Medic clujean, printre martorii carnagiului de la Nisa

Medicul clujean Anton Florin, cardiolog în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca a fost martor la carnagiul din seara zilei de 14 iulie de la Nisa. Medicul a povestit pentru Radio Cluj momentele de groază prin care a trecut în oraşul perlă a Coastei de Azur.

„Din nefericire pentru mine şi soţia mea, noi eram chiar acolo. Din fericire, pentru că am plecat mai târziu, nu am găsit loc de parcare pe promenadă şi atunci am încercat să dăm o roată, să căutăm un alt loc, nu am găsit şi atunci am pus maşina pe avarie, am lăsat-o în apropierea arondismentului şi din maşină ne-am uitat la artificii, care erau chiar acolo. La un moment dat m-am dat jos din maşină şi m-am dus să fac nişte poze, apoi m-am întors şi am intrat pe internet, pe telefon, am pus poze şi am scris Vive la France! Când am auzit lumea care a început să ţipe, să urle, să zboare tot felul de obiecte, ni s-a părut că trage cineva cu arma, dar de fapt se auzea cum lovea camionul lumea şi am văzut camionul trecând pe pista de biciclete, pe lângă noi, cam la 4-5. A fost mai mult decât horror! Dacă nu m-aş fi dus la maşină, la soţie, după ce am făcut fotografiile, sigur eram în mulţimea de oameni care a fost spulberată de camion”, a declarat Anton Florin, pentru Radio Cluj.

El a afirmat că nenorocirea a avut loc în jurul orei 22,30. „Artificiile au fost la 10:05, cred că au ţinut vreo 20 de minute şi cred că întreaga nenorocire s-a întâmplat în jurul orei 22:30. În primul moment m-am blocat, apoi m-am gândit care ar fi cea mai bună variantă de făcut şi am văzut că toată lumea a ieşit din maşini, am realizat apoi că nu au fost împuşcături ceea ce am auzit noi ci era camionul care a intrat în mulţime şi am căutat un moment să ieşim cu

maşina, am înaintat, am depăşit ceva, apoi stânga, pe roşu şi tot înainte! Cred că pe o distanţă de 2 km de la locul atacului, lumea era întinsă pe jos, lovită de acel camion. Oamenii erau întinşi pe jos în poziţii nefireşti, cred că fuseseră loviţi o grămadă. Apoi au început să vină şi să se audă Poliţia şi salvările”, a explicat medical clujean.

Atentatul de la Nisa, organizat  de Ziua Naţională a Franţei s-a soldat cu 84 de morţi şi peste 200 de răniţi. Atentatul a fost comis de Mohamed Lahouaiej-Bouhlel, un francez de origine tunisiană în vârstă de 31 de ani împuşcat mortal de poliţie după ce a lovit intenţionat cu un camion sute de persoane. Atacul a fost revendicat de gruparea Stat Islamic, care a transmis sâmbătă un mesaj prin care salută atentatul de la Nisa, precizând că a fost comis de “un soldat” al organizaţiei fundamentaliste sunnite, cel mai probabil un simpatizant al acesteia.

C.P.

Articole din aceeasi categorie