O viață dedicată Inimii

Prof. univ. dr. Luminița Vida-Simiti, medic primar cardiologie, medic primar medicină internă, medic-șef al Secției Clinice Cardiologie I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj este unul dintre medicii și dascălii pentru care cardiologia este nu doar profesie, ci și pasiune. Deși specialitatea și-a ales-o în urma unui eveniment nefericit, acum, după 41 de ani dedicați Inimii, reputatul dascăl și cardiolog clujean declară că, dacă ar fi să o ia de la capăt, cardiologia ar fi, categoric, singura specialitate pe care ar alege-o.

– Anul  2019 va fi anul Centenar al Facultății clujene de Medicină, în 1919 fiind întemeiată Facultatea românească de Medicină, ca parte componentă a Universităţii „Daciei Superioare”. Știm că, la Clinica Medicala I a actualului Spital Clinic Județean de Urgență, s-a desfășurat primul curs în limba română după înființarea noii Universități clujene. Ce rol au avut disciplina Cardiologie, respectiv Secția Cardiologie a Clinicii Medicala I, în evoluția Medicinei clujene și românești?

– În anul 2019 Clinica Medicala I şi Facultatea de Medicină vor marca 100 de ani de la primul curs ţinut în limba română de către Profesorul Iuliu Haţieganu. Nu am avea sentimentul istoriei şi nu am resimţi mândria şi măreţia pe care pe care ni le inspiră dacă nu am păstra în memoria noastră pe cei care ne-au precedat. Pentru Universitatea de Medicină şi Farmacie, ca şi pentru miile de absolvenţi ai acesteia, Profesorul Iuliu Haţieganu este creatorul unui şcoli. A construit şcoala medicală  centrată pe gândirea care îmbină măiestria observaţiei clinice, arta dialogului, acurateţea şi fineţea examinării bolnavului, considerând clínica punctul central al formării unui medic, citez: „Într-o facultate de medicină, clinicile sunt plămânii şi inima prin care respiră şi palpită aceea facultate”. O şcoală este creată de un maestru, ea trăieşte şi se dezvoltă pe baza conceptului care i-a stat la bază, dar și pe capacitatea discipolilor de a continua.

Pe frontispiciul clădirii în care funcţionăm scrie Clinica Medicala I.  Mulţi vor spune că este anacronic, pentru că astăzi în Clinica lui Iuliu Haţieganu funcţionează 4 secţii: Cardiologie Clinică I, Cardiologie Intervenţională II, Medicină Internă şi Gastroenterologie. Cred că atât timp cât va dăinui această clădire va trebui să rămână acest înscris, nu pentru că clădirea este una de patrimoniu, ci pentru patrimoniul spiritual creat de-a lungul celor 100 de ani în Clinica Medicala I prin profesorii Iuliu Haţieganu, Aurel Moga, Ştefan Hărăguş, Roman Vlaicu  şi discipolii lor.

– Ce rol a avut de-a lungul anilor Secția Clinică Cardiologie I a SCJU Cluj în procesul de formare a rezidenților și masteranzilor?

– Deşi secţia de Cardiologie s-a desprins din Medicala I, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, la începutul anilor 90, bazele cardiologiei clujene au fost puse cu aproximativ 70 de ani mai înainte, de către acad. prof. Aurel Moga. Îmi face deosebită plăcere să amintesc cardiologi de prestigiu care şi-au desfăşurat aici activitatea spitalicească, didactică şi ştiinţifică: Ștefan Hărăguş, Roman Vlaicu, Ioan Zăgreanu, Corneliu Dudea, Nour Olinic.

În momentul de faţă colectivul clinicii este implicat în formarea studenţilor români şi francofoni care parcurg modulele de formare în medicina internă, cardiologie, gastroenterologie, a medicilor rezidenţi şi masteranzi. Avem, în cadrul disciplinei noastre, cel mai mare colectiv de cadre didactice cardiologi din Cluj, ne desfăşurăm activitatea într-o clinică recent renovată şi cu noi achiziţii de aparatură, astfel încât sunt create toate premisele unui învățământ de calitate.

– V-ați dedicat întreaga carieră Inimii și problemelor ei. A existat un motiv special pentru care ați ales cardiologia?

– Eram studentă în anul III când tătal meu, profesorul Ioan Simiti, a făcut un infarct miocardic la vârsta de 46 ani. Acest nefericit eveniment mi-a marcat viaţa, pe de-o parte pentru că am trăit cu teama că infarctul ar putea să se repete, pe de altă parte pentru că a fost hotărâtor în alegerea specialităţii mele.

– Câte inimi ați ascultat sau ați ajutat să bată, în cei 41 de ani de carieră?

– Nu am făcut niciodată o statistică. V-aş da doar o cifră: în secţia pe care o conduc se internează  aproximativ 1.500 bolnavi anual, în principal din municipiul Cluj-Napoca şi judeţul Cluj, dar şi din judeţele Satu-Mare, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Alba.

 – Ați avut cazuri „speciale”, de-a lungul timpului, cazuri care v-au impresionat în mod special sau care v-au marcat, în vreun fel?

– Toate cazurile sunt speciale, fiecare bolnav îşi face propria sa boală. Medicina a evoluat enorm în ultimii 30 de ani, există alte posibilităţi de diagnostic şi tratament. Mă gândesc cu nostalgie la anii în care eram medic intern sau tânăr asistent universitar, când nu exista UPU, când vedeam toate urgenţele medicale şi gărzile erau foarte grele şi lungi, când stăteam aproape toată ziua în clinică și când încercam, împreună cu colegii de generaţie, „să furăm meseria”.

– Care sunt cele mai frecvente afecțiuni ale inimii pentru care pacienții se adresează Secției Clinice Cardiologie I?

– Este o Secţie de Cardiologie Clinică. Cele mai frecvente afecţiuni intérnate şi ulterior urmărite prin cele două ambulatorii sunt cardiopatía ischemică, insuficienţa cardiacă, hipertensiunea arterială cu risc cardiovascular înalt şi foarte înalt, trombozele venoase complicate cu embolii pulmonare, cardiomiopatiile.

– La ce categorii de vârstă apar în mod frecvent aceste afecțiuni?

– Aceste afecţiuni le întâlnim mai ales după 40-50 ani. Vreau să subliniez un aspect important: astăzi tratăm foarte frecvent pacienţi cu vârste de 80-90 de ani, vârste extrem de rar întâlnite în clinici înainte de 1990.

– Există afecțiuni ale inimii care apar mai frecvent la femei decât la bărbați?

– Aş spune că există vârste diferite la care apar aceste afecţiuni la femei şi bărbaţi. Cardiopatia ischemică apare la bărbaţi la vârste mai tinere. După menopauză riscul se egalizează. Hipertensiunea arterială apare mai frecvent la bărbaţi, pentru ca după  60 ani să crească procentul bolnavelor cu hipertensiune arterială; şi cum femeile trăiesc mai mult, găsim intérnate un procent mai mare de bolnave vârstnice cu hipertensiune arterială.

– Sunt tot mai frecvente cazurile de infarct miocardic la tineri. Există o explicație pentru asta?

– Infarctul miocardic acut se produce pentru că pe o arteră coronară există o placă aterosclerotică, care se rupe, şi prin suprapunerea trombozei se realizează obstrucția  vasului coronar. Apariţia infarctului la vârste tinere pune în discuţie unele mecanisme particulare: tulburări genetice ale factorilor de coagulare, stressul, posibilul abuz de droguri.

– Cum recunoaștem semnele unui infarct?

– Simptomul dominant este durerea în regiunea precordială. Este o durere de foarte mare intensitate, însoţită de senzaţia morţii iminente, transpiraţii, uneori palpitaţii sau lipsă de aer. Chiar dacă durerea nu este foarte intensă, bolnavul trebuie să se adreseze medicului cardiolog. În eventualitatea în care bolnavul este cunoscut cu angină pectorală (durere în regiunea precordială) care apare la efort şi observă că durerea ţine mai mult ca de obicei, cedează mai greu la administrarea sublinguală de nitroglicerină, trebuie să se adreseze imediat medicului cardiolog. Această schimbare a caracterelor durerii poate însemna instalarea unui infarct miocardic.

