Patriarhul Daniel a deplîns, la Cluj, starea precară şi incertă a satului românesc de astăzi

În discursul rostit la ceremonia în cadrul căreia i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai, Patriarhul Daniel a adus un elogiu satului românesc şi ţăranului român şi a deplîns totodată, situaţia dramatică în care satul şi ţăranul se află astăzi.

„Am ales ca temă a cuvîntului inaugural «Satul românesc între tradiţie, supravieţuire şi speranţă» pentru două motive principale. Primul motiv este sensibilitatea profundă a transilvănenilor faţă de semnificaţia satului românesc în istoria poporului nostru, după cum se vede de pildă la poeţi şi prozatori ca George Coşbuc, Octavian Goga, Lucian Blaga şi Liviu Rebreanu. Al doilea motiv este starea precară şi incertă a satului românesc, începînd cu epoca colectivizării, industrializării şi urbanizării comuniste şi continuînd cu fenomenul de emigraţie în străinătate în perioada de după anul 1990. Situaţia dramatică a satului românesc de astăzi e percepută în mod acut şi de Biserică, deoarece preoţimea ortodoxă română din mediul rural simte cum îmbătrîneşte rapid satul românesc: scade numărul botezurilor şi al cununiilor, în timp ce creşte numărul deceselor şi al înmormîntărilor, iar oamenii devin tot mai săraci” – a spus PF Daniel.

Satul românesc – „răstignit între idealizare nostalgică şi abandonare practică”

Referindu-se la satul românesc de astăzi, Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a spus că acesta este un sat „răstignit între idealizare nostalgică şi abandonare practică”.„Din nefericire, în zilele noastre se constată o criză a satului românesc atît din punct de vedere practic, cît şi spiritual. Astăzi, satul românesc este oarecum răstignit între idealizare nostalgică şi abandonare practică, între identitate tradiţională şi supravieţuire existenţială. (…) Pămîntul hrănitor din mediul rural este astăzi elementul cel mai neglijat şi mai ignorat de către marea majoritate a comunităţii ştiinţifice, a intelectualilor, a politicienilor, a oamenilor în general. (…) Ne mirăm astăzi că nivelul de trai al ţăranului român a rămas mult în urmă! Deşi adevăraţii ţărani muncesc din zori şi pînă în noapte, în România se practică o agricultură de subzistenţă, adică de supravieţuire. Cauzele acestei situaţii sînt multiple: criza economică ce a urmat celor două războaie mondiale, colectivizarea impusă de regimul comunist şi insuficienta atenţie cu care au fost tratate satul românesc şi agricultura românească după anul 1989, pînă azi. (…) În prezent, după 1989, ţăranul român trăieşte suferinţa dezrădăcinării sale şi a înstrăinării sale prin emigraţie, lucrînd mai mult pentru dezvoltarea altor ţări decît pentru propria sa patrie, de origine” – a spus patriarhul.

Referindu-se la procesul forţat al colectivizării, din perioada comunistă, patriarhul a arătat că acesta a dus la pierderea simţului proprietăţii şi a demnităţii omului, la pierderea iniţiativei particulare şi la pierderea încrederii în asociere.

„Ţăranii de astăzi au o mare reticenţă în a lucra pămîntul prin asociere agricolă datorită traumei colectivizării forţate şi dezamăgirilor suferite cu experienţa negativă a CAP-urilor. Deşi nici pînă astăzi nu s-a încheiat anevoiosul proces de retrocedare a proprietăţilor confiscate de către regimul comunist (după 20 de ani de la publicarea Legii Fondului Funciar!), totuşi, din cele 12 milioane de hectare de teren arabil, 9 milioane s-au restituit proprietarilor, creîndu-se astfel aproximativ 4 – 5 milioane de proprietari de parcele mici a cîte 0,5, pînă la 1 ha de teren. Lipsa unei gîndiri unitare în organizarea eficientă a agriculturii, numărul mic al programelor de sprijinire a investiţiilor, subvenţiile foarte reduse, valorificarea dezorganizată a producţiei ne diminuează nouă, românilor, mult, şansele de redresare a agriculturii şi ne împiedică să valorificăm potenţialul natural existent la sat. Prin urmare, criza actuală a satului românesc este amplificată şi de tensiunea existentă între potenţialul de dezvoltare şi neputinţa de afirmare. Ţară cu pămînt bogat, dar cu oameni săraci! Mult teren, dar fărîmiţat, multe speranţe, dar puţine mijloace de a-l lucra eficient şi de a valorifica recolta obţinută! Dorinţa de a avea sau a face ceva lăudabil, dar şi neputinţa de a ajunge la acel ceva!” – a evidenţiat PF Daniel.

„Speranţa pentru satul românesc se află „într-un viitor pregătit în mod activ, nu doar aşteptat”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi-a exprimat încrederea că restructurarea şi eficientizarea agriculturii româneşti vor avea „un impact deosebit asupra economiei rurale în general, avînd în vedere că agricultura continuă să rămînă cea mai importantă activitate din spaţiul rural şi o sursă esenţială de venit pentru gospodării, dar şi pentru piaţa internă şi chiar şi externă”.

„Biserica Ortodoxă Română militează cu responsabilitate pentru dezvoltarea rurală şi pentru că majoritatea populaţiei din mediul rural este creştin-ortodoxă, dar săracă, iar preoţii noştri la sate se confruntă cu multe probleme de ordin social şi pastoral. Criza economică, şomajul, nesiguranţa zilei de mîine şi emigraţia spre ţări mai bogate au creat o criză majoră a satului românesc, care se zbate între tradiţie şi supravieţuire, cu speranţe firave pentru viitorul apropiat” – a mai spus Preafericitul Părinte Daniel, adăugînd că Biserica este interesată ca statul românesc să fie „un stat în care viaţa să fie o binecuvîntare, şi nu o înstrăinare a oamenilor de propriul pămînt şi de propria identitate”.

În opinia PF Daniel, speranţa pentru satul românesc se află „într-un viitor pregătit în mod activ, nu doar aşteptat, în mod pasiv”. „Speranţa aceasta este ca ploaia care cade pe solul deja pregătit. Ploaia care vine de sus nu depinde de noi, dar lucrarea pămîntului depinde de noi, astfel că atunci cînd vine ploaia, aceasta trebuie să cadă pe un sol pregătit. Viitorul trebuie pregătit cu discernămînt critic şi creator, dar şi cu efort stăruitor” – a arătat patriarhul.

Întîistătătorul BOR a mai spus că agricultura nu trebuie redusă la o industrie agrară, la lăcomia de a scoate profit material cu orice preţ, ci trebuie avută în vedere „şi bogăţia spirituală, a relaţiei om – natură şi a oamenilor între ei şi între generaţii succesive”. „Nu contează doar cantitatea materială obţinută imediat, ci şi calitatea relaţiilor oamenilor cu natura şi întreolaltă. Economicul nu mai trebuie separat de etica socială şi de responsabilitatea ecologică. Practic, pentru prezent şi viitor, trebuie promovată atît dezvoltarea asociaţiilor agricole pentru producţie mare (export, hrana întregii comunităţi), cît şi fermele de familie în care se cultivă în mod deosebit relaţia familie – pămînt şi relaţiile interumane. La nivelul acestor ferme de familie, cultura tradiţională şi relaţiile interumane se păstrează mai puternic decît la nivelul fermelor de tip nord-american, industrial. Noi considerăm că ambele forme pot coexista în mod complementar” – a apreciat PF Daniel.

În acelaşi discurs, patriarhul Daniel a atras atenţia că natura trebuie cultivată „ca dar al lui Dumnezeu, pentru noi şi pentru generaţiile viitoare” şi că viaţa înseamnă „mai mult decît consum”, viaţa înseamnă mai ales „comuniune de gîndire şi de acţiune între contemporani, dar şi între generaţiile trecute şi cele viitoare”. De asemeni, a atras atenţia că industrializarea agriculturii, prin utilizarea masivă a îngrăşămintelor chimice, a pesticidelor şi a seminţelor hibride şi prin mecanizarea excesivă „a prejudiciat grav pămîntul care ne hrăneşte, precum şi cultura ţăranilor”.

„Dacă noi consumăm totul şi degradăm totul, dovedim lipsă de respect faţă de Creator, nerecunoştinţă şi nepăsare faţă de darurile primite. Ce transmitem generaţiilor viitoare? Binecuvîntare sau poluare? Pămînt lucrat şi sfinţit sau pămînt degradat şi pustiit? Totuşi, noi putem transmite generaţiilor viitoare bogăţie şi înţelepciune, dacă gîndirea noastră este creatoare de valori şi voinţa noastră este promotoare a coresponsabilităţii şi a cooperării paşnice la nivel naţional şi planetar” – a spus PF Daniel, în finalul discursului.

Patriarhului României, PF Daniel, i-a fost conferit, miercuri, 7 decembrie, titlul de Doctor Honors Causa al Universităţii Babeş-Bolyai.

M. TRIPON