„Moş Crăciun” le aduce clujenilor 40 de autobuze ultramoderne

40 de autobuze noi, achiziţionate de municipalitatea clujeană vor ajunge la Compania de Transport Public în cursul lunii viitoare. Precizăm că licitaţia publică pentru cele 40 de autobuze a fost adjudecată în luna iunie, iar la începutul lunii iulie municipalitatea a semnat contractul de achiziţionare a celor 40 de autobuze de ultimă generaţie.

„Îmbunătăţirea condiţiilor de transport în comun rămîne o prioritate a Primăriei municipiului Cluj-Napoca. Pe lîngă noile autobuze care vor intra în circulaţie în perioada următoare, am făcut paşi importanţi în această direcţie: Emil-Boc-7achiziţionarea în 2013 a 10 troleibuze noi, introducerea sistemului de plată prin SMS la transportul în comun, extinderea traseelor CTP în zona metropolitană – şi continuăm cu proiectul de implementare a sistemului de ticketing, identificarea de noi benzi dedicate transportului în comun. Urmărim să încurajăm utilizarea transportului în comun din municipiu în defavoarea maşinilor personale şi am încredere că toate acestea se vor traduce în condiţii mai bune de viaţă pentru fiecare cetăţean”, precizează primarul Emil Boc.

Cele 40 de autobuze articulate, noi, vor fi cumpărate de la firma Solaris Bus & Coach Polonia, care a oferit o perioadă de garanţie de 3 ani)180.000 km şi o durată de functionare de 15 ani.

Conform acordului cadru, autobuzele dispun de dotări la cele mai înalte standarde, respectiv Euro 6 – potrivit directivei europene cu privire la standardele de poluare -, aer condiţionat, camere video pentru siguranţa călătorilor, podea joasă, rampă de acces pentru cărucioare şi persoane cu dizabilităţi, loc pentru fotoliu rulant, uşi de acces duble cu sistem de protecţie a călătorilor (astfel încît autobuzul să nu se poată deplasa cu uşile deschise), sistem de numărare a călătorilor, sisteme de transmitere de date (radio, GPS) etc. Deşi valoarea investiţiei fusese estimată la 11,5 milioane de euro, municipalitatea a reuşit să achiziţioneze cele 40 de autobuze mai ieftin, respectiv la circa 11,2 milioane de euro (49.626.600 de lei), preţul unui autobuz fiind de 1.240.665 de lei.
De asemenea, Compania de Transport Public derulează o altă procedură de achiziţie, pentru cumpărarea a încă zece autobuze noi.

Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie