Partidul Forța Națională donează spitalelor subvenția pe care o primește de la stat

Fostul secretar de stat din cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Sorin Naș a fost ales președinte interimar al Partidului Forța Națională. Totodată, în funcția de prim-vicepreședinte interimar al partidului a fost ales Cristian Costache. Alegerea celor doi a avut loc în cadrul ședinței Biroului Permanent Central al partiduluiForța Națională.

Acest for a fost convocat la solicitarea majorității membrilor partidului, ca urmare a hotărârii Curții de Onoare și Arbitraj acestei formațiuni politice din data de 21.03.2020 prin care s-a decis excluderea Grațielei Leocadia Gavrilescu şi a lui Teodor Meleșcanu, hotărâre care urma să fie supusă spre validare Biroului Permanent Central. „Decizia Curții a fost motivată de faptul că cei doi, prin demersurile întreprinse, au încercat destructurarea organizațiilor vechi ale partidului și crearea de organizații paralele ilegale în vederea obținerii controlului asupra tuturor structurilor teritoriale ale partidului, încălcând astfel grav prevederile Statutului. Pentru a evita validarea excluderii de către Biroul Permanent Central al Forței Naționale cei excluși din partid si-au depus demisiile înainte de începerea ședinței”, au anunțat reprezentanții partidului.

În cadrul aceleaşi şedinţe, Horațiu Benche a fost ales în funcţia de vicepreşedinte coordonator pentru regiunea de Nord-Vest şi preşedinte al organizaţiei judeţene Cluj a partidului FORŢA NAŢIONALĂ, funcţii devenite vacante ca urmare a numirii lui Sori Naş în funcţia de preşedinte.

De asemenea, s-a hotărât ca subvenţia de la bugetul de stat pe care o primeşte partidul Forţa Naţională să fie donată spitalelor aflate în prima linie în lupta cu Covid 19. În acest sens, partidul va depune o iniţiativă legislativă de amendare a Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, prin care să se permită acest lucru doar pe perioada stărilor de urgenţă.

„În această perioadă dificilă pentru România și pentru întreaga lume, partidul FORȚA NAȚIONALĂ consideră că este nevoie de o poziție fermă pentru apărarea ideilor și principiilor pe care le susține. Cetăţenii români au nevoie de soluţii urgente şi concrete din partea partidelor politice responabile și nu de negocieri sau înțelegeri care să aducă avantaje electorale unora sau altora. Noi, FORȚA NAȚIONALĂ, credem că actuala criză demonstrează limitele proiectului european actual, proiect care are nevoie de o reformare radicală bazată pe promovarea identității, tradiţiei și suveranității fiecărei națiuni şi pe apărarea și protejarea intereselor cetățenilor fiecărei ţări”, a declarat Sorin Naș, noul președinte al Forței Naționale.

C.P.

Articole din aceeasi categorie