Patru clujence pe podium la etapa a II-a a Campionatului Național Women Rally – Bosch Car Service

Cea de-a doua etapă a Campionatului Național Women Rally – Bosch Car Service 2020, Trofeul ENEL-X (singurul campionat din Romania dedicat exclusiv femeilor) s-a desfășurat  sub egida FRAS, pe un circuit special amenajat la Arena Națională din București, sub atenta îndrumare a fondatoarei campionatului, Laura Savu, organizarea fiind asigurată, ca de obicei, de Clubul Sportiv Savu Racing, condus de Horațiu Savu.

Cu respectarea strictă a regulilor de igienă și de protecție impuse în contextul pandemiei COVID-19, într-un cadru organizat până în cel mai mic detaliu, dominat însă de temperaturile care au depășit 40 de grade, 58 de mașini conduse de doamne și domnișoare din toată țara s-au aliniat la start pentru a demonstra atât măiestria de a conduce propria mașină, cât și faptul că „a-ți depăși propriile limite este posibil la orice vârstă și cu orice tip de mașină”. La competiție au participat atât mașini standard, cât și mașini modificate, iar partenerul evenimentului, Enel X, a pus la dispoziție și cinci mașini electrice.

Dintre toate concurentele participante, patru clujence  au reușit, pentru a doua oară în acest an, să se situeze pe treptele podiumului Women Rally.

Astfel, la Clasa 1, Angela Săutea (Renault Clio) s-a situat pe locul 2, la Clasa 2, Mirela Bejnariu (Honda Civic) s-a situat pe locul 2, Felicia Floarea (Renault Zoe) a ocupat locul 2 la Clasa 4 – Mașini Electrice, iar Ligia Barbu (Renault Clio RS) a ocupat locul 3 la Clasa 5 – mașini modificate și piloți cu licență.

„Pasionată de mașini, de mică, nu am ratat ocazia de a participa la prima ediție, în 2018, Ediția Women Rally Centenar. De acolo am început să cresc, să îmi depășesc limitele, să îmi cunosc mai bine mașina. Am fost susținută încă de la început de iubitul meu, fapt care a contat foarte mult în evoluția mea, pentru că m-a sprijinit atât moral, cât și cu investiții în dotările mașinii. Cu siguranță, nopțile pierdute în atelier și micile tensiuni dintre noi de la antrenamente m-au facut să ajung în acest an la ediția din Timișoara pe locul 1 în clasamentul general, iar acum, la București, am ocupat locul 2 în clasamentul general cu un Renault Clio. La ediția de săptămâna trecută de la București Laura m-a surprins cu un traseu puțin diferit față de cel cu care eram obișnuită. Când am reușit să văd traseul, nu am mai fost atât de sigură că voi putea ajunge în clasament, deoarece era o linie dreaptă de viteză, care normal ar fi avantajat concurentele cu mașini mai puternice, dar am reușit să îmi adun emoțiile, să dau tot ce pot și să forțez mașina la maxim. Deși am participat pentru a șasea oară în acest campionat, emoțiile sunt mereu prezente, iar adrenalina este la cote maxime. Laura Savu reușește de fiecare dată să organizeze în cel mai mic detaliu tot evenimentul și aș vrea să îi mulțumesc că a înființat acest raliu care ne-a permis nouă, amatoarelor, să ne depășim limitele și, de ce nu, să ne dorim să trecem la următorul nivel, cel al profesioniștilor. Aștept cu nerăbdare etapa de la Cluj, etapă care va fi decisivă în stabilirea clasamentului general al campionatului, locul 1 fiind obiectivul meu aici” – a declarat, pentru Făclia, Angela Săutea (Renault Clio).

