Memorialul Gherla, pentru mucenicii temniței comuniste

„Memoria este cea care ne dă și ne definește identitatea, ne arată nu doar de unde venim, ci și cine suntem și încotro mergem. Fără ea, suntem doar frunze în vânt, fără rădăcini și fără țintă” – consideră ieromonahul Grigorie BENEA, cel care și-a asumat responsabilitatea ridicării unui Memorial în cinstea celor ce au suferit la Gherla în perioada de detenție politică. În opinia sa, lecția detenției, experiența cruntă a totalitarismului și a celor ce i s-au împotrivit cu orice preț „este, poate, cea mai importantă lecție pe care România o are de adus lumii de astăzi”.

– Dintr-un anunț postat pe site-ul Mitropoliei Clujului am aflat că, din inițiativa ÎPS Andrei, un Memorial în cinstea celor ce au suferit la Gherla în perioada de detenție politică va fi construit pe Dealul Cărămidăriei, din localitate. În acest sens, a fost constituită Asociația Memorialul Gherla și s-a înființat, totodată Mănăstirea „Sfinții 40 de Mucenici”, care să cuprindă Ansamblul Memorial. Care este rolul dvs în acest proiect?

– Luându-le în ordine cronologică, pe de o parte sunt membru fondator și președinte al Asociației Memorialul Gherla, iar pe de altă parte sunt, din 1 octombrie 2017, stareț al nou-înființatei Mănăstiri Sfinții 40 de Mucenici – Memorialul Gherla.

– Ce v-a determinat să vă implicați în acest proiect?

– Din punct de vedere personal, povestea e mai lungă. Legătura mea cu tema suferinței și a martirajului din închisorile comuniste durează de mult timp, pentru că prima carte creștină pe care am citit-o (determinantă în convertirea mea) a fost „Jurnalul fericirii” al Părintelui Nicolae Steinhardt. Încă de atunci am fost marcat de subiect, pentru că am găsit în cei ce au suferit în închisori modele vii de curaj, bărbăție, jertfire de sine, de care aveam atunci mare nevoie. Practic, m-am îndrăgostit de ei. Până la urmă, am ales să-mi dedic inclusiv lucrarea de doctorat acestui subiect, astfel că titlul tezei mele (susținută în Grecia) are titlul „Duhul Sfinților Părinți în închisorile politice din România”.

Referindu-mă acum concret la Gherla, întâmplarea ce a declanșat ideea este una, zic eu, interesantă. Eram deja călugăr și ghid la Mănăstirea Nicula, vorbind diverselor grupuri care veneau în vizită. Pentru că eram interesat de subiectul martirajului din închisori, strecuram și idei despre Gherla și despre Dealul Cărămidăriei în care au fost îngropați anonim cei morți în penitenciar. Pe cei ce doreau să vadă locul, îi duceam acolo și le vorbeam mai pe îndelete. Așa s-a întâmplat și cu un grup de turiști străini: am mers cu ei la cimitir, trecând printre spini și printre gunoaiele aruncate pretutindeni (Dealul Cărămidăriei a fost groapă de gunoi a orașului, fiind cunoscut și ca Puțul Sec, pentru că acolo era un puț în care erau aruncate animalele moarte). Le-am povestit despre ce s-a întâmplat la Gherla sub comuniști, despre cei ce au suferit și despre personalitățile îngropate acolo. Au fost foarte mișcați și unul dintre ei, într-o exclamație ingenuă, mi-a spus: „Părinte, e fascinant ce ne spuneți! Cum se poate ca locul ăsta să fie într-un asemenea hal (era literalmente dezolant)!? Dacă am avea așa ceva în țara noastră, l-am pune în valoare, l-am îngriji, am face chiar un centru turistic!”

