Nicoară acuză PSD de crimă organizată şi aşteaptă intervenţia DIICOT

Preşedintele interimar al PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, condamnă adoptarea ordonanţei de urgenţă privind migraţia primarilor, spunînd că această decizie denotă o lipsă de moralitate a celor de la PSD.

„Se dovedeşte că PSD este un partid lipsit de moralitate, iar acestă lipsă de moralitate o promovează chiar la rang de Marius-Nicoara-007lege. Un primar este ales nu numai pentru ceea ce reprezintă el ca persoană, ci şi pentru că are în spate un vehicol politic, numit partid; prin urmare, alegerea unui primar se datorează şi apartenenţei sale politice. Or, dacă un primar ales datorită acestei apartenenţe doreşte să-şi schimbe orientarea politică, moral şi corect ar fi să demisioneze întîi, iar apoi să se prezinte în faţa electoratului cu noua opţiune politică”, subliniază Nicoară.

Totodată, liderul liberalilor clujeni spune că, potrivit informaţiilor pe care le deţine, partidul de guvernămînt încearcă să racoleze primarii Opoziţiei prin metode neortodoxe şi consideră că organele în drept ar trebui să se autosesizeze.

„Am aflat că, de mai bine de o săptămînă, PSD şi-a trimis liderii şi reprezentanţii de seamă din teritoriu pe la mai mulţi primari, cărora le-au făcut diverse promisiuni – ceea ce, în opinia mea înseamnă mită -, sau i-au ameninţat – ceea ce eu consider că este şataj – pentru a migra spre PSD. Sper ca organele competente – mă refer la Procuratură şi DNA – să se autosesizeze şi să ia măsurile ce se impun. Ar putea interveni chiar şi DIICOT, pentru că asistăm la o acţiune concertată, iar cînd în aceasta sînt implicate mai mult de trei persoane, vorbim despre crimă organizată”, precizează senatorul liberal.

Articole din aceeasi categorie