Parcul Naţional Retezat – „retrocedare” prin fraudă (I)

Academia Română a cerut în instanță constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate emise prin fraudă pentru jumătate din suprafața Parcului Național Retezat, pe numele urmașelor unui grof maghiar optant, Gavril Kendeffy, expropriat prin răscumpărare cu o sumă fabuloasă – 15,5 milioane de lei aur -, în anul 1933, de către Statul Român. Înaltul for academic a cerut, totodată, rectificarea înscrisurilor nelegale din cărțile funciare.

Procesul se judecă, pe fond, de 11 ani, la Judecătoria Hațeg și a avut, până în prezent, 91 de termene în instanță. În data de 27 aprilie 2011, instanța a încuviințat proba cu expertiza topografică. La termenul din 19 octombrie 2011, expert ing. Gavrilescu Gheorghe Marius a depus la dosarul cauzei Raportul de expertiză tehnică topocadastrală. După depunerea raportului de expertiză, s-au formulat de către părți obiecțiuni, apoi obiecțiuni la răspunsurile la obiecțiuni şi au fost încuviințați experți asistenți pentru pârâte (Oare de ce? În cauză e vorba de o fraudă a pârâtelor, ce rol pot avea nişte experţi asistenţi? Să apere frauda?). Raportul de expertiză depus a fost refăcut și completat de mai multe ori, el nefiind nici în prezent finalizat și omologat de către instanța de judecată. De exemplu, la termenul din data de 21 noiembrie 2018, instanța de judecată a dispus adresa către expert Gavrilescu Gheorghe Marius, cu solicitarea de a întocmi partea finală a raportului de expertiză topografică, să răspundă la toate obiecțiile formulate, să întocmească câte o schiță topografică pentru fiecare titlu de proprietate la o scară convenabilă, să întocmească un tabel unde să fie înscrise identificarea parcelelor topografice din cărțile funciare vechi cu numerele topografice noi, cu indicarea suprafeței și a proprietarului, urmând ca avizarea de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) să se efectueze după comunicarea raportului de expertiză.

Judecarea cauzei a fost suspendată în baza Decretului Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, urmând a se stabili următorul termen de judecată….

Amânarea pronunțării sentinţei, timp de peste un deceniu, este inexplicabilă, de vreme ce acte normative şi înscrisuri oficiale de plată incontestabile – Legea nr. 3610 din 23 iulie 1921, pentru Reforma Agrară din Transilvania, Fondul Agrar deschis la Banca din Basel (Elveţia) prin care România a plătit integral imense despăgubiri optanţilor -, confirmă indubitabil ilegalitatea punerii în posesie a urmașilor grofilor maghiari, expropriați cu răscumpărare de Statul Român. Tribunalul Arbitral de la Paris a obligat Statul Român, prin decizia din „Procesul optanţilor”, derulat între anii 1923-1933, să plătească despăgubiri proprietarilor maghiari optanți din Transilvania în echivalentul a peste 100 tone de aur de 24 de carate. ”Optanţii” sunt latifundiarii maghiari din Transilvania care, după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 şi după Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920, au ales cetăţenia maghiară, iar cei mai mulţi s-au mutat în Ungaria.

În ciuda situaţiilor juridice irevocabile de după anul 1933, administraţii locale şi instanţe judecătoreşti au retrocedat, începând din 1990, descendenţilor optanţilor maghiari, toate bunurile imobile pe care aceştia le-au pretins în mod abuziv. Se pune întrebarea legitimă: despre ce fel de reconstituire a dreptului de proprietate ar mai fi putut fi vorba, de vreme ce Statul Român a cumpărat de la optanţi, cu plata în aur, toate bunurile acestora?

Kendeffy Maria și Pongracz Elisabeth, urmașele lui Gavril Kendeffy, au invocat ilicit, în cererea lor de ”reconstituire a dreptului de proprietate” (???), Legea 18/1991 care se referă exclusiv la imobilele naționalizate în 1948, de regimul totalitar Gheorghiu-Dej! Nu mai punem la socoteală că la data formulării cererii, Kendeffy Maria avea 85 de ani, era pacientă a unei clinici-azil din Austria și sub tratament psihiatric din 2005 (cf. Centrului de Investigații Media, articol publicat, în 22 mai 2017, sub semnătura lui Ovidiu Vanghele). Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a Județului Hunedoara a avizat, fraudulos, sub presiunea prefectului din 2006, Marius Cristian Vladu, emiterea titlurilor de proprietate pe numele celor două femei, sfidând atât Legea nr. 3610 din 23 iulie 1921 pentru Reforma Agrară din Transilvania, cât și răscumpărarea proprietăților optanților maghiari de către Statul Român, cu un imens efort financiar. Direcția Națională Anticorupție a întreprins o cercetare formală în privinţa cedării ilegale a cotei de 1/2 din Parcul Naţional Retezat – Rezervaţie a Biosferei din 1979. Paradoxal, în privința prefectului care a acţionat înverşunat împotriva intereselor Statului Român s-a decis neînceperea urmăririi penale (NUP).

