Până în 2050, 5 miliarde de oameni – în zone cu acces redus la apă

Thomson Reuters Foundation

Lumea ar trebui să se îndrepte către natură pentru a identifica modalităţi mai eficiente în vederea asigurării unor provizii suficiente de apă, menţinerii purităţii acesteia şi protejării populaţiilor de efectele secetei şi ale inundaţiilor, conform unui anunţ făcut de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

În contextul creşterii populaţiei mondiale şi a încălzirii planetei, cererea de apă se va accentua, iar calitatea şi fiabilitatea aprovizionării va scădea, avertizează ONU în cadrul ediţiei din 2018 a raportului mondial privind valorificarea resurselor de apă.

Răspunsul la aceste provocări ar putea fi o intensificare a investiţiilor în protecţia ecosistemelor ce contribuie la reciclarea şi retenţia apei, precum zonele umede şi cu vegetaţie bogată, şi diminuarea cheltuielilor pentru construcţia de baraje din beton împotriva inundaţiilor ori a staţiilor de epurare a apelor reziduale.

Audrey Azoulay, director general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), care coordonează raportul, a făcut apel la identificarea de “noi soluţii” pentru abordarea în mod eficient a “provocărilor emergente asociate securităţii apei determinată de creşterea populaţiei şi de schimbările climatice’’.

‘’Dacă nu facem nimic, până în 2050 circa cinci miliarde de oameni vor trăi în zone cu acces redus la apă”, a declarat ea în cadrul unui comunicat.

Se estimează că cererea de apă va creşte cu aproape o treime până în 2050, a declarat în preambulul raportului Gilbert Houngbo, preşedintele United Nations Water (UN-Water).

Pentru a gestiona cererea din ce în ce mai mare de apă – pentru potolirea setei, pentru agricultură sau producţia de electricitate – raportul recomandă “lucrul cu natura mai degrabă decât împotriva ei” în vederea unei utilizări mai eficiente, mai rentabile şi mai sănătoase a apei, atât pentru populaţie cât şi pentru mediul înconjurător.

Raportul evidenţiază beneficiile “soluţiilor naturale”, care utilizează sau imită procese naturale pentru creşterea disponibilităţii apei, îmbunătăţirea calităţii acesteia şi reducerea riscurilor asociate dezastrelor, asociate inundaţiilor, secetei şi schimbărilor climatice.

Aceste soluţii includ schimbarea practicilor agricole pentru menţinerea unei cantităţi mai mari de umiditate şi nutrienţi în sol, recoltarea apei de ploaie, reîncărcarea straturilor acvifere, conservarea zonelor umede ce împiedică scurgerea apei în exces şi o purifică, restaurarea luncilor şi transformarea acoperişurilor în grădini.

Raportul estimează că producţia agricolă ar putea fi majorată cu aproape 20% la nivel mondial dacă ar fi utilizate practici mai ecologice de management al resurselor de apă.

Richard Connor, redactor-şef al raportului, a declarat că trecerea la un model de “agricultură de conservare” ar putea aduce în schimb beneficii importante şi rapide, însă pentru aceasta este necesară voinţă politică la nivel naţional.

“La nivel internaţional, agricultura este în continuare dominată de (cultivarea în mod) industrial, iar interesele din sectorul privat implicate pot fi puţin mai greu de influenţat”, a declarat el.

Însă unele companii au adoptat deja practici mai sustenabile şi din ce în ce mai mulţi consumatori – în principal din Europa şi America de Nord – se orientează către produsele organice, locale, a adăugat Connor.

În oraşe, provocarea o reprezintă captarea şi filtrarea unei cantităţi mai mari de apă folosind “infrastructura verde” – de la iazuri de retenţie până la spaţii sălbatice care dublează activităţile de agrement.

În exteriorul mediului urban, în bazinele pe care se bazează oraşele, consumatorii de apă precum fermierii trebuie să coopereze cu autorităţile municipale pentru a asigura suficientă apă curată pentru toată lumea.

New York, spre exemplu, şi-a protejat cele trei mari bazine hidrografice începând de la sfârşitul anilor ’90, ceea ce asigură o provizie de apă nefiltrată prin care sunt economisite anual peste 300 milioane de dolari pentru tratarea apei şi întreţinerea instalaţiilor, se arată în raport.

În opinia lui Connor, infrastructura “gri” – cum ar fi transportul apei prin conducte către suburbii, construcţia de baraje pentru controlul debitului de apă pe râuri sau pereţi din beton pentru stăvilirea efectului furtunilor şi a inundaţiilor puternice – va fi totuşi necesară.

Deşi sunt cheltuite sume din ce în ce mai mari în infrastructura ecologică şi alte soluţii naturale, dovezile sugerează că acestea constituie mai puţin de 1% din investiţia totală în gestionarea resurselor de apă, se precizează în raport.

Connor a subliniat că utilizarea modurilor naturale de gestionare a apei are şi beneficii suplimentare, printre acestea numărându-se potenţialul de a stimula biodiversitatea, numărul locurilor de muncă disponibile, sănătatea şi capacitatea de stocare a carbonului.