Nivelul scăzut de civilizaţie aduce sancţiuni drastice

• Peste 100 de mii de lei au intrat în bugetul local pentru nerespectarea normelor de mediu •

Inspectorii Serviciului Control Protecţia mediului din cadrul Poliţiei Locale a municipiului Cluj-Napoca au Bani-4efectuat în primele şase luni ale acestui an peste 1.200 de verificări la organizările de şantier de pe raza oraşului, se arată într-o informare postată pe site-ul municipalităţii.

Potrivit acesteia, în urma controalelor, au fost încheiate 43 de procese verbale de contravenţie, valoarea amenzilor aplicate ridicîndu-se la 64.600 de lei. Neregulile constatate au fost murdărirea carosabilului, neîntreţinerea curăţeniei în incinta şi, respectiv în apropierea şantierului, lipsa rampei de spălare, lipsa plasei de protecţie, precum şi lipsa tăbliţei cu numele şi adresa executantului lucrării.

De asemenea, conform aceluiaşi document, în primele şase luni ale anului, poliţiştii locali au efectuat 929 de verificări privind identificarea persoanelor fizice sau juridice care efectuează depozitări de deşeuri rezultate din construcţii, renovări, săpături, etc., pe terenuri virane, la periferii, sau proprietăţi private, în urma cărora s-au încheiat 40 de procese verbale de contravenţie. Amenzile, a căror valoare se ridică la 36.600 de lei, au fost aplicate pentru depozitarea de deşeuri (deşeuri vegetale, pămînt, moloz, etc.) în alte locuri decît în cele special amenajate.

A.S.

Articole din aceeasi categorie