Patru ani fără regretatul Ilie Călian

În 14 iunie s-au împlinit patru ani de când redacţia ziarului Făclia a înregistrat o mare pierdere prin plecarea dintre noi a fostului redactor şef, Ilie Călian, personalitate proeminentă a presei româneşti. S-a născut la București pe 9 decembrie 1942 într-o familie de refugiați ardeleni, avându-l ca naș de botez pe marele om politic român Ilie Lazăr. Urmează cursurile Liceului ‚’George Barițiu’’ din Cluj după care obține licența în filologie la Universitatea ‚’Babeș-Bolyai”. După facultate, Călian își dedică întrega sa activitate presei. În 1990 devine redactor șef al ziarului Adevărul de Cluj, care din 2007 apare sub numele de Făclia de Cluj. A fost membru fondator al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, devenind ulterior vicepreşedinte al acestei organizaţii. Meritele sale în domeniul jurnalismului au fost recunoscute pe plan local şi naţional. Astfel, în anul 2000, Ilie Călian este distins de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România cu Ordinul Ziariștilor cls. I, iar în 2012, Instituţia Prefectului Judeţului Cluj îi oferă titlul „Onoare pentru Cluj”.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Articole din aceeasi categorie