O jumătate de secol de la derularea misiunii Apollo 11

Misiunea Apollo 11 şi teoria conspiraţionistă referitoare la acest eveniment, de la a cărui derulare s-au împlinit 50 de ani, în 2019, au fost subiectele unei interesante comunicări științifice susținute de conf. univ. dr. ing. George Mahalu de la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava  la  cea de-a XIX-a Conferință internațională multidisciplinară „Profesorul Dorin PAVEL – fondatorul Hidroenergeticii românești”, desfășurată între 20 și 21 septembrie, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

O jumătate de secol a trecut de la misiunea Apollo 11, prin care Luna, satelit al Pământului și al cincilea cel mai mare satelit natural din Sistemul Solar,  a fost ”luată la pași mărunți” de doi dintre cei trei membri ai echipa-jului navetei spațiale americane: Neil Armstrong – comandant al misiunii, şi Edwin Aldrin – pilotul modulului lunar, în timp ce Michael Collins – comandantul modulului Columbia, a rămas pe orbită pentru a asigura joncţiunea cu nava, la revenirea pe Pământ.

Primul program prin care omul a ajuns pe Lună cu o navă spațială fără echipaj a fost cel al Uniunii Sovietice, în 1959. Agenția Națională de Aeronautică Spațială (NASA) a SUA a realizat, zece ani mai târziu, în 1969, prima și singura misiune cu astronauți care au ieși din modul și au coborât pe suprafața luminată de Soare a Selenei.

După finalizarea misiunii Apollo 11, care a uimit lumea, în spațiul public au apărut teoriile scepticilor. Principalele argumente ale acestora au fost: tehnologia de la acea oră nu era capabilă să ducă un om pe lună și să-l aducă înapoi în condiții de siguranță; imaginea stelelor nu apare în înregistrările făcute de astronauți; drapelul Statelor Unite fâlfâie, deși pe lună nu există atmosferă;  umbrele aruncate de diversele obiecte ce apar în înregistrări fac abstracție de legile fizicii; rocile aduse de pe Selena sunt similare celor de pe pământ; astronauții n-ar fi supraviețuit trecerii prin centurile de radiație van Allen.

În acest an, NASA a marcat trecerea celor 50 de ani de la ”descinderea” pe lună printr-o suită de evenimente la care au participat membrii în viață ai echipajului și experții de la pupitrele tehnice din sediul Agenției. Neil Armstrong a murit pe 7 august 2012, în urma unor complicaţii apărute după o intervenţie pe inimă, dar Aldrin şi Collins s-au reîntâlnit la rampa de lansare de la NASA, pe 16 iulie 2019.

                                                                   ***

Toate aceste detalii au fost prezentate de conf. univ. dr. ing. George Mahalu de la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava în apreciata comunicare susținută la Conferința internațională multidisciplinară „Profesorul Dorin Pavel – fondatorul Hidroenergeticii românești”. Textul comunicării a fost elaborat împreună cu prof. dr. ing. Radu Pentiuc.

”Pe data de 20 iulie 1969 omenirea realiza una dintre cele mai mari năzuințe din toate timpurile: ajungerea omului pe Lună. Au urmat apoi alte misiuni selenare, s-au lansat teorii ale conspirației, între timp s-a renunțat la trimiterea de noi echipaje pe suprafața selenară, însă momentul primei aselenizări rămâne în istorie ca un adevărat reper al perseverenței și ambiției umane. După 8 ani de activitate, eforturile NASA au condus la evenimentul cel mai important al secolului XX, și poate chiar al întregii istorii universale de până atunci”, a arătat  conferențiarul George Mahalu.

Armstrong și Aldrin au coborât pe suprafața Lunii și au efectuat o misiune de explorare de două ore și jumătate direct pe suprafața acesteia, în costumele de astronauți. Cel de-al treilea membru al echipajului lor, Michael Collins, a rămas în capsulă, pe orbită în jurul Lunii. După 21 de ore și jumătate pe suprafața lunară, modulul Eagle a decolat și s-a înscris pe orbita lunară, unde s-a racordat la modulul de comandă și serviciu pilotat de Collins.

