lui 2020

Patru noi parking-uri supraterane vor fi date în folosință până în luna septembrie 2020, a anunțat primarul Emil Boc. Odată cu aceste investiții, vor fi create nu mai puțin de 1278 de locuri de parcare. De asemenea, potrivit edilului, se așteaptă acordul Ministerului Sănătății pentru construirea unui parking la Spitalul de Oncologie, precum și implementarea, în premieră în România, a unui nou sistem de staționare a autovehiculelor. Este vorba de un parking modular ce va fi ridicat pe strada Liviu Rebreanu.
400 de locuri pe Primăverii 20
Unul dintre noile parking-uri din municipiul Cluj-Napoca se află în fază de construire pe strada Primăverii nr. 20. Pentru această investiție, municipalitatea a pus la dispoziție o suprafață de teren de 1.532 mp. Noua construcție va avea un regim de înălțime 2S+P+4E/5E/6E şi o capacitate de 400 locuri, inclusiv locuri destinate persoanelor cu dizabilități deținătoare de autoturisme. Lucrările sunt executate de TCI Contractor General, costrurile fiind estimate la 25.507.622,79 de lei, fără TVA, pentru proiectare și execuție. Primarul Emil Boc a afirmat că termenul de finalizare a lucrărilor este luna august 2020.
266 locuri-Primăverii 8
Alte 266 de locuri de parcare ar urma să fie amenajate odată cu finalizarea parkingului de pe strada Primăverii nr. 8. Potrivit edilului, investiția ar urma să fie finalizată în iulie 2020, costurile fiind estimate la 20 de milioane de lei, fără TVA. Parkingul este prevăzut cu 42 de locuri pentru maşini de lux şi 27 pentru automobile electrice. Constructorul este firma TCI CG.
292 de locuri-Mogoșoaia nr. 8
Tot în Mănăștur, pe strada Mogoșoaia nr. 8 ar urma să fie dat în folosință până în iulie 2020 un parking cu 292 de locuri. Investiția se realizează pe o suprafaţă de teren de 3.910, spaţiu ocupat în prezent de 99 de garaje construite în sistem provizoriu (33 metalice şi 66 din betoane). Accesul în parking se va face pe str. Emil Cioran, iar ieşirea se va asigura în str. Mogoşoaia. Constructorul este tot firma clujenaă TCI CG.
320 de locuri în Hașdeu
Un alt parking suprateran se află în faza de construire pe un teren de 1.992 mp în zona Hașdeu, strada Păstorului 67-69. Imobilul este prevăzut cu subsol, două niveluri de demisol, parter, trei etaje şi o terasă, în total 320 de locuri. Dintre acestea, 238 de locuri vor fi cu regim închis; acestea vor fi rezervate studenţilor şi cadrelor didactice de la UBB, care vor beneficia de o reducere de 10% din valoarea abonamentelor standard. Restul de 82 de locuri vor putea fi ocupate de alţi şoferi care caută un loc de parcare în zonă. În asociere, universitatea vine cu terenul, evaluat la 1.792.800 de lei (calculul s-a făcut la preţul de 900 lei/mp). Municipalitatea va investi 30 de milioane de lei pentru realizarea parking-ului. Termenul de finalizare a lucrărilor este septembrie 2020.
Un alt parking este prevăzut pe terenul Institutului Oncologic, pe Republicii – Ion Creangă. “Așteptăm ca Ministerul Sănătății să-și dea acordul pentru realizarea acestui parking”, a explicat primarul Boc.
De asemenea, pe strada Liviu Rebreanu, municipalitatea a gândit un parking modular. „Este o premieră în România acest tip de parking. Vom avea o dezbatere publică pe această temă pentru că este ceva diferit față de cele existente”, a spus edilul.

C.P.

Articole din aceeasi categorie