– Cum putem preveni bolile de inimă?

– Să luăm exemplul hipertensiunii arteriale. Sunt lucruri pe care nu le putem imfluenţa, de exemplu, vârsta, sexul, pe de altă parte prezenţa hipertensiunii arteriale la unul sau ambii părinţi dublează sau triplează riscul apariţiei hipertensiunii arteriale la descendenţi. Dar putem să scădem valorile presiunii arteriale şi de aici un necesar mai mic de medicamente antihipertensive prin schimbarea stilului nostru de viaţă: regim cu cel mult 6g de sare/zi, slăbire în greutate, reducerea grăsimilor din alimentație, folosirea unor diete mediteraneene, plimbări, controlul diabetului zaharat, dacă îl găsim asociat.

– Revenind la Secția Cardiologie I a SCJU Cluj: Cât de bine este dotată, în prezent, și ce vă lipsește, încă, pentru a funcționa așa cum vă doriți?

– Prin eforturile conducerii spitalului, în cursul anului 2017 secţia a fost complet renovată. Jumătate dintre saloanele secţiei au 2 paturi şi grupuri sanitare proprii. De asemenea, s-a achiziționat un nou ecocardiograf, astfel că în prezent se pot face ecocardiografii inclusiv transesofagiene, examen Doppler cardiac şi vascular. S-au reînnoit sistemele de testare Holter presionale, s-a demarat procedura pentru achiziţionare unui nou sistem de testare la efort. Niciodată nu este destul, înveţi, citeşti literatură medicală şi vrei mai mult. Trebuie să ştiţi că în clinicile universitare majoritatea medicilor sunt cadre didactice care desfăşoară şi activitate clinică la patul bolnavului în regim de jumătate de normă. Încă nu am reuşit să obţin pentru tinerii asistenţi această integrare clinică, ei fiind incluşi doar în serviciul de gărzi. Poate că este bine de știut că medicii nu au întotdeauna sărbători, trebuie să facă gărzi sâmbăta, duminica şi în sărbătorile legale și că în perioada în care, în calitate de cadre didactice, suntem în vacanţă, trebuie să venim la clinică pentru a  asigura asistenţa medicală.

– Care este situția secției în ceea ce privește personalul?

– Ne lipsesc asistente medicale și infirmiere, în acest moment trei sunt în concediu de maternitate şi de aceea este greu de asigurat programul în ture.

– V-au trecut „prin mână” mii de pacienți, dar și mii de studenți, rezidenți, masteranzi, doctoranzi. În ce se ”măsoară” cariera unui profesor universitar, medic: în numărul de cazuri rezolvate, în numărul de viitori specialiști pregătiți, în numărul de lucrări științifice publicate…?

– În prezent, în cariera unui profesor universitar se cuantifică cel mai mult activitatea ştiinţifică. Activitatea didactică îţi dă satisfacţii personale, dar nu este cuantificată suficient în evaluarea academică. Nu poţi fi un bun dascăl dacă nu practici medicina, aşa cum un medic extrem de bun specialist într-un domeniu restrâns nu poate fi un mare profesor universitar pentru că îi lipseşte viziunea de ansamblu. Este un adevăr incontestabil, intrăm în UMF ca şi cadre didactice, ne petrecem cel mai mult timp cu activitatea spitalicească şi suntem promovaţi pe baza activităţii ştiinţiice.

– Cât de tare bucură o reușită și cît de tare doare un eșec, în medicină?

– Reuşita ne bucură foarte mult, dar bucuria  trece repede. Nu le-aş numi eşecuri, ci mai degrabă o profunda insatisfacție datorată faptului că, în ciuda eforturilor depuse, uneori eroice, aplicând corect ghiduri și protocoale, folosind cunoștințele acumulate în mulți ani de studiu, nu reuşeşti să salvezi.

– Care sunt condițiile esențiale pentru a fi un bun cardiolog?

– Ca în orice specialitate, trebuie să ai vocaţie şi este necesară o pregătire continuă, să parcurgi și să-ți însușești în permanenţă actualităţile din literatura medicală, să participi la manifestări ştiinţifice.

– Ați avut modele, în Cardiologie? Dar din afara lumii medicale?

– Am avut în primul rând modelul dedicat cercetării ştiinţifice în persoana tatălui meu. Tatăl meu, profesor la Facultatea de Farmacie, a fost un cercetător pasionat, cu o viziune nouă la acea vreme privind dezvoltarea învăţământului farmaceutic, printre altele a construit clădirea Facultăţii de Farmacie de pe strada Ion Creangă. Clădirea şi amfiteatrul îi poartă astăzi numele, ceea ce spune totul. M-am format în clinica Medicala I sub îndrumarea profesorilor Roman Vlaicu şi Nour Olinic.

– Dacă ar fi să o luați de la început, ați mai alege Cardiologia?

– Ar fi singura specialitate pe care aş alege-o. Când am intrat în Clinica Medicala I, singura specialitate era medicina internă. Am luptat şi nu a fost uşor să fac a doua specialitate, cardiologia. Au trecut peste 30 de ani de atunci. Demersul meu a fost urmat şi de alţi colegi. După 1990, având cardiologi formaţi și condiții materiale, s-a aprobat înfiinţarea Secţiei Clinice Cardiologie în Spitalul Județean. Pot spune cu mândrie că am participat activ la înfiinţarea şi dezvoltarea  secţiei, fără a uita  meritele înaintaşilor mei.

– Din toată cariera de 41 de ani, care considerați că este cea mai mare reușită a dvs, ca medic sau ca profesor?

– Nu poți să le separi, dar aș înclina mai mult spre latura didactică. Am marea bucurie să văd cum foştii mei studenţi reuşesc să ocupe primele locuri la rezidenţiat şi revin în clinică, apoi, ca medici rezidenţi cardiologi. Am creat un program de studii universitare de master. Ajut mulţi tineri asistenţi, rezidenţi şi masteranzi în activitatea de cercetare ştiinţifică şi mă bucur de reuşitele lor.

– Ce v-a dezamăgit cel mai mult, de-a lungul anilor, legat de modul de funcționare a Spitalului Clinic Județean de Urgență?

– Este un spital foarte mare, cu un sistem pavilionar. Bolnavii pe care îi tratăm nu sunt numai bolnavi cu afecțiuni cardiace. Este foarte greu, în sistemul pavilionar, să asiguri consulturi interclinice într-un timp scurt. Mulți ani am așteptat renovarea secției și înlocuirea aparaturii medicale. Mă bucur că anul trecut s-au rezolvat multe din cererile noastre. Sper să se finalizeze și renovarea ambulatorului. Nemulțumirile sunt legate în principal de modul în care funcționează sistemul sanitar, există multă birocrație și o subfinanțare cronică.

– Cum vedeți viitorul cardiologiei clujene în contextul înființării Spitalului Regional de Urgență? 

– Spitalul Regional de Urgență nu va putea funcționa decât cu participarea unor medici care au competenţe profesionale şi experienţa urgenţelor. Acestea se câştigă în timp. Aşa că vor trebui luaţi medici din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, care va trebui reorganizat, probabil i se va schimba profilul. Nu pot fi două spitale cu aceleaşi funcţiuni. Nu știu câte paturi vor fi alocate cardiologiei în Spitalul Regional de Urgență și în orice caz se adresează doar urgenței cardiace. Restul bolnavilor vor fi tratați în cele trei clinici care au secții de cardiologie, extrem de solicitate datorită numărului mare de bolnavi, afecțiunile cardiace fiind prima cauză de mortalitate în România. În Cluj este nevoie de un spital de boli cronice și este nevoie de medicină paliativă.\

M. TRIPON