Ministerul Educației: Cursurile nu se reiau în data de 6 aprilie!

Informațiile și documentul puse în circulație astăzi, 1 aprilie, în spațiul public, potrivit cărora structura anului școlar 2019-2020 a fost modificată, sunt false!

Cursurile nu se reiau în data de 6 aprilie! – precizează Ministerul Educației și Cercetării.

„Vă rugăm să vă informați doar din surse oficiale și vă asigurăm că Ministerul Educației și Cercetării va informa în mod oficial în legătură cu deciziile ce urmează a fi luate pe acest subiect. Așa cum se cunoaște, aceste decizii depind de evoluția pandemiei generate de coronavirus/ COVID-19” – se precizează într-un comunicat remis, miercuri, presei.

Totodată, Ministerul Educației și Cercetării anunță că va formula denunț penal, pentru ca organele abilitate să identifice persoanele care se fac vinovate de distribuirea în spațiul public „a unor înscrisuri false, care au rolul de a genera confuzii”. De asemeni, MEC se delimitează categoric de acțiunile acestor persoane și de conținutul fals al documentului vehiculat în spațiul public, document care nu este emis de Ministerul Educației și Cercetării.

Reacția Ministerului Educației vine după ce pe rețelele de socializare a fost difuzat un ordin fals privind reluarea cursurilor la clasă, suspendate din cauza pandemiei COVID 19. Documentul simula inclusiv semnătura ministrului și antetele Guvernului și ministerului.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie