Parcul Central din Turda va fi complet transformat

Primăria Turda anunţă că Parcul Central va fi modernizat şi transformat cu fonduri europene. Valoarea totală a proiectului este de 22.696.781,11 lei. Acesta este unul dintre cele 5 proiecte europene depuse de Primăria Turda pe axa prioritară 13, pentru care au fost suplimentate recent fondurile, urmând să fie semnat contractul de finanțare.

Iniţiativa constă în amenajarea unei zone de agrement și centru multifuncțional pe terenul situat în Parcul Central. Conform reprezentanţilor primăriei, se vor realiza obiective precum: o clădire multifuncțională, locuri de joacă pentru copii pe categorii de vârstă, patinoar, piațetă cu pavilion și fântână, zonă de intrare cu poartă de acces și amenajări exterioare.

Astfel, clădirea multifuncțională este prevăzută cu un spațiu interior care să poată găzdui evenimente adresate în special copiilor, iar în paralel, o mică sală de conferințe care să poată găzdui evenimente educative pentru parinți și copii. La nivel funcțional, clădirea în suprafață construită de 667.00 mp și o suprafață utilă de 577.00 mp este compusă din două corpuri. Corpul 1 găzduiește sala de conferințe cu o capacitate de 84 de persoane, un birou anexat acestei săli, un spațiu destinat administrației, un foaier și grupuri sanitare.

Locuri de joacă

În ceea ce priveşte locul de joacă pentru copii, a fost împărțit în trei zone, delimitate între ele de alei pietonale. Zona 1 are forma ovală și ocupă o suprafață de 325.50 mp. Echipamentele zonei 1 sunt destinate pentru grupa de vârstă 1-3 ani și cuprinde echipamente variate precum : figurine pe arc, leagăne, balansoare, turnuri activități, tobogane și zone cu nisip. Zona 2 are formă circulară și ocupă o suprafață de 415.50 mp. Echipamentele zonei 2 sunt destinate pentru grupa de vârstă 4-12 ani și cuprinde echipamente variate precum : leagăne, balansoare, turnuri activități, tobogane și echipamente complexe cu diferite trasee și jocuri. Zona 3 are formă circulară și ocupă o suprafață de 154.00 mp. Echipamentele zonei 3 sunt destinate pentru grupa de varstă +6 ani și cuprinde echipamente variate precum : cuburi, cadre și platforme pentru cățărat.

Patinoar în suprafață de 380 mp

În cadrul parcului se va amplasa şi un patinoar în suprafață de 380 mp, de formă circulară. “Patinoarul va avea instalațiile încastrate în placa suport, iar sistemele de producere a gheții se vor amplasa pe perioada folosirii lui în imediata vecinătate, într-o cabină tehnică demontabilă. În afara perioadei de utilizare în scopul primar, suprafața patinoarului se va amenaja sub forma unei piațete urbane destinată organizării de activități specifice pentru copii”, mai spun reprezentanţii Primăriei Turda.

Piațetă cu pavilion și fântână

Piațeta cu o suprafață amenajată de 666.00mp și pavilionul propuse în imediata vecinătate a clădirii multifuncționale se vor amenaja pentru a deservi zona de joacă interioară, spațiul de dimensiune generoasă relaționează direct cu interiorul clădirii, oferind posibilitatea utilizării lor împreună sau separat. Pavilionul urban a fost conceput atât pentru a oferi protecție suplimentară (umbră pe timpul verilor) cât și sub forma unei instalații arhitecturale contemporane care să aducă un plus de vitalitate spațiului urban. Nu în ultimul rând, în cadrul obiectivului de investiții s-a prevăzut amenajarea și reabilitarea zonelor verzi din cadrul complexului. Aceste lucrări de amenajare și reabilitare constau în: toaletări de vegetație (arbori și arbuști, eliminarea vegetației având caracter parazitar, plantarea de puieți de vegetație înaltă (arbori), amenajarea terenului viran, neamenajat, pentru a putea permite accesul publicului într-o zonă cât mai largă, însămânțarea cu gazon natural similar cu cel existent, strict în zonele afectate de lucrările de construcție a obiectivului de investiții.

Articole din aceeasi categorie