”Misiunea Apollo 11 a început la 16 iulie 1969, la ora 13:32 Greenwich Mean Time – GMT (9:32 ora locală a Centrului Spațial Kennedy). Racheta Saturn V a intrat pe orbită 12 minute mai târziu. Naveta Columbia a parcurs 386.242 km în 76 de ore, iar pe 19 iulie a intrat pe orbita circumlunară printr-un punct situat pe partea nevăzută a satelitului. După 30 de orbitări, pe 20 iulie, modulul lunar Eagle s-a desprins de naveta Columbia și a început coborârea către suprafața lunară. Columbia a continuat să zboare în jurul Lunii în tot acest timp. Locul stabilit pentru aselenizare era situat în zona denumită Marea Liniștii (Mare Tranquillitates), partea de sud, la cca 20 km SV de craterul Sabine D. Locul fusese ales pentru arealul suficient de plat, lipsit de roci și cratere de mari dimensiuni. Pe timpul coborârii, Armstrong și Aldrin au observat că trec prin dreptul reperelor cu patru secunde mai devreme decât era stabilit și au raportat că vor avea o abatere de câțiva kilometri față de punctul hotărât pentru aselenizare.

După  cinci minute de la desprindere, la o altitudine de cca 1830 de metri, computerul de bord a semnalat codul de eroare 1202. Inginerul informatician Jack Garman, de la Centrul de Comandă din Huston (Texas), și-a dat seama că este vorba de o supraîncărcare software datorată fluxului de date primite de la radarul de întâlnire cu modulul de comandă și le-a comunicat astronauților să ignore alerta. O nouă eroare, cu codul 1201, a fost taxată similar de Jack Garman. Cauza erorilor era funcționarea simultană a sistemului radar de întâlnire cu modulul de comandă și a celui de aselenizare, computerul nefăcând față fluxurilor de date venite concomitent de la cele două sisteme. Radarul de întâlnire fusese pornit pentru situația în care aselenizarea ar fi fost anulată și modulul lunar ar fi trebuit să revină la naveta de comandă”.

Armstrong a constatat, privind prin hublou, că punctul de aselenizare calculat de computer se găsea în alt loc decât cel prestabilit. Era vorba de un loc cu foarte mulți bolovani și cu un crater cu diametrul de 91 de metri. Armstrong a decis să treacă de la pilotarea semi-automată, la controlul manual. Cu ajutorul lui Aldrin, care-i dicta coordonatele, Armstrong a reușit să aselenizeze într-o zonă lipsită de obstacole, la 20:17 GMT, când mai aveau, după indicațiile senzorilor, mai puțin de 25 de secunde până a rămâne fără combustibilul necesar în cazul renunțării la aselenizare. Ulterior, după revenire, cei de la NASA aveau să constate că de fapt fusese vorba de aproape 50 de secunde, însă un senzor semnalizase mai devreme decât trebuia din cauza vâscozității crescute a combustibilului.

”În momentul în care unul din senzorii montați pe picioarele LM-ului (senzori având lungimea de 175 cm) a semnalizat atingerea de sol, Aldrin a exclamat: Contact light!. În acest moment protocolul cerea ca Armstrong să oprească motorul, dar a uitat s-o facă. După circa trei secunde, când cele trei picioare s-au așezat pe sol, a oprit motorul. A folosit codul Tranquillity Base, în loc de Eagle, dar la NASA specialiștii au înțeles că aselenizarea a reușit. Ieșirea din navetă și coborârea pe suprafața Lunii s-a realizat după aproximativ șase ore și jumătate. Primul care a coborât scara modulului lunar a fost Niels Armstrong, atingând suprafața selenară cu piciorul stâng. Apoi a rostit celebra frază: ”Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”.