 „Sunt medic stomatolog, specializat în chirurgie dento-alveolară, iar provocările sunt pentru mine esența vieții. Dintre alte pasiuni, precum chitara electrică sau airsoft-ul, care s-au manifestat pe parcursul anilor, motorsportul stătea latent în sufletull meu. Emoțiile pe care le trăiesc înaintea fiecărui traseu sunt unice, pentru că mașina devine o extensie a mea și trebuie să ghidez acest ansamblu cu multă determinare și precizie, pe un traseu de fiecare dată nou pentru mine. Mă bucur că am reușit să particip la fiecare ediție Women Rally de până acum și să prind podiumul pe locurile 1 sau 2, la Gala Campionilor din 2019, situându-mă pe locul 1 la clasa II. Tot datorită acestor evenimente organizate de Laura Savu, am avut ocazia să cunosc piloți adevărați, cum sunt Vanesa Ilie (pilot în CNVC) și Cristiana Oprea (pilot de raliuri), cu rezultate remarcabile pe plan european, care mi-au permis să intru mai adânc în lumea fascinantă a motosportului, iar la anumite evenimente să iau parte și din postura de ‘copilot’. Mulțumim Laurei Savu, această forță și model de viață demn de urmat și tuturor organizatorilor pentru descătușarea acestor energii benefice și evenimente de neuitat!” – a declarat, la rândul său, Mirela Bejnariu (Honda Civic).

Felicia Floarea (Renault Zoe): “Pasionată de mașini încă din copilărie, am interacționat cu lumea motorsportului prin intermediul prietenei mele, Laura Savu, alături de care am participat în calitate de copilot la diferite competiții, situându-ne întotdeauna pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Visam de pe atunci să devin pilot, să am mai mult curaj, să-mi depășesc fricile și limitele în ale șofatului. Women Rally a fost mană cerească, mi-am făcut curaj și m-am înscris, iar de atunci, din 2018, particip la fiecare etapă. Prind curaj!

În acest an competițional am ales participarea la clasa 4, a mașinilor electrice. Noutatea fiecărei etape este să concurez pe o mașină pe care nu o cunosc, iar în timpul pilotării, mașina este supusă unui stil diferit față de condusul stradal. Traseul, deși scurt, este unul cu un grad ridicat de complexitate, viraje strânse, șicane, porțiuni periculoase în care experiența și îndemânarea își spun cuvântul. O competiție excelent organizată, doamne frumoase, prietenii, susținere reciprocă, o competiție unde concurezi doar cu cronometrul și evident cu zâmbetul pe buze!

Ligia Barbu (Renault Clio RS): „Este a treia participare a mea la această competiție. Atmosfera destinsă, organizarea impecabilă, voia bună, dar și posibilitatea de a-ți testa limitele la volan într-un cadru organizat și legal sunt punctele forte ale acestei competiții. Ceea ce îmi doresc în acest an de la această competiție este să învăț să stăpânesc cât mai bine mașina cu care particip, având în vedere că este recent achiziționată și abia am început să o cunosc. Trebuie să mărturisesc că, dacă la competiția din 25 iulie, de la Timișoara, eram singură la clasa 5 (mașini modificate și concurente cu licență de pilot), la București am fost extrem de fericită și onorată să concurez cu 3 dintre cele mai talentate doamne și domnișoare, cu mașini pe măsură, ceea ce este extraordinar! Faptul ca m-am clasat pe locul 3 la această clasă și pe locul 4 la Open, cu toate că abia am început să cunosc această mașină, mă face să cred că în curând voi ajunge să ating dezideratul într-un campionat de rally: acela de a fi una cu mașina și de a face performanță și spectacol la fiecare etapă. Abia aștept ultima etapa de la Cluj, din 2-3 octombrie, care sunt convinsă că va încheia la înălțime (cum, de altfel, suntem obișnuite în privința Women Rally) acest campionat unic!”

„Mă bucur enorm că pasiunea mea, îmbinată armonios cu multă muncă și implicare, a dat naștere uni eveniment național care crește atât de frumos de la an la an și pe care sper din suflet ca în anii viitori să îl transformăm în unul internațional. E o încântare să văd atât de multe concurente la Women Rally, fiecare dintre ele încercând să demonstreze cum reușește să stăpânească cât mai bine caii-putere. Sunt foarte mândră de fiecare dintre ele, dar în special de clujencele mele, cu atât mai mult cu cât acest campionat a luat naștere aici, la Cluj, în anul centenarului Marii Uniri”, a declarat și Laura Savu, fondator Women Rally.

Cele 4 concurente intră în cursa pentru cele mai înalte locuri pe podiumul grupelor și a clasamentului general, la final de campionat, etapa de la Cluj, din 2-3 octombrie, fiind hotărâtoare pentru fiecare dintre ele.

Articole din aceeasi categorie