Nataţie / Robert Glinţă vizează o a doua medalie

Duminică au continuat întrecerile Campionatului European de Nataţie, care se află în plină desfăşurare la Glasgow (Scoţia). Fără medalii în ştafetele de 4×100 de metri liber, atât la masculin, cât şi la feminin, Marea Britanie s-a revanşat în finala probei masculine de ştafetă 4×200 de metri liber, câştigând medalia de aur. Avându-i în componenţă pe Jarvis, Duncan Scott, Dean şi Guy, britanicii au realizat un nou record al competiţiei, însă au fost, totuşi, departe de recordul mondial, deţinut de nord-americani şi care rezită din 2009. Marea Britanie a devansat Rusia (prima în calificări) şi Italia. Franţa, una dintre favoritele la medalii, a încheiat finala pe poziţia a şasea. Proba masculină de 200 metri fluture a fost dominată de unguri, care au ocupat primele două locuri, prin Kristof Milak şi Tamas Kenderesi. Recordul european al probei este deţinut de un alt sportiv maghiar, l-am numit pe Laszlo Cseh. Actualul campion continental al probei, Kristof Milak a fost departe de recordul mondial deţinut de americanul Michael Phelps şi stabilit la Roma, în 2009. Proba masculină de 100 de metri liber a fost câştigată de italianul Alessandro Miressi. Medalia de argint şi-au disputat-o britanicul Duncan Scott şi francezul Mehdy Metella şi i-a revenit primului, care a fost mai rapid decât reprezentantul Hexagonului cu doar o sutime de secundă. La 400 de metri liber, reprezentantul nostru, Bogdan Andrei Scarlat a fost abia al 24-lea în calificări, ratând prezenţa în seriile semifinale. Titlul continental a fost cucerit de ucraineanul Mikhailo Romanciuk. În aceeaşi zi, acesta a obţinut şi medalia de argint la 1500 de metri liber. Romaciuk a fost singurul care a reuşit să-i pună probleme campionului european Florian Wellbrock, din Germania. Argint la 400 de metri liber, norvegianul Henrik Christiansen a fost doar al cincelea în finală la 1500 de metri liber. Medaliat cu argint la 50 de metri spate, românul Robert Glinţă a înregistrat al cincelea timp în calificări la 100 de metri spate, cu 54 de secunde şi o sutime. Pe primele trei poziţii s-au clasat sportivi reprezentând Rusia: Rilov, Kolesnikov şi Tarasevici. Glinţă a concurat în prima serie semifinală şi a înregistrat al doilea timp, după Kolesnikov,  obţinând calificarea în finală. Sportivul român va pleca de pe culoarul 6. Compatriotul lui Robert, Andrei Mircea Anghel n-a ajuns nici măcar în seriile semifinale ale aceleiaşi probe.

 

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie