Niciunul dintre pacienții cu coronavirus internați la Cluj-Napoca nu s-a vindecat

Numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală, în judeţul Cluj, a ajuns la 2.936, au anunțat reprezentanții Prefecturii Cluj. Alte 272 de persoane se află în carantină instituționalizată după ce au venit din țări grav efectate de COVID-19.
Până sâmbătă, la nivelul județului Cluj erau 18 persoane confirmate cu infecția coronavirus. De acum însă nu se vor mai face publice cazurile de infecție cu coronavirus la nivelul fiecărui județ, ci doar la nivel național, conform unei decizii a Grupului de Comunicare Strategică. Prefectura Cluj a precizat că în contextul măsurilor de prevenire a răspândirii epidemiei de coronavirus au fost verificate 170 de localuri și 538 de persoane aflate în autoizolare. În urma acestor acțiuni a fost aplicată o amendă contravențională de 5000 de lei pentru nerespectarea măsurii izolării la domiciliu și a fost întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. La nivel național, au fost confirmate, până duminică, cu noul coronavirus, 433 de persoane, iar două au decedat.
64 cazuri declarate vindecate
Dintre cei confirmați pozitiv, 64 au fost declarate vindecate şi externate – 47 la Timişoara, 11 la Bucureşti, 3 Craiova, una la Iaşi, 2 la Constanţa. Prima internare a unui pacient cu coronavirus la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca avut loc în 28 februarie a.c.. Este vorba de un bărbat de 45 de ani din Maramureă.
De la ultima informare transmisă, au fost înregistrate alte 66 de noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienţii nou confirmaţi cu infecţie au vârsta cuprinsă între 9 ani şi 74 de ani, a precizat GCS. „Astăzi, 22 martie, au fost înregistrate primele 2 decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus. Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiaşi şi transferat în aceeaşi dată la SCBI Craiova, pacientul avea afecţiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer). Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani, era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – Bucureşti, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă”, a indicat sursa citată.
Totodată, la ATI, în acest moment, sunt internaţi 14 pacienţi, dintre care trei în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţi este bună, staţionară. Potrivit GCS, pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 4.803 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat COVID-19. Alte 65.799 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
„Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 9.967 de teste, din care 242 în unităţi medicale private”, a menţionat GCS. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.231 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 4.857 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Articole din aceeasi categorie