Măsuri de prevenire a coronavirusului la Cluj

Deşi MAE a anunţat că nu sunt români infectaţi cu coronavirus în Italia, autorităţile sanitare iau o serie de măsuri de prevenire a unei epidemii.

La Cluj, dacă pasagerii care se întorc cu avionul din zonele de risc ale Italiei sunt asimptomatici, vor fi autoizolaţi la domiciliu. Cei cu simptome vor fi transportaţi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj şi investigaţi.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate (DSP) Cluj, în contextul cazurilor infectării cu acest virus semnalate în Italia, în continuare, la poarta de intrare – care este Aeroportul Cluj – la fiecare cursă se face un triaj, se completează chestionare, iar pasagerilor li se aduc la cunoştinţă simptomele şi li se comunică ce anume trebuie să facă.

“Având în vedere că măsurile sunt aceleaşi ca şi pentru zonele din China (zonele cu risc n.red), în momentul în care sosesc pasagerii, aceştia sunt chestionaţi şi evaluaţi. Dacă sunt asimptomatici, ei completează acele chestionare, li se explică care sunt semnele şi simptomele de boală, ce trebuie să facă şi cum să se comporte în caz că apar aceste semne de boală (să sune la 112). Ţinând cont de evoluţia din Italia, bineînţeles că şi pasagerii din Italia vor fi puşi în acelaşi regim. Dacă sunt asimptomatici, vor fi autoizolaţi la domiciliu, iar cei cu simptome bineînţeles, se anunţă imediat, sunt transportaţi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj şi investigaţi. Desigur, vom avea întâlniri pe tema aceasta, cu Comitetul Judeţean, pentru a ne coordona bine şi a face faţă”, a declarat directorul DSP Cluj, Mihai Moisescu.

Şi Ministerul Sănătății a arătat într-un comunicat transmis duminică faptul că până în prezent, nu sunt raportate de către autoritățile italiene cazuri de cetățeni români simptomatici cu noul coronavirus.

„În acest context, România ar putea fi mai expusă la apariția de cazuri de infecție cu noul coronavirus pe teritoriul național, din cauza dinamicii călătoriilor cetățenilor români pe rutele terestre și aeriene dintre cele două țări. Autoritățile de sănătate publică vor include persoanele care sosesc în România din localitățile afectate din regiunea Veneto și din provincia Lodi/Lombardia sau care au călătorit în aceste localități în ultimele 14 zile, în categoria celor care trebuie să stea după intrarea în țară în condiții de carantină timp de 14 zile. Aceste măsuri sunt similare cu cele aplicate de autoritățile italiene”, se arată în comunicat.

Măsurile vor fi transmise de către Ministetul Sănătății către unitățile sanitare și medici de familie. De asemenea, vor fi suplimentate măsurile de control și prevenire a infecției cu noul coronavirus la punctele de frontiera terestre, maritime/ fluviale și aeriene. Ministerul Sănătății va asigura personalul medical necesar în punctele de trecere a frontierei.

Toate persoanele care se încadrează în definiția de caz suspect vor fi raportate imediat de către toate unitățile sanitare unde acestea se prezintă (unitățile primiri urgențe, spitale, medici de familie) la direcțiile de sănătate publică și la Serviciul de monitorizare din cadrul DSU.

Anca M. Colibăşanu

Articole din aceeasi categorie