***

Parcul Naţional Retezat, înființat în anul 1935, din inițiativele acad. prof. univ. dr. Alexandru Borza, fondatorul Grădinii Botanice din Cluj, și a celebrului savant acad. prof. univ. dr. Emil Racoviță, fondator al biospeologiei, dar şi al Institutului de Speologie din Cluj, este unul dintre bunurile de valoare excepţională din patrimoniul naţional. Parcul este administrat în scop ştiiţific de Academia Română.

Secretarul general al Academiei Române, acad. Ioan Dumitrache, a încredinţat cotidianului „Făclia” un valoros material documentar, din care publicăm, în prezenta ediţie, un prim set de informaţii menite să evidenţieze „retrocedarea” frauduloasă.

”Parcul Național Retezat este o rezervație științifică a Academiei Române și NU se pot realiza reconstituiri ale dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate a terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, completată și modificată prin Titlul V al Legii nr. 247/2005. Cât timp prin această lege nu se pot modifica prevederi imperative constituționale care declară Parcul Național Retezat ca bun aparținând domeniului public, titlurile de proprietate menționate, emise în favoarea persoanelor fizice pârâte, sunt lovite de nulitate absolută”, arată acad. Ioan Dumitrache.

Potrivit Secretarului general al Academiei Române, acad. Ioan Dumitrache, și Serviciului Juridic al instituţiei, reprezentat de doamna Carmen Tînțăreanu:

”Dosarul nr. 1461/240/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Hațeg, în stadiul procesual fond, are ca obiect constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate pentru fond forestier emise pentru Kendeffy Maria și Pongracz Elisabeth în Parcul Național Retezat – Hațeg – Legea Fondului Funciar nr.18/1991. De asemenea, s-a solicitat și rectificarea înscrierilor în cărțile funciare, cerere care este grefată pe cererea principală având ca obiect anularea titlurilor de proprietate, temeiul legal regăsindu-se în dispozițiile art. 34 și art 36 din Legea nr.7/1996.

Academia Română are calitatea de reclamantă în dosarul menționat mai sus în contradictoriu cu: Helene Karoly – moștenitoarea defunctei Kendeffy Maria -, Pongracz Elisabeth, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor – Județul Hunedoara, Instituția Prefectului Județului Hunedoara şi SC Rotunda SRL. Intervievienți în cauză sunt Statul Român prin Ministerul de Finanțe, Comisia Locală Râu de Mori pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Comunitatea Sântămăria Orlea, Asociația Composesorală Bărășteana și Petresc Mircea Neonel.

Parcul Național Retezat face parte din bunurile care au intrat în patrimoniul Statului Român în cota indiviză de 1/2 ca efect al art. 3, art. 4, art. 6 litera c), art. 8 și art. 22 din Legea nr. 3610 din 23.07.1921, pentru Reforma Agrară din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, publicată în Monirorul Oficial, Partea I, 93, din 30.07.1921, intrată în vigoare la 30.07.1921, ca urmare a exproprierii cu plată a cotei indivize de 1/2 a optantului Gavril Kendeffy”.

Terenurile forestiere pentru care au fost emise titlurile de proprietate ce fac obiectul acțiunii de la Judecătoria Hațeg au intrat în proprietatea Statului Român pe baza unor legi de expropriere pentru Reforma Agrară din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș din 1921, respectiv art. 5, alin. 7 din Legea nr. 213/1930, astfel că pârâtelor Kendeffy Maria și Pongracz Elisabeth nu li se aplică prevederile cuprinde în Legea 18/1991, Legea 1/2000 și Legea 169/1997, deoarece a existat o expropiere cu plată pentru aceste terenuri.

Academia Română are calitate procesuală activă și, prin prisma prevederilor Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 114 din 1954, Parcul Național Retezat face parte din Zona a V-a Păduri monumente ale naturiii și rezervații (conform anexei nr. 5) în care intră și rezervațiile științifice ale Academiei Române.

Pe de altă parte, Fondul Agrar a îndemnizat pe fiecare reclamant (inclusiv pe optantul LOUIS KENDEFFY – Cauza nr. 24) în raport cu suprafaţa expropiată, pe temeiul prevederilor Acordului II art. 1, dovada în acest sens fiind înscrisurile autentice aflate la filele 43-44 vol. 1 din dosarul instanţei ce cuprind Hotărârea Tribunalului Arbitral Mixt Româno-Ungar – Fond Agrar – R-h nr. 124 Afacerea Louis Kendeffy (pronunţată la Paris – 12 iulie 1933).

În consecinţă, orice sustragere de suprafeţe din imobilul supus exproprierii constituie o fraudă la prevederile legale mai sus evocate şi constituie o încercare de a obţine o dublă plată de la Statul Român, care ar plăti efectiv de 2 ori. În prezent, pârâtele Kendeffy Maria şi Pongracz Elisabeth (Elisabeta)) au obţinut titlurile de proprietate menţionate în petitul acţiunii şi restituirea efectivă în natură a imobilului expropriat în totalitate, cu plată, constituie o fraudă fără precedent în dauna drepturilor Statului Român, fraudă la care au concurat mai multe persoane, inclusiv pârâtele Kendeffy Maria şi Pongracy Elisabeth (Elisabeta).

Ca atare, nu sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris prin fraudă în cărțile funciare pe care s-au întemeiat pârâtele Kendeffy Maria şi Pongracz Elisabeth (Elisabeta), mențiunile înscrise în respectivele cărți funciare – petitele 7-11 din acțiunea completatoare și cererea de intervenție în interes propriu a Statului Român.

Rectificarea cărții funciare implică o verificare de fond a dreptului înscris, care se realizează în cursul cercetării judecătorești, finalizată printr-o hotărâre judecătorească prin care se soluționează litigiul privitor la dreptul înscris.

Conform prevederilor art. 62 din Legea 18/1991 republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1 din 05.01.1998, în caz de încălcare a dreptului de proprietate publică sau privată a statului, acestuia NU îi sunt opozabile hotărârile date de Comisia Județeană Hunedoara de aplicare a Legii nr.18/1991.

Ca atare, în mod greșit și nelegal Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a Județului Hunedoara a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitelor Kendeffy Maria şi Pongracy Elisabeth prin titlurile 90878/647- cod 90887 și nr 90878/646 – cod 90903 din 06.12.2006 pe suprafața de 10.571,3 hectare, situată în Parcul Național Retezat, prin încălcarea dreptului de proprietate a Statului Român.

Chiar Gavril Kendeffy, prin Petiția semnată olograf la 17 martie 1937, adresată Ministerului Agriculturii și Domeniilor, înregistrată sub nr. 07750/18 martie 1937, recunoaște că se află în stare de coproprietate cu Statul Român, cu privire la moșia compusă din păduri, pășuni alpine, stânci, terenuri neproductive și jipi, în cota de 1/2, ca urmare a exproprierii cotei fratelui său Ludovic Kendeffy, absenteist. Gavril Kendeffy a formulat o propunere de ieșire din indiviziune, solicitând ministerului să se pronunțe asupra liniei de defalcare propuse de către el, ca apoi să fie înaintată Curții de Apel o propunere de partaj, urmând ca prin hotărâre judecătorească să se stabilească linia de defalcare acceptată de părți și să se dispună întăbularea dreptului de proprietate în urma partajului, înaintând ministerului și schițele cu linia de defalcare propusă.

Cum partajul și ieșirea din indiviziune NU S-AU REALIZAT, art. 24 alin.(1) din Legea 1/2000 este inaplicabil, iar titlurile de proprietate menționate sunt lovite de nulitate absolută.

Statul Român i-a plătit lui Gabor Kendeffy despăgubirile cuvenite pentru partea de moșie expropriată, în temeiul prevederilor art. 5 alin.7 din Legea nr. 213/1930 privind monumentele naturii (potrivit căreia monumentele naturii cu o suprafață mai mare de 10 hectare nu puteau forma obiectul proprietății private) respectiv despăgubiri de peste 15,5 milioane de lei la nivelul anilor 1940”.

Carmen FĂRCAȘIU