După mai bine de două ore și jumătate de activitate pe suprafața lunii, cei doi astronauți s-au reîntors în modul pentru un somn de aproximativ șapte ore. Pe durata activității la suprafața lunii cei doi au adunat aproape 22 kg de rocă, au montat steagul Statelor Unite, au montat un sistem de oglinzi reflectorizante pentru rază laser, au lăsat o placă cu inscripții, cu semnăturile lor, dar și a președintelui Richard Nixon, o replică din aur a unei ramuri de măslin și un disc de silicon cu înregistrări de salut ale 73 de lideri de stat, printre care și Nicolae Ceaușescu. De asemenea, au fixat pe un stativ două medalii ce comemorau cosmonauții sovietici Vladimir Komarov și Iuri Gagarin. Amstrong și Aldrin au avut o convorbire radiotelefonică cu președintele Richard Nixon, aflat în biroul oval, acesta felicitându-i.

La ora 17:45 GMT a început ascensiunea în vederea întâlnirii navetei Columbia. Andocarea a avut loc fără incidente și, la 44 de ore de la părăsirea orbitei circumlunare, cei trei astronauți au început manevrele de aterizare. Pentru intrarea în atmosferă, modulul a fost orientat cu scutul termic înainte. Apoi au fost deschise parașutele și Columbia a căzut în apele oceanului Pacific.

Fapt divers: pentru că nici o firmă nu a fost de acord să facă o asigurare de viață celor trei astronauți, aceștia au semnat sute de cărți poștale pe care le-au lăsat familiilor pentru a le vinde în cazul decesului.

Și dacă cineva se întreabă de ce astăzi, cu o tehnologie mult evoluată, cu resurse mult mai mari și cu experiența aselenizărilor din trecut, nu mai există misiuni de explorare a lunii, răspunsul pentru ei este foarte simplu: Pentru că în fața noastră se profilează Marte, a explicat conferențiarul universitar.

Argumentele din teoria conspirației au fost demontate de specialiști. În anul 1969 microprocesorul încă nu fusese inventat. Electronica digitală, ca și cea analogică, implica existența unor circuite complexe realizate cu tranzistori, și unele circuite integrate la scară redusă. Cu toate acestea, computere se realizau de mai mulți ani (decenii), cu rezultate suficient de bune pentru a putea rula aplicații de calcul științific sofisticate. Echipamentele militare montate în baze de operațiuni, pe transportoare mobile și vehicule aeriene, ajunseseră, în 1969, la performanțe deosebite, inclusiv crearea unei mașini programabile de calcul interfațată cu senzori, traductori și actuatori, destinată controlului automat. Cu o memorie totală de 74 kB, nu este de mirare că scepticii au crezut într-o conspirație pusă la cale de NASA cu scopul de a nu pierde fondurile guvernamentale alocate cercetării spațiale. Trebuie, însă, avut în vedere faptul că Apollo Guidance Computer (AGC) nu deține interfață grafică. Astăzi, peste 80% din puterea de procesare, în cazul unui utilizator uzual (amator), se răspândește pe această interfață. Atunci când mișcăm cursorul mouse-ului pe display, când afișăm imagini colorate de înaltă rezoluție, când ascultăm muzică sau urmărim filme stocate pe Hard Disk Drive (HDD), consumul de putere de calcul este cu mult mai mare decât cel necesar supervizării unui proces tehnic cum ar fi aprinderea și stingerea unor lumini, pornirea sau oprirea unor motoare sau reglarea temperaturii de încălzire a unui cuptor. Aceasta a fost și ideea celor de la Massachusetts Institute of Technology (MIT): optimizarea resurselor prin eliminarea (printre altele) a interfețelor, pe cât posibil. De asemenea, s-au optimizat rutinele software până la a furniza alarme și avertismente prin simple coduri numerice de genul 1201 sau 1202. Este cauza pentru care întreaga echipă (atât echipajul, cât și cei de la sol) a fost total debusolată la apariția codurilor de eroare din timpul aselenizării modulului lunar, a punctat conf. univ. George Mahalu.

Carmen FĂRCAȘIU