Ministrul Agriculturii, aprecieri la superlativ pentru Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda

„Cercetare la standarde europene în agricultură!”, a consemnat, pe pagina sa de Facebook, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, la finalul vizitei efectuate, luni, 14 septembrie, la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) din Turda.

Oficialul guvernamental a relatat, succint, parcursul vizitei sale în cea mai modernă unitate de cercetare agricolă din România.

„Am fost astăzi prezent la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Turda, obiectiv care are menirea de a asigura cea mai mare parte a materialului biologic (soiuri şi hibrizi), a tehnologiilor la principalele culturi de câmp pentru partea Centrală, de Nord şi Nord-Vest a Transilvaniei, precum şi pentru Podişul Moldovei. Cu ocazia vizitei la SCDA Turda, am avut discuţii cu fermierii din regiune și mi-au fost prezentate realizările acestei unități în domeniul ameliorării plantelor. Am vizitat atât cladirile cu laboratoare de cercetare dotate cu aparatură de ultimă generatie, cât şi câmpurile experimentale și ferma zootehnică.

Am fost informat cu privire la cele mai noi creații din domeniul culturilor de câmp: Realizări din domeniul ameliorării porumbului – peste 40 de hibrizi, dintre care actualmente în cultură sunt 5 hibrizi, cei mai recenți fiind Turda 332 și Turda 344.

În ameliorarea cerealelor păioase s-au obținut 25 pentru cultivare, dintre care în cultură se regăsesc 6 soiuri de grâu de toamnă (Taisa, Cezara și Dumitra fiind cele mai noi),unul de ovăz de primăvară, unul de grâu de primăvară și două soiuri de orzoaică de primăvară. La soia s-au obținut 22 pentru cultivare dintre care 18 se regăsesc în Catalogul Oficial, cele mai noi realizări fiind soiurile Felicia TD,Raluca TD și ISA TD. SCDA Turda menține în stoc genetic și rasele de suine Mangalița și Bazna și rasa de ovine Țigaie varietatea Ruginie”, a relatat ministrul Agriculturii.

Directorul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Turda, dr. ing. Nicolae Tritean, a fost un excelent amfitrion. Adrian Oros a fost plăcut surprins de performanţele atinse de colectivul de la Turda în sectoarele vegetal şi zootehnic, precum şi de potenţialul de cercetare evidenţiat cu prisosinţă prin activitatea profesioniştilor instituţiei, mai ales că acum ei beneficiază de aparatură de ultimă generaţie în 26 de laboratoare, după finalizarea, în 2019, a unui gigantic proiect de modernizare a SCDA, în valoare de 6 milioane de euro. Administrarea SCDA Turda este, cu evidenţă, performantă. Instituţia aflată sub tutela Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” din Bucureşti, for ştiinţific, convinge de beneficiile pe care le au semințele românești pentru agricultura ţării. La Bucureşti au existat, cu câţiva ani în urmă, grupuri de interese care şi-au dorit scoaterea staţiunilor de cercetări agricole de sub tutela ASAS. Multinaționalele din domeniul producerii de semințe scontau să se facă un transfer al acestor staţiuni din sfera academică în cea a politicului. Se urmărea, astfel, ca prin influenţa politicului instituțiile românești care produc semințe să fie eliminate de pe piață.

„SCDA Turda deţine o colecţie de germoplasmă de o valoare inestimabilă, cu 900 de genotipuri de grâu, 1.400 de linii consangvinizate la porumb, din care 460 create la Turda. Pentru conservarea acestui stoc excepţional sunt alocate de instituţie, din autofinanţare, sume considerabile. SCDA Turda trebuie să fie sprijinită de stat tocmai pentru a conserva intactă această bază genetică. Suntem susţinuţi în conservare de Banca de Resurse Genetice Vegetale «Mihai Cristea» de la Suceava. Multinaţionale şi-ar fi dorit să pună mâna pe un asemenea tezaur”, a punctat, pentru cotidianul „Făclia”, dr. ing. Nicolae Tritean.

Carmen FĂRCAȘIU

Articole din aceeasi categorie