Papa Francisc a acceptat invitaţia preşedintelui Iohannis de a vizita România

Papa Francisc a acceptat invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis de a vizita România, data urmînd a fi convenită ulterior, precizează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat transmis vineri presei, informează AGERPRES.

„Preşedintele României i-a adresat Sanctităţii Sale invitaţia de a vizita România. Invitaţia a fost acceptată Papa-Francisc-4cu plăcere, data vizitei urmînd a fi convenită ulterior pe canale diplomatice”, relevă sursa citată.

Potrivit comunicatului, preşedintele Klaus Iohannis a fost primit în audienţă, vineri dimineaţă, de Papa Francisc, după care s-a întîlnit cu cardinalul Pietro Parolin, Secretar de Stat.

„În cursul acestor întîlniri deosebit de cordiale, care au avut loc în ziua aniversării a exact 25 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice, au fost discutate relaţiile dintre România şi Sfîntul Scaun. De ambele părţi a fost exprimată satisfacţia deosebită cu privire la caracterul excelent în care s-au dezvoltat aceste relaţii în ultimii 25 de ani. S-a reafirmat, totodată, interesul reciproc pentru dezvoltarea în continuare a dialogului şi a cooperării bilaterale, cu accent pe domenii precum promovarea libertăţii religioase, dialogul interreligios şi combaterea fundamentalismului. A avut loc, de asemenea, şi un schimb de opinii pe teme internaţionale de actualitate”, a precizat Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis anunţase joi, la plecarea în vizita oficială la Vatican, că îl va invita pe Papa Francisc să viziteze România şi menţiona că dorinţa autorităţilor române este ca această vizită să aibă loc în 2018, cînd se sărbătoresc 100 de ani de existenţă a României moderne.

„Voi adresa o invitaţie Papei Francisc de a vizita România, am discutat aseară cu Preafericitul Daniel despre această chestiune şi Biserica Ortodoxă susţine 100% acest demers. Dorinţa noastră este dacă s-ar putea realiza o astfel de vizită în anul 2018, care este un an deosebit de important pentru noi, este anul în care sărbătorim 100 de ani de existenţă a României moderne. România are, prin istoria şi cultura sa, vocaţia unei relaţii speciale cu Sfîntul Scaun. Dorinţa noastră este să aprofundăm în continuare această colaborare excelentă care s-a dezvoltat în ultimii 25 de ani”, a afirmat, joi, şeful statului la Aeroportul Henri Coandă.

Articole din aceeasi categorie