Am început să caut scuze, că alții au responsabilitatea, că locul nu aparține de noi, însă la un moment dat mi-am dat seama că e inutil. Că nu am scuze și că sunt și eu, ca și toți ceilalți, de vină. Și că dacă nu iau măsuri, nu am pe cine învinovăți. Așa că am obținut aviz de la Primărie să curăț locul și, cu niște tineri entuziaști, am lucrat vreo două săptămâni ca să tăiem spinii și să scoatem gunoaiele. Apoi am mers la ÎPS Părinte Andrei și i-am propus ideea Memorialului. Mi-a spus să îmi termin mai întâi doctoratul, iar apoi să vin să discutăm. Într-adevăr, după ce mi-am susținut teza, lucrurile s-au legat, aș spune, de-a dreptul minunat, așa se face că astăzi – cu ajutorul lui Dumnezeu și susținerea perseverentă și hotărâtă a Înaltpreasfințitului – putem vorbi concret despre proiectul de ridicare a unui Ansamblu Memorial într-un loc ce până nu demult era, din păcate, lăsat în părăginire.

– De ce considerați că era necesar un Memorial Gherla?

– Consider că ESTE necesar un Memorial Gherla, dintr-o mulțime de motive. În primul rând, pur și simplu pentru că este datoria noastră să ne cultivăm memoria. Memoria este cea care ne dă, ne definește identitatea. Memoria e esențială atât la nivel personal, cât și la nivel de societate, ne arată nu doar de unde venim, ci și cine suntem și încotro mergem. Fără ea, suntem doar frunze în vânt, fără rădăcini și fără țintă. Apoi, este datoria noastră să ne cinstim eroii, martirii. Ei sunt fața curată a poporului nostru, cei care au știut să-și apere credința, libertatea, demnitatea, cu prețul unei suferințe îndelungate, iar uneori chiar cu prețul vieții. Sunt repere, modele de care avem nevoie, astăzi mai mult ca oricând. În plus, lecția detenției, experiența cruntă a totalitarismului și a celor ce i s-au împotrivit cu orice preț este, poate, cea mai importantă lecție pe care România o are de adus lumii de astăzi.

Gherla a fost unul din cele mai importante locuri pe harta Gulagului românesc. Tezaurul imens de suferință adunat în acest loc este, însă, astăzi, aproape în întregime nevalorificat. Există un mic muzeu în incinta închisorii, foarte dificil de vizitat din cauza regimului de maximă siguranță al penitenciarului, o Cruce-Monument ridicată în cimitirul de lângă penitenciar și „cimitirul de cruci” de pe Dealul Cărămidăriei. Un vizitator (sau chiar un localnic) care vrea să afle ce a însemnat Gherla în perioada comunistă, cine a suferit și cine a murit aici, practic nu are ce să vadă sau cine să-i vorbească. E, sincer, o lipsă aproape strigătoare la cer, mai ales dacă ne gândim la cât de bine știu celelalte popoare să-și cultive memoria și cât de important e acest fapt.

– Cum a fost primit până acum de autorități demersul dvs, privind Memorialul Gherla? Vi s-au pus piedici? Ați primit ajutor?

– Desigur, încercăm să întreținem legături cât mai apropiate cu autoritățile locale și centrale. Proiectul are un evident potențial pentru oraș, nu doar din perspectivă memorială sau spirituală, ci și din punct de vedere cultural, istoric, turistic și chiar economic. Memorialul ar putea oferi orașului un „brand” chiar la nivel național, punându-l într-un circuit al memoriei, într-o axă ce ar lega, de pildă, Aiudul de Sighet. În toate demersurile noastre am încercat să punem continuu în evidență acest potențial pentru comunitatea locală. De aceea, aș zice că până acum ne-am bucurat de o colaborare bună cu autoritățile. Mi-aș dori ca ea să se concretizeze și mai mult pe viitor, deoarece avem nevoie de sprijin pe toate direcțiile – logistic, de promovare etc. -, pentru a putea duce proiectul la bun sfârșit.

– Care a fost reacția foștilor deținuți politici atunci când ați anunțat, public, acest proiect?

– Una extrem de pozitivă, firește, pentru că încercăm să salvăm memoria acestor oameni care au suferit enorm, într-o lume tot mai predispusă azi la uitare. Chiar cu câteva zile în urmă, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, în persoana d-lui președinte Octav Bjoza, a emis un comunicat prin care își exprimă, în cuvinte pline de căldură, satisfacția și bucuria pentru demararea proiectului nostru, îndemnând toate forurile competente să își acorde concursul pentru susținerea lui. Întreținem, de altfel, o strânsă colaborare și cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), instituție guvernamentală aflată sub coordonarea primului ministru, cu care avem mai multe proiecte comune în derulare.

– Cine face parte din Asociația Memorialul Gherla și care este rolul acestei asociații, în proiect?

– Asociația Memorialul Gherla îi are ca membri cofondatori, alături de mine, pe doi tineri istorici cu experiență în subiect, Dragoș Ursu și Emanuil Ineoan. Trebuie spus aici că atât Asociația, cât și Mănăstirea, au – după cum arată și numele – un scop unitar: ridicarea, la Gherla, pe Dealul Cărămidăriei, a unui Ansamblu Memorial dedicat celor ce au suferit în penitenciarul din oraș în perioada de detenție politică, comunistă. Diferă, într-o oarecare măsură, doar abordarea. Dacă mănăstirea constituie expresia laturii de comemorare liturgică, asociația pune accent pe activitățile culturale și educaționale pe care le desfășoară Memorialul. În realitate însă, ar fi greșită o distincție strictă între cele două, pentru că sunt menite să se întrepătrundă și să se potențeze reciproc. În planul cultural-editorial, un prim proiect al Memorialului Gherla a fost publicarea, anul trecut, a unui volum cu „Preoți din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului în temnițele comuniste”, cuprinzând biografiile a aproape 100 de clerici din episcopia noastră care au fost închiși sub comuniști. Desigur că asociația este deschisă noilor membri și caută cât mai mulți colaboratori. Proiectul fiind la început și activitățile desfășurându-se pe o multitudine de planuri (edilitar, arheologic, de promovare, de cercetare, cultural, educațional etc.), avem nevoie de implicarea cât mai multor oameni competenți și interesați de subiect.

– Care este stadiul de construcție a Mănăstirii ”Sfinții 40 de Mucenici – Memorialul Gherla”? Ce presupune această construcție?

– Deocamdată, sediul ei este într-o sală aflată în imediata vecinătate a cimitirului din Dealul Cărămidăriei (aflat pe drumul ce iese din Gherla înspre Nicula). Am amenajat sala pentru a cuprinde un paraclis, un muzeu, câteva camere și o sală de mese. Urmează să efectuăm, în colaborare cu IICCMER, săpături pentru a degreva locul din punct de vedere arheologic, iar apoi să începem construcția propriu-zisă. Ansamblul memorial va cuprinde o biserică (cu criptă dedesubt, în care să fie așezate osemintele ce se vor găsi acolo), un muzeu, o bibliotecă, dar și un corp administrativ, în care să locuiască obștea mănăstirii, respectiv personalul Memorialului.

– Prin ce se va deosebi această mănăstire de celelalte, din Arhiepiscopia Clujului?

– Tocmai prin aceea că va avea ca punct central – dincolo de latura duhovnicească – cultivarea memoriei martirilor și a victimelor comunismului. Acest lucru poate fi văzut din însăși alegerea hramului mănăstirii: Sfinții 40 de Mucenici (întruchipare a martirilor din toate timpurile) sunt sărbătoriți în Biserică în 9 martie, zi dedicată de Statul Român foștilor deținuți politic. Astfel, Memorialul își va serba atât bisericește, cât și laic, hramul. Dați-mi, de altfel, voie să profit de prilej pentru a-i invita pe cititorii dumneavoastră la întâiul nostru hram, în 9 martie, desfășurat în prezența ÎPS Părinte Andrei și a d-lui Radu Preda, președintele executiv al IICCMER.

