Oserul rămâne închis

Oserul, cunoscutul târg de vechituri din Cluj-Napoca, ce se desfășura în fiecare zi de sâmbătă, rămâne închis pentru vânzători și cumpărători, până când autoritățile vor permite, respectiv reglementa deschiderea piețelor de acest fel, condiționată de măsuri de prevenție și protecție.

Decizia de a închide Oserul a fost luată în luna martie, de Regia Autonomă a Domeniului Public, administratorul pieței de vechituri de pe strada Bobâlnei, fiind atunci în concordanță cu prevederile din Hotărârile cu numărul 6 și 7 ale Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase de pe teritoriul României, prin care reuniunile publice sau private, organizate în aer liber sau în spațiu închis, la care participă mai mult de 1.000 de persoane sunt interzise.

Abonații beneficiază de o prelungire a abonamentului cu perioada de timp pentru care Piața de Vechituri nu funcționează.

Aceasta este doar una dintr-un lung șir de alte măsuri luate de autorități pentru a preveni răspândirea coronavirusului prin reducerea aglomerărilor. Piețele de vechituri nu sunt deschise nicăieri în țara, iar reluarea activității lor se va face în urma unor dispoziții de la nivel central.

În primele două luni ale acestui an, târgul de pe strada Bobâlnei nr. 65 a fost frecventat de aproximativ 3800 persoane (comercianti, vizitatori, personal deservent).

Oserul este unul dintre cele mai inedite locuri ale Clujului, o punte de legătură între vechile târguri și shopping-ul modern. Săptămânal, comercianții din această piață își înșirau marfa pe tarabele de-aici sau chiar pe jos, spre deliciul cumpărătorilor curioși.

A.M.C.

Articole din aceeasi categorie