Părinții își pot lua zile libere și în perioada imediat următoare încetării stării de urgență

Părinții își pot lua zile libere și în perioada imediat următoare încetării stării de urgență, au decis miercuri deputații, prin adoptarea proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 41/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, informează AGERPRES.

Proiectul, care a fost susținut în plen de toate grupurile parlamentare și adoptat în unanimitate, urmărește extinderea aplicării actului normativ de bază și pe perioadele vacanțelor școlare în situația în care este decretată stare de urgență.

Conform proiectului, se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, inclusiv pe perioada vacanțelor școlare, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ și a unităților de educație antepreșcolară, ca urmare a stării de urgență decretate în condițiile legii.

Potrivit unui amendament, prin excepție, în anul 2020 aceste prevederi se aplică și pe perioada imediat următoare încetării stării de urgență, până la finalizarea cursurilor școlare aferente semestrului II. Pot beneficia de aceste prevederi părinții care au copii cu vârsta de până la 12 ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ, sau au copii cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani.

Camera Deputaților este decizională în cazul acestui proiect de lege, care a fost adoptat de Senat.

Articole din aceeasi categorie