– Cum ați gândit Memorialul Gherla, comparativ cu alte Memoriale din țară?

– Aș îndrăzni să spun ceva ce poate părea paradoxal: faptul că Gherla a rămas în mare măsură neglijată până acum din punct de vedere memorial ar putea constitui și un avantaj. Proiectul nostru este unul tânăr, care poate să profite de experiența tuturor celoralte Memoriale similare din țară (Sighet, Aiud, Pitești, Râmnicu-Sărat etc.), dar totodată să-și croiască drumul propriu în peisajul memorial românesc. Specific lui ar fi, pe de o parte, îmbinarea dintre slujirea liturgică și latura memorială, iar pe de altă parte, încercarea de a implementa o viziune cât mai modernă și mai profesionistă în abordarea expozițional-muzeală.

– Ce materiale ați adunat până acum pentru Memorialul Gherla și ce vă doriți să mai adunați pentru a ilustra perioada de detenție politică din anii comunismului?

– Suntem într-un proces de strângere de materiale (obiecte specifice detenției, obiecte personale ale foștilor deținuți, materiale documentare etc.), cu care să putem realiza o primă expoziție muzeală. În acest sens, am luat legătura și urmează să încheiem protocoale de colaborare cu Penitenciarele Gherla și Jilava.

– Acest Memorial va fi dedicat exclusiv martirilor și mărturisitorilor ortodocși, sau aici își vor găsi locul și mărturii despre foștii deținuți politici greco-catolici sau de alte confesiuni?

– S-a spus că suferința este ecumenică, lucru ce înseamnă că persecuția nu a ocolit pe nimeni, indiferent de credința sau de apartenența etnică. Așadar, un astfel de proiect nu are cum să fie decât incluziv, respectiv să pună în valoare suferința tuturor celor ce au trecut prin închisori. Desigur, în calitate de ortodocși, căutăm să ne recuperăm și să ne cinstim martirii, dar ne bucurăm și încurajăm orice demers de promovare a memoriei victimelor comunismului, indiferent de crez sau neam. Comunismul a fost, evident, o plagă și o traumă în egală măsură pentru toți, pentru întreaga societate.

– Cine și cum vă poate sprijini în acest demers?

– Fiind la început, orice susținere e mai mult decât binevenită. În primul rând, probabil că lucrul cel mai important îl constituie resursa umană, pentru că puterea unui demers stă în echipa din spatele lui. Așa că un mod foarte concret de implicare este înscrierea ca voluntar în activitățile Memorialului sau ajutând la lucrările ce vor avea loc. Pe lângă aceasta, desigur, și susținerea materială este de mare importanță, mai ales acum. Apoi, promovarea proiectului este de maximă însemnătate în acest stadiu, pentru a  coagula și canaliza cât mai multe din resursele civice ale societății și a sensibiliza opinia publică. Avem, desigur, și pagină de internet, www.memorialulgherla.ro, și pagină de Facebook, www.facebook.com/MemorialulGherla/. Dincolo de toate, însă, ajutor neprețuit îl constituie rugăciunea, dublată de conștiința faptului că avem oportunitatea de a ne implica într-un proiect ce își propune să cultive memoria martirilor și eroilor noștri, care au murit împotrivindu-se ideologiei criminale a comunismului.

***

La cele spuse de părintele Grigorie Benea adăugăm că, aceia care doresc să sprijine financiar proiectul Memorialului Gherla, o pot face fie direct, fie în conturile Memorialului, respectiv: Asociația Memorialul Gherla, RO34RNCB0108155220740001, Mănăstirea Sfinții 40 de Mucenici – Memorialul Gherla, RO34RNCB0108156262520001.

M. TRIPON