Ovinex Cojocna a scos berbecii la…vedere

În ziua Adormirii Maicii Domnului, Asociaţia crescătorilor de ovine din comuna Cojocna a organizat a doua ediţie a Expoziţiei de berbeci, din rasele Ţurcană şi Ţigaie.
Locaţia a fost aceeaşi din anul trecut, adică Târgul din Cojocna, un perimetru împrejmuit, cu sursă de apă curentă, grup social, reţea electrică şi un spaţiu administrativ acoperit. Aici au fost amenajate 30 de boxe pentru aducerea berbecilor la expoziţie, însă doar jumătate din ele erau ocupate la ora 12, când a fost programat aşa – zisul…vernisaj!
Deşi participarea nu a fost la nivelul aşteptărilor, fapt confirmat chiar de preşedintele asociaţiei, ing. Cosmin Hădărean, motivaţia fiind pusă pe seama căldurii exagerate din această jumătate a lui august, trebuie să evidenţiem faptul că cei 13 fermieri asociaţi au un efectiv de ovine ce trece de 12 mii de capete.
Din scurtul dialog purtat cu câţiva fermieri din Cara, am notat că în acest sat numărul mioarelor se apropie de 5000, iar activitatea din acest an pare a fi profitabilă deoarece potenţialul productiv al păşunilor a fost incomparabil mai bun decât în anii precedenţi.
Întrebaţi cum îşi valorifică laptele, tânărul fermier Ioan Tocaci, care deţine 1000 de ţurcane, a precizat că desfacerea o face pe piaţa organizată, iar Dumitru Surd, cât şi preşedintele asociaţiei, au ţinut să precizeze că majoritatea laptelui este preluat zilnic de marele procesator numit ,, Dorna’’.
O veche problemă nerezolvată rămâne lâna obţinută de la aceste numeroase efective, deoarece România nu mai produce stofe din această sănătoasă materie primă atât de bine valorificată de generaţiile trecute. Acum , fabricile de confecţii şi tricotaje, pe unde or mai fi ele, ne îmbracă în… fibre sintetice.
Despre berbeci putem spune că au fost…destul de obosiţi de drum şi căldura toropitoare,ei nu prea şi-au ridicat…trofeele ( coarnele ) la aparatul foto, dar erau suficient de viguroşi în a-şi îndeplini…plăcerea de a monta circa 40 de mioare fiecare, când vor fi trimişi în turme luna viitoare.
Am remarcat prezenţa la acest eveniment a primarului comunei Cojocna, Teodor Bucur şi a directorului executiv la Direcţia Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Cluj, dr. Ioan Oleleu, care a şi consiliat o serie de fermieri şi crescători de animale prezenţi la această expoziţie.
Tot la această expoziţie, preotul ortodox al Cojocnei, a rostit o rugăciune pentru sănătatea zootehniştilor comunei, dar şi a animalelor care asigură o bună parte din alimentaţia populaţiei. Ştirea mult aşteptată de fermieri a venit de la al lor preşedinte, Cosmin Hădărean, care a lăsat să se înţeleagă că dorinţa de a dezvolta o unitate de procesare a laptelui de oaie, vaci şi bivoliţe în localitatea Cojocna, se află în faza de proiectare.
Şi cum asemenea evenimente au şi ineditul lor, şi aici organizatorii au aprins focurile sub imensele ceaune în care s-au pregătit condimentate gulaşuri din carne de noaten şi porc, iar specialistul în rotisarea berbecului, Mihai Corovei, a pus pe un mare batal, toate mirodeniile doar de el ştiute, pentru apetisanta frăgezime şi gust care emana arome de-ţi lăsa gura apă.
Şi pentru a fi …meniul complet, conducerea asociaţiei a adus unităţi de alimentaţie publică cu băuturi şi sucuri, iar muzica a transformat frumoasa întâlnire a…berbecilor, într-un antrenant bal al oierilor.

 

Dumitru VATAU

Articole din aceeasi categorie