Moţiunea de cenzură – dezbătută şi votată în 10 octombrie

Moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi va fi votată în Parlament joia viitoare, au decis Birourile permanente reunite.

Anunţul a fost făcut de liderul PRO România, Victor Ponta.

El a precizat că moţiunea va fi citită în şedinţa de joi, din această săptămână, şi a apreciat că este bine ca aceasta să fie şi votată joia viitoare pentru că, începând din 11 octombrie, Guvernul Dăncilă devine interimar, în condiţiile în care se împlinesc 45 de zile de la plecarea ALDE din alianţa de guvernare.

„Avem moţiunea citită mâine şi discutată şi votată joia viitoare, pe 10 octombrie. (…) E bine să dezbatem moţiunea, e bine să o şi adoptăm, pentru că vineri, pe 11, se împlinesc 45 de zile de când Guvernul şi-a schimbat structura politică, prin plecarea ALDE, şi practic tot guvernul devine interimar. Faptul că doamna Dăncilă n-a venit la vot în aceste 45 de zile este ceva ce eu nu pot să înţeleg ca fost prim-ministru. Dar, dacă moţiunea trece joi, atunci, practic, criza se încheie şi trebuie să ne gândim cât mai repede să avem un guvern”, a spus Ponta după şedinţa Birourile permanente reunite.

El s-a arătat convins că vor fi mai multe voturi în favoarea moţiunii, în afara celor 237 de parlamentari, amintind că trei social-democraţi au venit la PRO România.

Articole din aceeasi categorie